După ce consilierii locali au aprobat contractarea unui împrumut în valoare de 10.500.000 euro (48.300.000 lei) pentru finanțarea unor obiective de investiții din oraș, Primăria Roman a început procedura de atribuire a contractului. Conform legii, achiziția a fost demarată săptămâna trecută și publicată pe SEAP (Serviciul electronic de achiziții publice).
Procedura de achiziție publică utilizată pentru atribuirea contractului de servicii financiare va fi selecția de oferte angajante într-o singură etapă, depunerea ofertelor putând a se face până pe 6 noiembrie 2017, urmând ca deschiderea ofertelor și desemnarea câștigătorului să se facă în prezența ofertanților în aceeași zi.
„Clauzele contractuale vor fi negociate ulterior, doar cu câștigătorul licitației. Criteriul de atribuire a contractului de servicii financiare va fi prețul cel mai mic. Costul maxim estimat al contractului este de 10.500.000 de lei. Modificarea sau completarea listei obiectivelor de investiții ce se vor finanța din credit va fi făcută cu solicitarea acordului băncii, prin încheierea de acte adiționale în maximum 15 zile de la prezentarea documentelor necesare de către Municipiul Roman. Marja băncii va fi de maxim 1.5% peste ROBOR 6M, conform precizărilor postate pe site-ul instituției. Perioada de grație va fi de 2 ani, iar perioada de tragere – de 3 ani, în funcție de proiectele finanțate și de întocmirea tuturor documentelor necesare acestora și obținerea aprobărilor”, se arată într-o notă de clarificări postată pe site-ul Primăriei municipiului Roman.
Între obiectivele de investiții ce se propun a fi finanțate din credit nu sunt și proiecte finanțate din fonduri europene, însă autoritățile spun că, dacă pe parcurs vor putea fi accesate, se vor putea încheia acte adiționale cu banca cu încadrarea în plafonul de credit.
Din împrumut, se vor achita investiții ca modernizarea unor clădiri, terminarea Pietonalului, cu tot cu terasamentul de la etaj, asfaltarea unor străzi din cartierul Bălcescu și lipovenesc, realizarea de parcări, refacerea trotuarelor și extinderea rețelei de gaz. Se va consolida Grădinița nr. 2 cu program prelungit, se va consolida Grădinița nr. 2 cu program normal și se va reabilita corpul B al Școlii „Vasile Alecsandri”. Se vor amenaja spații verzi în zona bulevardului Republicii (zonele delimitate de strada Smirodava, strada C.A. Rosetti, strada Mihai Eminescu, bulevardul Republicii, în suprafață de 7,8 hectare) și se va reabilita fostul azil de pe strada Veronica Micle, care va fi amenajat ca centru pentru copiii cu handicap.
Se iau în calcul modernizarea străzilor din cartierul Bălcescu – Cărămidăriei, Ciocârliei, Prundului, Vișinilor, Zebrei, Fundătura Zebrei, Zimbrului, Fundătura Cânepii, Salciei, Sărata, Zambilelor și Cocorilor – și modernizarea străzilor din cartierul Petru Rareș – Avram Iancu, Fundătura Crișan, Nicolae Bălcescu, Izvor și Ion Luca Caragiale.
Bani din împrumut se vor aloca și pentru consolidarea și dotarea Casei „Sergiu Celibidache”, în cazul în care Primăria nu va obține pentru acest obiectiv fonduri europene. La acestea se mai adaugă reabilitarea trotuarelor pe o suprafață de 38.600 de metri pătrați și extinderea rețelei de gaze naturale pe o distanță de 29,5 kilometri. De asemenea, din împrumut se va asigura și modernizarea a 800 locuri de parcare de reședință în diverse cartiere ale municipiului.
Comentarii
bravo administratiei locale la asa grad de indatorare al fiecarui cetatean din ROMAN ,se impunea o consultare a tuturor nu numai a consilierilor care stim bine cine si cum ajunge consilier ,se impune evidentierea gandiri si managmentului vizionar al administratiei ,sunt strazi unde nu s-a refacut covorul asfaltic sau nu s-a intervenit la trotuare de peste 30 de ani ex.,fundatura lacramioarelor de pe mihai viteazul ,din zavoi ,pe zimbrului paremi-se in ,,lipoveni”,si or mai fi si altele ,cine hotaraste ce si cum ,sa stim si noi ,ar trebui ca acesti bani imprumutati in conditiile actuale sa produca alti bani nu sa fie ingropati in ciment ,fier si asfalt,si sa beneficieze un numar restrans de ei (stiti probabil la ce ma refer ),de ce nu se infiinteaza niste ateliere sau mici intreprinderi de catre admin. unde sa lucreze asistatii sociali sau cei cu probleme financiare ,deasemeni anumite servicii platite de primarie sa le faca chiar primaria ,gen salubrizarea strazilor sau infiintarea unor cantine restaurant cu preturi minimale ,nu toata lumea are bani sa mearga la restaurantele din ROMAN ,unde se serveste vesnica ciorba lungita si transferata de la un praznic la altul ,ca asa fac majoritatea ,,verosilor „din alimentatia publica romascana ,si exemple am destule dar asistam la o cheltuire dementiala pe aceleeasi lucruri ,imatura si in total dispret de contribuabilul romascan ,ne-am acoperit cu hartii ,am respectat legea facuta tot de niste mafioti si incompetenti de la BUCURESTI ,iar noi alesii localii ne imbuibam si huzurim ,va mai suportati moral sau nici nu ati auzit de acest cuvant mercantililor !!!!??????
Aveti dreptate in privinta restaurantelor . Azi la praznic sarmale … maine e clar ce e la meniul zilei : tot sarmale. Un pic mai uscate dar merg…
In alta ordine de idei : In Roman si nu numai situatia financiara se va inrautatii catastrofal. De vina sunt guvernantii de toate culorile politice…curcubeu ! Trebuie sa fi un cretin incurabil sa iti deschizi o afacere In Roman cu exceptia lunilor iulie si august.
Pai intru intr-o alimentara sa iau ceva azi…maine e farmacie acolo. Ok intru-n farmacie sa-mi iau un kil de Xanax dupa doua zile cand merg sa mai iau un kil … hopa e o banca. Nu-i bai , deschid cont la banca…dar ce sa vezi peste o luna in loc de banca gasesc un „robot” si doua ATM-uri cu cinci smenari langa el proaspeti iesiti din parnaie. Ei se ofera sa ma invete cum sa schimb 10 euro la unul din aparate. Unul din ei da noroc cu un politest local si se imbratiseaza. Ma duc cu cainele la cabinetul veterinar la care am fost saptamana trecuta…pauza…acum e cafenea iar in cafenea un aprozar micut. Intre aprozar si cafenea unul incarca (si altul descarca) cartele sim de Lycamobile.
Bai frati romascani imi este frica ca in loc de cofetaria Tosca am sa gasesc service auto sau parcare etajata. Acest freamat cumplit imi indica ca totul se duce de rapa…Pai deschide omul afacere cu sucuri fresh si nu apuc sa beau sucul ca unul ma da afara si-mi zice : scuzati va dau laptele de la dozator in pet-ul nostru sau aveti dumneavoastra pet ?? In casa de incultura nu se deschid standuri cu fructe si legume ? E de jale…Nu mai conteaza nici cine va fi primar si ce face cu banii imprumutati…eu cred ca primaria cauta bani ca sa achite alte imprumuturi. As avea o sugestie : draga primarie la cetelem ai incercat ? Vezi ca au sediu la Dedeman . Mergi la Dedeman , papi o pizza si iei si un credit ! Grabiti-va : e posibil ca maine Dedeman sa fie cinema 3D !