Bătrâna gară a municipiului Roman a reprezentat cadrul în care a fost filmată o mică bijuterie a cinematografiei românești, poate prea devreme intrată într-un con de umbră, scurtmetrajul „Trenul foamei”, al regizorului și scenaristului gălățean Viorel Timaru.
„Trenul foamei” a apărut în anul 2010, un scurtmetraj care, preț de 25 de minute, descrie „începutul unei mari și frumoase prietenii dintre un blatist obraznic și un veteran de război – un film de scurtmetraj regizat și scris de Viorel Timaru, care explorează situația întâlnirii inedite dintre reprezentații a două generații diferite care par să nu aibă nimic în comun în afara călătoriei pe care o împart”, după cum arată sinopsisul filmului, din distribuția căruia fac parte Mircea Andreescu și Silviu Debu, producție a lui Tudor Giurgiu și a Libra Film, care a făcut parte și din proiecțiile Zilelor Filmului Românesc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, acum nouă ani.
Se fac zece ani de când au avut loc filmările din Gara Roman și de la lansare, mic moment aniversar care ne-a prilejuit întâlnirea cu regizorul Viorel Timaru, pe care l-am rugat să ne împărtășească din istoria acestui film și motivele care au stat la baza alegerii Gării Roman ca loc de filmare. O istorisire perfectă pentru subiectul ediției noastre de weekend, în același timp prilej de aduceri aminte și pentru Viorel Timaru. „A fost o plăcere să retrăiesc experiența”, ne-a mărturisit acesta în e-mail-ul pe care l-am primit astăzi.
Nu facem asta de obicei, însă regizorul are un talent desăvârșit de povestitor și în spatele tastaturii, nu numai al camerei de filmat, așa că îi vom lăsa cuvintele să curgă în continuare aproape în aceeași manieră în care a avut amabilitatea să ni le transmită. Astfel, îi dăm cuvântul regizorului Viorel Timaru:
Începuturile
Ca orice lucru pe care îl face cineva de amorul artei și fără intenții pragmatice, are rădăcini oarecum autobiografice. „Oarecum”, pentru că nu am trăit efectiv întâmplarea tânărului, de a merge «cu veteranul» (*), și nici veteran nu sunt, ca să fi luat un însoțitor la drum. Iar ca vârstă, sunt (sau eram, acum zece ani) între cele două vârste din film. Sigur, am făcut și eu blatul pe tren ca student în perioada de mărețe înfăptuiri – când studenții nu aveau gratuitate pe tren ca acum – și în primii ani de după revoluție. Deci, cumva, am trăit experiența de a fugi prin vagoane sau a sta cu inima la gât că vine supracontrolul. Dar atât. De unde a pornit, totuși, subiectul filmului? Din mai multe direcții, care, în final, s-au intersectat și mi-au impus, fără drept de apel, să spun această poveste.
Eroii din Al Doilea Război Mondial
Una a fost legată de bunicul meu, Ferenc Timaru, mort în Al Doilea Război Mondial în Crimeea. Atât și nimic altceva îmi spusese bunica despre el, și multe lucruri sau acte nu rămăseseră de la el ca să-i completeze portretul, în afara inevitabilei poze de la căsătorie (făcută în studio, în costume tradiționale) și niște terenuri – pe care, evident, le luaseră comuniștii.
Având de rezolvat o problemă succesorală, am început să-i refac traseul anilor de război, pentru că el încă nu fusese declarat decedat la starea civilă, nu exista un certificat de deces, așa că m-am apucat de treaba asta. La arhiva militară din Pitești am descoperit că fusese avansat și decorat în fiecare an, primise printre altele „Bărbăție și Credință” și chiar „Virtutea Militară” clasa a II-a, maximum ce putea primi un țăran mobilizat în război. Fusese, așadar, un erou, trecuse prin patru ani de război și nu numai că supraviețuise, dar se remarcase prin curaj. Până în primăvara lui 1944, când a primit o misiune de a neutraliza un teren minat și dus a fost.
Orașe, drumuri, judecăți
Așadar, pentru a-i rezolva situația stării civile printr-o hotărâre judecătorească, am avut de făcut drumul București – Bacău de câteva ori, apoi, intrat în povestea lui, am decis că trebuie să i se facă dreptate și în privința terenurilor care ar fi trebuit să i se restituie cu Legea 18. Probabil știți cum este când intri în vrie să ți se facă dreptate, devenisem aproape procesoman. Alte drumuri, tot la Bacău, pentru că acolo trăise, într-un sat de pe malul Siretului. Vedeam mereu din tren Mausoleul de la Mărășești și mă gândeam la el – fiind și el un erou de război, însă fără un monument, fără o cruce, fără un mormânt, fără măcar certificat de deces!
Pe fondul ăsta nostalgic, am citit într-un ziar o știre despre practica de „a merge cu veteranul”, articolul era foarte incisiv, veteranul descoperit că face așa ceva era acuzat că face parte dintr-o rețea de escroci care aduna averi prin această metodă. Stupid! Și atunci m-am gândit, cu ironie amară: ce ghinion pe bunicul meu că nu a supraviețuit războiului și nu a prins și el aceste vremuri glorioase, ca veteran!
Așa s-a născut povestea din film în mintea mea, în lungile drumuri pe care le făceam la Bacău și înapoi. Mi l-am imaginat pe bunicul, cum ar duce el, eroul de pe front, mica luptă pentru supraviețuire din film. Așa au apărut în poveste câteva elemente care fac trimitere la război: ranița militară pe care o poartă bătrânul, strategia de a alege un anumit compartiment și a-l păstra numai pentru ei doi, insigna din piept, maioul alb pe care îl rupe fâșii pentru a îl îngriji pe camaradul „rănit”, mausoleul și așa mai departe. Chiar și orașul Roman – fiindcă tot m-ați întrebat – a apărut tot din acest motiv, acolo fiind garnizoane militare foarte importante, cu contribuții majore în ambele războaie mondiale. Asta pe lângă motivele practice care țin de narațiune, că povestea trebuia să se întâmple pe linia ferată care unește Moldova de București.
În plus, dar asta ține doar de anecdotică, am petrecut multe dimineți în gara din Roman, pentru că trenul ajungea prea devreme în Bacău, gara era în renovare, așa că preferam să mai merg o stație, până în Roman și să iau trenul înapoi spre Bacău pentru a ajunge la timp la Judecătorie. Deci eram, cumva, familiarizat cu ea și asta contează când îți stabilești locurile de filmare, nu a mai fost nevoie de prospecții.
Alegerea titlului
La fel a apărut și ideea cu „trenul foamei”. Au fost anii de secetă de după război, în ’46 – ’47 în Moldova apăruse foametea, știam din povestirile bunicii cum primea oameni veniți la poartă chinuiți de foame și le dădea câte ceva, ea fiind doar un pic mai avută. Știam despre trenurile foamei, pline până și pe acoperiș de oameni care plecau în sudul țării, în special Oltenia, unde nu lovise seceta atât de rău, să facă rost de un sac de grâu pentru a supraviețui.
Am considerat că tot foamea le-a adus alături pe cele două personaje din film, tânărul student sărac și veteranul care umbla pe tren prin toată țara pentru un ban în plus. Și tot foamea, astâmpărată prin sandvișul cu pateu stricat – pentru că bătrânul făcea economie la curent și renunțase la frigider –, e cea care îi apropie și mai mult, ca pe niște camarazi de arme care trec împreună prin încercări grele. De aceea la final, după ce trece „furtuna”, cei doi se simt mai apropiați, chiar dacă acum sunt înconjurați de multă lume.
Regizorul Viorel Timaru
Pregătirea și filmările
Despre sprijinul oferit de Ministerul Transporturilor prefer să nu vorbesc, din delicatețe. CFR-ul ne-a ajutat, dar și acolo sunt niște anecdote bune, care însă vor rămâne cu circuit închis.
Însă a contat mult ajutorul CFR-ului, ne-a pus la dispoziție un vagon atașat la un tren cu program regulat, mergeam (și filmam) până în Galați, acolo vagonul era dus pe o platformă rotativă care ne întorcea vagonul 180 de grade, pentru ca și pe drumul de întoarcere decorul de pe geam să curgă în același sens. A fost esențial.
În gara din Roman am filmat la final, chiar dacă secvența apare în film la început. Știți că nu se filmează după cronologia filmului, ci după alte criterii. Așadar, echipa era mai obosită, dar și mai rodată, iar actorii își intraseră definitiv în rol, așa că a mers ușor. Dacă vă vine să credeți, am terminat toată secvența din Roman într-o singură zi de august a anului 2009. Așa ne și propusesem, dar nu prea speram să se întâmple.
Am avut figuranți care să populeze gara, dar în film apar și romașcani autentici care nu se fereau să fie filmați. Ca anecdotă, în secvența de la casa de bilete, indiferent că erau puse lumini, aparate, oamenii se așezau la coada noastră ca să-și cumpere bilet. Deși era o altă casă, una reală, alături, dar acolo nefiind coadă, nu îi atrăgea. Apoi, când am filmat pe treptele de la intrarea în gară a apărut o bătrână să ne întrebe cine vine, presupunea că suntem de la vreo televiziune, un coleg i-a spus că vine Ion Iliescu, iar bătrâna s-a pus, bucuroasă, să îl aștepte. Era în 2009, dar ea era încă în admirația tovarășului. A plecat neconvinsă după ce i-am spus insistent că a fost doar o glumă – și pot crede că s-a oprit undeva să urmărească pe ascuns când o să apară „soarele”.
În cadrele de pe peron apar și figuranți și persoane reale, care își așteptau trenul, și s-au purtat foarte bine. Mai degrabă am avut de lucru cu figuranții – care rămâneau cu privirea în cameră și, când le făceam semn să nu se mai uite, se întorceau toți odată pe călcâie, ca la cadril. În afara unui băiat care ținea morțiș să intre în cadru, la toate filmările, nu am avut incidente, totul a mers perfect și am apucat seara să sărbătorim cu o bere încheierea filmărilor la cârciuma din gară.
Filmul nu a avut un parcurs de mare succes, dar eu tot sunt mulțumit că l-am făcut, măcar ca un omagiu adus bunicului pe care nu l-am cunoscut, ci doar imaginat.
Ficțiune și realitate
Am pus undeva la început o steluță (*) – vreau acum să o explic: în final, mi s-a întâmplat să merg cu veteranul, dar după ce am terminat filmul. Am răspuns bucuros la solicitare și m-am bucurat și mai mult când am văzut că lucrurile pe care eu doar mi le imaginasem – de exemplu luarea în stăpânire exclusivă a compartimentului – se întâmplă cu adevărat. Vă mulțumesc și voi încheia cu replica finală din film: „Doamne ajută!”
Filmul „Trenul foamei”
Scurtmetrajul poate fi urmărit, alături de alte bijuterii ale cinematografiei românești, pe portalul de filme www.cinepub.ro, la acest link: https://cinepub.ro/movie/trenul-foamei/ .
O galerie completă de imagini de la filmările din Gara Roman este disponibilă pe pagina filmului, la acest link: https://www.facebook.com/trenul.foamei/media_set?set=a.221830617896733&type=3.
Despre Viorel Timaru în RSDB – Romanian Script Database: http://rsdb.ro/viorel-timaru/
Despre „Trenul foamei” în Cinemagia.ro: https://www.cinemagia.ro/filme/trenul-foamei-34503/.
Despre „Trenul foamei” în RevistaCultura.ro: https://revistacultura.ro/nou/2010/07/romanian-short-waves-%E2%80%93-cannes-2010/?fbclid=IwAR2F-FlBZNRSs_kHN7s9gwKMP32IspE-LhDkhNeaz_O8L5Xc9f51ViTCD_c
Foto: „Trenul foamei”, Viorel Timaru
Trailerul filmului:
Comentarii