Marți, 14 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în județul Neamț, în două cauze privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv uz de fals și fals în declarații, informează IPJ Neamț.
Conform IPJ Neamț, din cercetări s-a reținut faptul că o societate comercială din județul Neamț, cu obiect de activitate în domeniul valorificării componentelor provenite din dezmembrări auto, ar fi comercializat componente provenite din dezmembrări, fără înregistrarea acestora în evidența contabilă.
Totodată, un alt operator economic, cu obiect de activitate transport de persoane, nu ar fi înregistrat în contabilitate veniturile obținute în urma depunerii la instituția publică competentă a deconturilor privind obținerea diferenței de 50% din tariful de transport de pensionari. Prejudiciul total cauzat în ambele dosare penale este de aproximativ 6.350.000 de lei.
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, cu privire la prima cauză cercetată, din investigaţiile derulate s-a stabilit că, în perioada 1 ianuarie 2016 – 30 septembrie 2022, reprezentații unei societăţi comerciale din judeţul Neamţ au desfăşurat activităţi comerciale prin intermediul unor firme de curierat, sumele de bani provenite din respectivele activităţi au fost încasate în sistem ramburs în nume personal, cât şi în contul personal deţinut de administrator, veniturile obţinute nefiind înregistrate în evidenţele contabile. Prejudiciul cauzat bugetului general al statului a fost evaluat la 1.653.431 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asiguratorii cu scopul recuperării acestuia.
Cu privire la cea de-a doua cauză, Parchetul mai arată că, în urma cercetărilor desfășurate a reieșit că, în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2019, o societate comercială cu sediul în municipiul Roman a solicitat şi încasat necuvenit, de la bugetul consolidat al statului, prin intermediul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, suma de 4.693.866 lei.
În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate documente financiar contabile ale societăţilor implicate, medii de stocare a datelor, telefoane mobile, laptop-uri, unităţi centrale de calculator şi dispozitive de stocare, cu privire la care există indicii că s-ar afla stocate date de interes cu privire la soluţionarea cauzelor.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție”, au mai precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Comentarii