HomeNeamt

Părinți îngenunchiați de stat

În Roman și zona rurală sunt 183 de copii instituționalizați. Cele mai multe cazuri sunt legate de neglijența și dezinteresul părinților pentru copii, dar și de condițiile materiale și financiare precare ale familiei naturale.

 

 

Condamnați de sărăcie și iresponsabilitate la o viață grea, copiii sunt, în multe cazuri, victimele propriilor părinți. Unii trăiesc în familii destrămate. Prostituția, violența și alcoolul sunt singurele „modele” pe care adulții, ajunși părinți din întâmplare, le predau zilnic copiilor. Uitați de părinți, copiii intră în vizorul autorităților locale. Adulții promit cu mâna pe inimă că se vor schimba. Când faptele îi contrazic, intră pe fir Direcția pentru Protecția Copilului. „Colaborarea dintre specialiștii Direcției cu autoritățile locale din zonele limitrofe Romanului este foarte bună, iar centrul de la Roman este un exemplu de colaborare și bune practici în domeniul protecției și promovării drepturilor copiilor”, a spus Isabela Laura Șerpe, inspector de specialitate în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț. Conform datelor DGASPC Neamț, sunt instituționalizați 183 de copii din Roman și împrejurimi.

 

Părinți decăzuți din drepturi pentru neglijență 

 

Cauzele pentru care copiii ajung în centre de plasament sunt multiple. Cele mai multe cazuri sunt legate de neglijență și dezinteres pentru copii din partea părinților naturali sau ale familiei extinse, dar și de condițiile materiale și financiare precare ale acestora. Șase copii din comuna Bozieni au ajuns, anul trecut, în Centrul de Plasament „Ion Creangă” din Piatra Neamț. Primul caz, care a determinat autoritățile locale să reacționeze, a fost cel al unei familii cu patru copii. „Mama nu se ocupa de copii. Trăia în concubinaj, practica prostituția și era prietenă cu băutura. Am discutat cu femeia și a promis că remediază situația. Banii pe care îi primea pentru ajutorul social nu mai ajungeau la copii. Ca să o împiedicăm să-i cheltuie pe băutură, s-a decis ca din suma cuvenită să se cumpere copiilor alimente neperisabile și obiecte necesare lor. Inconștiența mamei a fost atât de mare încât ajunsese să vândă chiar și alimentele pe care noi le trimiteam pentru copii. Nu am mai suportat situația și am anunțat Direcția pentru Protecția Copilului Neamț”, a spus Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

Alți doi copii din comuna Bozieni au fost salvați din mâna unor părinți iresponsabili. „Tatăl copiilor este fiu al satului. A lucrat, o vreme, ca miner la Târgu Jiu. Acolo a cunoscut-o pe mama copiilor. După ce s-au făcut restructurări, familia s-a întors în comună. Bărbatul a plecat, apoi, în Italia. Acolo s-a recăsătorit, iar fosta soție a rămas în Bozieni. Mama și cei doi copii trăiau din alocație și din ajutorul social. M-a surprins interesul copiilor pentru învățătură, dar și că puținii bani care intrau în casă erau, în continuare, cheltuiți pe băutură”, a spus primarul comunei Bozieni.

În urma sesizării făcute Direcției pentru Protecția Copiilor Neamț, mama a fost decăzută din drepturi, iar copiii au internați în Centrul de Plasament „Ion Creangă” din Piatra Neamț.

 

Copii subnutriți, salvați de Protecția Copilului

 

Trei copii din satul Mărmureni, comuna Oniceni, se află și ei în Centrul de Plasament „Ion Creangă” din Piatra Neamț. „Sărăcia este prezentă în multe familii din comuna Oniceni. În unele cazuri, sărăcia merge mână în mână cu neglijența în creșterea copiilor. Uneori, capătă dimensiuni greu de imaginat. Anul trecut, am sesizat Direcția pentru Protecția Copiilor Neamț în cazul unei familii din satul Mărmureni, care a uitat că are obligații față de cei trei copii. Cei mici erau subnutriți, iar părinții stăteau în crâșmă de dimineața până seara. Unul dintre copii, cel de 9 ani, arăta ca un copil de 3 ani. Copiii au fost internați în centru, unde primesc îngrijirea de care au nevoie și o șansă la educație”, a spus Ioan Duminică, primarul comunei Oniceni.

 

Din grija bunicilor, în grija statului

 

Lăsarea copilului în grija bunicilor este un alt motiv pentru care copiii ajung în centrele de plasament. Un caz din satul Chilii, comuna Valea Ursului, a ajuns, cu doi ani în urmă, la urechile Direcției pentru Protecția Copilului. „Mama a trei copii din satul Chilii era plecată de mulți ani în străinătate. Copiii au rămas în grija bunicii. Relația copii – bunică a fost afectată din cauza banilor pe care mama îi trimitea copiilor. Neînțelegerile au ajuns și la autoritățile locale, care au sesizat imediat Direcția pentru Protecția Copilului Neamț”, a spus profesoara Iuliana Spătariu, directorul Liceului Tehnologic Valea Ursului.

Cazul nu este singular în comună. Copiii abandonați de părinții naturali sunt luați de familii în plasamant și crescuți cu dragostea de care nu s-au bucurat în familiile naturale.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]