HomeEducatie

Profesor romașcan formator în domeniul Holocaustului

Profesorul de istorie Cătălin Păiuș s-a numărat printre cei 30 de profesori admiși la programul educațional „Rememorarea trecutului”, organizat de Ambasada Statelor Unite în România și Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington.

Profesorul de istorie Cătălin Păiuș, de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, a participat, timp de o săptămână, la programul educațional „Rememorarea trecutului – educație pentru viitor prin înțelegerea trecutului: pregătirea formatorilor de profesori în domeniul Holocaustului”. Proiectul a fost organizat de Ambasada SUA în România, Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. La acest seminar a participat un grup de 30 de profesori de istorie din zona Moldovei, selectați de către Ministerul Educației, pe baza unui dosar.

„A fost un seminar deosebit de interesant, care mi-a dat prilejul de a întâlni personalități deosebite, care s-au remarcat prin cercetările lor în domeniul Holocaustului, printre care Radu Ioanid – director al International Archival Programs Division din cadrul Muzeului Memorial din Washington – și Alexandru Florian – director al Institutului Național pentru studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel». Deși s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni, punctele de interes ale seminarului au fost mereu active, reușind să mențină interesul participanților în jurul temei centrale, bazată pe o pagină neagră din istoria recentă a României. Cursurile au fost îmbinate cu filme de arhivă, fotografii inedite, la care s-a adăugat și o excursie în locurile Pogromului de la Iași din iunie 1940 – moment tragic, foarte puțin cunoscut, însă, din perioada celui de-al II-lea război mondial. Vizitele de la sinagoga și muzeul comunității evreiești din Iași, de la gropile comune de la Podu Iloaiei și Târgu Frumos, te transpun în amintirea unor zile sumbre din perioada războiului”, a spus profesorul Cătălin Păiuș.

Noutatea acestui seminar a constat și în prezentarea, în premieră, într-un film documentar, a modului cum doi cercetători români remarcabili de la Facultatea de Istorie din Iași au reușit să descopere și să conserve groapa comună a evreilor asasinați de la Popricani, de lângă Iași, făcând astfel cunoscut lumii un episod tragic, uitat, din trecutul istoriei. Cel mai emoționant moment al programului l-a reprezentat întâlnirea cu doi dintre ultimii supraviețuitori ai Pogromului de la Iași. „Mărturisile acestora au marcat întreaga asistență, ducându-te cu gândul la obligația morală de a transmite generațiilor prezente învățămintele tragice ale istoriei pentru ca acestea să nu se mai repete”, a spus profesorul Cătălin Păiuș.

Romașcanii au viu, încă, în memorie, gestul de noblețe și eroism al Vioricăi Agarici, care, în vremurile tulburi din 1941, ca președintă a filialei Roman a Societății Naționale de Cruce Roșie, a oprit în Gara Roman „trenul morții”, ajutându-i pe deportații evrei. În semn de omagiu, romașcanii au amplasat un bust al ei pe peronul gării.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Luminita 11 ani ago

    Felicitari, domnule profesor!!!! Sunt o fosta eleva a d-voastra de la Lic. 3 si pot sa spun ca elevii d-voastra au fost si sunt niste norocosi. Mult succes in continuare! 🙂

  • mirela 11 ani ago

    Asa este ! un profesor adevarat, pentru care Istoria este o pasiune nestinsa !! …tot o fosta eleva care v-a admirat intotdeauna !!