Romanul, oraș al muzicii

Profesorul Ovidiu Trifan (foto) își propune să scrie o monografie muzicală a orașului, motivat de intensa viață culturală a urbei. Romanul s-a remarcat, de-a lungul timpului, datorită muzicienilor care au plecat din oraș. Cercetările profesorului Trifan s-au concretizat într-o teză de doctorat și două apariții editoriale.

 

 

Dacă românii s-au născut poeți, romașcanii, în mod particular, s-au născut muzicieni. Concluzia aparține profesorului de muzică Ovidiu Trifan, care și-a propus să scrie o monografie muzicală a Romanului. „De numele Romanului sînt legate numele unor muzicieni consacrați, pe care îi cunoaște o lume întreagă. Cine nu a auzit de Sergiu Celibidache, de Richard Stein, de Mihail Jora sau de mai tinerii Constantin Cepreagă, solist al Operei din Iași și din Split, Vasile Panțîru, concert maistru al Filarmonicii din Helsinki, sau Emil Klein, fost profesor la Conservatorul din Hamburg, care și-au început studiile la Școala de Muzică din Roman, acestea fiind doar «vîrfurile de lance» ale activității muzicale din oraș, doar cîteva dintre multele exmple care s-ar putea da. Dacă s-ar face un raport al muzicienilor celebri raportat la numărul locuitorilor din oraș, sînt sigur că am devansa orașe mari, care se laudă cu activitatea lor culturală„, a spus profesorul romașcan. Ovidiu Trifan, cel care în 2009 a compus imnul Romanului,  este profesor la Școala de Artă Integrată „Sergiu Celibidache”, unde predă teorie muzicală și solfegiu. Cu alte cuvinte îi inițiază pe elevi în scrierea și citirea tuturor acelor semne fără de care muzica nu ar putea fi consemnată în partitură.

 

Ovidiu Trifan a luat contact cu viața artistică a orașului în anii ’60, cînd și-a început studiile la recent înființata școală de muzică a orașului. „Era o perioadă de efervescență culturală, cînd foarte mulți copii căutau cursurile Școlii de Muzică. Am avut parte de profesori deosebiți. Nu știu dacă unul sau doi dintre ei urmaseră Liceul de Muzică sau Conservatorul, dar suplineau lipsa unor studii științifice cu mult suflet și dăruire. Nu urmaseră liceul de muzică sau Conservatorul – studii care erau, totuși, rare la acea vreme -, dar acest lucru nu înseamnă că nu aveau cunoștințe muzicale. La Școala de Muzică predau învățători cu o serioasă cultură muzicală, învățată în Școala Normală, dar și doamne «de familie bună», care studiaseră acasă, în particular, diverse instrumente. Veneau la cursuri foarte sobre și cu o ținută care nouă, copiilor, ne impunea mult respect, dar, dincolo de rigorile impuse de protocoalele vremii, erau apropiate de copii și erau deosebit de răbdătoare cu noi„, își amintește Ovidiu Trifan.

Deși a urmat un liceu teoretic, a dat, apoi, admitere la Conservatorul din Iași, entuziasmat de impresiile povestite în vacanțe de prietenul său Emil Klein, elev la liceul ieșean de muzică.
Ca profesor de muzică, Ovidiu Trifan a pus, apoi, pe picioare coruri, de la coruri de copii în școlile prin care a trecut pînă la coruri ale întreprinderilor și coruri ale veteranilor de război. „Începutul l-am făcut cu corul de copii din Cotu Vameș. Era total diferit de ceea ce se face într-o Școală de Muzică, dar copiii veneau, le plăcea să cînte, făceam repetiții duminica și nu lipsea nimeni. Mulți ani, am avut cel mai bun cor de copii din zonă, băteam coruri de la școlile din oraș la festivalurile și concursurile la care participam„, își amintește profesorul romașcan.
Așa cum își amintește și perioada de „culturalizare forțată” a maselor. Timp de zece ani a pregătit corul de la IMR, cor mare, mixt, cu care a fost în turnee, la festivaluri și concerte. În paralel, a lucrat și cu coruri mai mici, ale diverselor fabrici și sindicate din oraș.
Activitate voluntară și obligatorie, în același timp, așa cum cereau vremurile. „Am avut și avantaje, trebuie să recunosc. De exemplu, nu stăteam la coadă la ulei sau la alte produse care se dădeau pe sub mînă la alimentară, pentru că erau destule vînzătoare care cîntau, de voie, de nevoie, în cor. Îmi amintesc și astăzi cum s-a înființat corul de la IMR. Aveam în față vreo sută de oameni, unii cu pufoaica pe ei, în salopete, aduși direct din secție, pentru probă. Se uitau la mine ca și cum mi-ar fi spus: «Chiar crezi că ne arde de cîntat? Tu chiar nu ai altceva mai bun de făcut?». Am reușit, încetul cu încetul, să fac un cor de 70 de persoane, cu care cîntam și muzică patriotică, și prelucrări populare, iar cînd am început să ieșim prin concursuri, a început să le și placă. Zece ani a durat conlucrarea mea cu corurile muncitorești. Cînd au început privatizările, s-a terminat și cu muzica„, a spus Ovidiu Trifan.

 

 

Universitate pentru vîrsta treia

 

Viața culturală și muzicală a Romanului nu a exclus vîrsta a treia. În 1986, la Roman, în cadrul „Universității vîrstei a treia”, patronată de Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, ia ființă și „Corul veteranilor”.
Această universitate era, cred, un lucru unic în țară, care avea drept scop ameliorarea conținutului și calității vieții oamenilor în vîrstă, dar și a tuturor celor care doreau să se intereseze  de problemele geronto-geriatrice sau să participle la soluționarea problemelor vîrstei a treia. Universitatea era structurată pe patru profile, Facultatea Socio-Politică, Facultatea Umanită, Facultatea de Gerontologie și Geriatrie și Facultatea de Hobby-uri și Terapie Ocupațională. Sub această titulatură aveau loc întîlniri excepționale, printe cei care au venit și au vorbit numărîndu-se oameni mari, cum a fost și Constantin Bălăceanu Stolnici, în calitate de consilier științific – care a avut sala plină -, profesor universitar doctor docent Alexandru Husar sau doctor Rene Duda. Se discuta și ideologie de partid, dar «scăpau» și întîlniri emoționante, care te făceau mai bogat sufletește. Am avut privilegiul de a lucra cu corul «Veteranul», patronat de această universitate. Dacă recunoașterea în concursuri și festivaluri am obținut-o cu corurile tinere, de elevi, lucrul cu acești oameni a reprezentat o adevărată lecție de viață.  Erau oameni trecuți de 60 de ani, mulți cîntau în corurile bisericilor și cu o seriozitate și o rigoare în pregătire cum rar am văzut. După 1990, Universitatea și-a încheiat activitatea, iar corul a mai «trăit» pînă în 1992„, își amintește Ovidiu Trifan.

 

 

Pasionat de cercetare

 

Pasionat de cercetare, profesorul Ovidiu Trifan nu și-a încheiat studiile odată cu absolvirea Conservatorului. S-a încris La doctorat, la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași, obținînd diploma cu „Magna cum laudae”, în 2008. „Mi-am propus acest lucru pentru că m-a pasionat mereu munca de cercetare și am considerat că, astfel, am posibilitatea de a aprofunda aspecte ale studiului care m-au interesat. Aceste studii mi-au deschis un alt orizont în domenii ca folcloristica, etnografia, sau istoria muzicii românești, ceea ce îmi oferă mari satisfacții„, a precizat profesorul Ovidiu Trifan.

Lucrarea sa de doctorat, „Colindul în creația corală românească”, este apreciată ca o lucrare unică în domeniu, fiind lansată și la Roman, pe 3 decembrie 2011, la Arhiepiscopia Romanului, prezentată fiind de profesorul universitar doctor Vasile Vasile, de la Universitatea de Muzică din București, profesor universitar Laura Vasiliu sau conferențiar universitar preot Florin Bucescu.

Numele lui Ovidiu Trifan se mai regăsește și pe numeroase studii apărute în publicații de specialitate, dar și într-o lucrare legată de viața culturală a orașului, „Viața culturală romașcană în secolul al XX-lea”, apărută în 2006. „Aș vrea să folosesc cercetările mele de pînă acum pentru a scrie o altfel de monografie a orașului, o monografie a vieții culturale și muzicale a urbei, pentru că, fără să fi fost un oraș cu o viață economică sau de importanță istorică deosebite, la capitolul vieții culturale am avut întotdeauna un cuvînt de spus„, a spus profesorul Ovidiu Trifan.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!