PROFILUL CANDIDATULUI IDEAL LA PRIMĂRIE

HomeEditorial

PROFILUL CANDIDATULUI IDEAL LA PRIMĂRIE

 

profilul candidatului ideal„Nimic. Ce pot eu să aştept de la primar? Ce? Mi-a băgat careva ceva în buzunar? Nu! Tot de buzunarul lor au grijă. Important e să nu-mi ia, că de dat sigur nu-mi dă nimeni nimic!” Moşul, să tot fi avut vreo 70 de ani, stătea îmbufnat şi mi-a aruncat o privire teşită. Pricepuse unde bat. Oamenii, care apucaseră să se adune ciucure, şi-au condus singuri discuţiile. Au rămas liniari pe tema asta. „Nu vezi că nici nu se obosesc să promită ceva? Vor să fie votaţi pentru că-i cunoaştem. Da’ lumea nu mai e aşa de proastă. Zice da, da,  da, pentru că nu vrea să se certe cu nimeni, iar de făcut face tot cum ştie.”

Fără să vreau, lumea a luat problema în serios şi a conturat, încet-încet, prin excludere, profilul primarului ideal. De fapt, se vorbea despre cum nu trebuie să fie un primar. Şi anume, nu trebuie să aibă vicii fundamentale ca băutul, jocurile de noroc sau să fie de moravuri uşoare. De asemenea, trebuie să fi fost un elev bun încă din şcoala elementară, să fi avut profesii respectabile şi, neapărat, să fie un bun gospodar. Fiecare concluzie din asta se trăgea după o atentă analiză a candidaţilor, care s-au înscris în anii anteriori la competiţia pentru conducerea primăriei. UnuL nu era bun că a fost lăcătuş, altul cârciumar, altul mecanic, un altul nu salută, încă unul se trăgea din familie de comercianţi şmecheri de pe vremea răposatului, încă unul era prea tânăr sau era venetic în bătătură şi tot aşa. Pe urmă, se zice că statutul de om gospodar se vede după propria casă. Rând pe rând au fost luate la analizat locuinţele presupuşilor candidaţi. Mari, mici, îngrijite de ei înşişi sau de oameni plătiţi. Construite şi gospodărite din ce bani? De unde au provenit sumele alea? Cât de corect au fost produşi?

Am rămas surprinsă când discuţia celor din faţa mea i-a vizat pe consilieri. „Cum să-l votez pe ăla? Şi-a trecut ca prim consilier, pe liste, un repetent. Crezi că ăla-i bun de ceva? Ce înţelege din hârtiile alea dacă lui nu i-a plăcut şcoala?” Cătinel, cursul discuţiilor a luat o nouă turnură. Importanţa consilierilor de pe liste, faptul că ei, de asemenea, trebuie să fie verticali, gospodari, şcoliţi şi capabili să ia deciziile cu mintea lor şi nu după cum li se dictează.

Sătui de atâta politică, neconvinşi de nimeni că se mai poate schimba ceva, nu pare, cel puţin deocamdată, să caute cineva schimbarea. „Probabil că o să votez pentru continuitate. Până acum, nu văd pe nimeni care să fie mai bun. Oricum, un primar trebuie să fie gospodar şi să aibă şcoală! Un alt primar trebuie să fie gospodar, să aibă şcoală, să vorbească mult cu oamenii şi să fie şi convingător!” Concluzia moşului, care afişa o pseudofaţă de om nemulţumit că a fost deranjat, mi-a amintit de una din cele mai profunde convingeri populare, deşi nu a fost mărturisită aici. „Ăştia de până acu’ şi-or fi umplut sacii. Dacă punem alţii noi, or să vrea şi ei. De unde atâta?”

Kalia

Comentarii

WORDPRESS: 1