Cristian Andriesei
Două evenimente interesante au marcat ultima săptămână din perspectiva social media. Întrucât suntem în plină eră digitală, structurându-se deja fundamentele educației digitale la nivel mondial și, în plan național, lansându-se deja ideea luării în calcul a includerii în grila de acreditare a universităților a componentei de predare online, ceea ce inerent ne conduce la conceptul de tehnologie și, implicit, tehnologii online, cred că ar trebui să acordăm mai multă atenție la ceea ce se întâmplă în mediul online, pentru a înțelege mai bine lumea digitală care deja ne guvernează activitatea zilnică și, de ce nu, pentru a lua în calcul introducerea unor cursuri obligatorii despre social media. Dacă ar fi să mă exprim succint, dezvoltarea unei culturi digitale, similare cu mai vechiul concept de cultură generală, probabil că ar fi mai în ton cu vremurile în care trăim.
Primul eveniment a fost generat de un utilizator Linkedin care a postat despre experiența avută atunci când a renunțat 2-3 luni la Linkedin pentru a folosi Facebook, fiind singurul în ultimii ani pe care l-am văzut să spună în clar că Linkedin este valoric mai bună decât Facebook, lucru pe care oricum cei cu vechime pe Linkedin îl cunoștem de ceva anișori (eu fiind în categoria celor care au cont pe Linkedin, nu și pe Facebook – închis cu ceva ani în urmă). Problema este că mulți confundă rețeaua Linkedin cu Facebook, prima este clar construită pentru o comunitate a profesioniștilor, pentru cei care au expertiză și experiență într-un domeniu, celor care stăpânesc arta discursului încât să nu posteze nimicuri zilnice și, mai ales, celor întreprinzători. Faptul că mulți utilizatori Linkedin nu au nicio activitate și că rețeaua în sine pare a se fi transformat într-una de recrutare, fiind invadată de mulți HR-iști (deși există platforme distincte pentru recrutare și postări de joburi), nu este din vina Linkedin, ci a utilizatorilor social media care nu înțeleg specificul fiecărei platforme. Acest utilizator finaliza postarea cu următoarele concluzii:
1) Am ajuns să investesc (să pierd) mai mult timp pe Facebook decât o făceam pe Linkedin,
2) Am constatat cu stupoare că planeta se învârte doar datorită celor care-și dau cu părerea… (Doamne, și câți sunt pe Facebook),
3) Am ajuns să mă simt mai anxios, mai nervos și mai supărat… așa pe lume. Nu glumesc. Am fost atent de la început la toate astea și chiar mi-a afectat starea generală.
Sfatul meu (super-prietenesc):
Investește timpul tău cu grijă, cu cap și cu folos. (Ovidiu M.)
Al doilea eveniment care a marcat sfârșitul săptămânii (joi, mai precis) a constat în audierea de către o comisie a Congresului SUA a trei CEO simultan, respectiv ai Facebook, Twitter și Alphabet (deținătorul platformei Google), chemați să dea răspunsuri cu privire la măsurile pe care le-au întreprins pentru limitarea răspândirii ideilor extremiste, teoriilor conspiraționiste (cu privire la vaccinuri) și, mai ales, dezinformării (deja există experiența negativă anterioară a manipulării utilizatorilor Facebook pentru a vota în favoarea Brexit). Deși organizat în regim online, atât comisia Congresului, cât și cei trei CEO fiind la birou sau acasă, evenimentul a fost cât se poate de oficial și cu acoperire juridică, ceea ce înseamnă că a răspunde DA sau NU la o întrebare poate atrage amenzi, acuzații ori poate chiar decizia de oprire a afacerii.
Pentru asigurarea transparenței, ședința online a avut caracter public, canalul Bloomberg redând în direct părți consistente din aceasta. Trebuie să recunosc că la mine televizorul se deschide automat pe Bloomberg, deci nu numai că mi s-a deschis pe ședința deja începută, dar am fost suficient de inteligent să nu schimb canalul.
Această transparență are, însă, și dezavantaje, cum ar fi că unele detalii particulare ședinței pe care le-am sesizat pe toată durata ședinței nu au apărut deloc în presă, lucru care demonstrează în clar cum se disipă și diluează informația pe drumul de la sursă la consumatorul final și ce ghiveci dezinformativ primim noi, cetățenii de rând. Mai rău, chiar, nu prea există așa multe articole în presa online despre această ședință. Așa, sporadic, am găsit o știre care insistă pe timpul viitor și despre ce strategie are de gând să aplice CEO-ul Facebook, dar nu insistă pe derularea tehnică a ședinței:
O primă particularitate a acestei ședințe constă în faptul că toate întrebările au fost cu răspuns obligatoriu DA sau NU, dar, după cum știm, dacă structurăm întrebările într-o manieră polarizată (să nu spun chiar denaturată ori chiar rău intenționată) care să favorizeze un anumit tip de răspuns, nimeni nu va da un răspuns simplu dacă va sesiza că există incoerență în formularea întrebării. Așa se întâmplă că, la fiecare întrebare, în majoritatea cazurilor, doi din cei trei CEO au răspuns cu clarificare și explicații tehnice, argumentând că nu se poate răspunde cu DA sau NU la întrebări complicate care țin de modul cum funcționează tehnologia, algoritmii matematici de predicție și interacțiunea utilizatorilor.
Neputând oferi un răspuns DA sau NU, un răspuns detaliat se traduce prin faptul că nu s-a răspuns la întrebare. Dacă lumea nu înțelege ce înseamnă specificul unei asemenea întrebări polarizate, pot exemplifica cu o întrebare ipotetică, care ar putea sta la baza unui referendum într-o universitate oarecare: „Sunteți de acord ca Rectorul universității să fie din afara universității?” Deși întrebarea pare simplă și nevinovată, eu, unul, o consider polarizată, prin simplul fapt că formularea nu specifică ce categorie de persoane poate candida sau nu pentru poziția de Rector. Și, astfel, avem două situații posibile. În prima situație, dacă m-aș pune în pielea unui angajat al universității în cauză, desigur că voi răspunde NU, pentru că nu-mi doresc ca vreun profesor de la altă universitate (așa zis concurentă) să devină Rector, aservind ulterior universitatea celeilalte universități. Așa ceva nu există nicăieri pe planetă, mă refer la statele civilizate. Desigur că nu ne dorim așa ceva, drept care răspunsul final ar fi NU cu o largă majoritate, chiar nu mă îndoiesc de asta.
Există și o a doua situație, dar, pentru a cunoaște despre această variantă, trebuie să știm deja că în SUA cei care conduc cele mai puternice universități, adică echivalent poziției de Rector la noi, vine de regulă din exteriorul universității, fiind angajați ca manageri. Aceștia sunt manageri cu vastă experiență în managementul universitar și care au la CV experiență de atragere de proiecte cu Industria cu multe zerouri la valoarea proiectelor (un tip de parteneriat care nu s-a concretizat în România în ultimii 20 de ani). Deci, dacă aș ști că ar fi acceptați asemenea manageri și, mai ales, că există potențiali interesați, aș vota foarte probabil DA.
Faptul că am disponibile două răspunsuri contradictorii demonstrează că o asemenea formulare a întrebării o demonstrează polarizată, eventual pentru a favoriza un vot negativ care poate îngropa definitiv ideea în cauză. Este deci un exemplu de întrebare la care nu se poate da un răspuns simplu de tipul DA sau NU. Și exact întrebări de acest timp au fost formulate celor trei CEO în cea mai mare parte a ședinței.
O a doua particularitate este aceea că respectiva comisie a Congresului era constituită numai din reprezentanți republicani, ceea ce înseamnă cu totul altceva decât Congresul american menționat în presă. Republicanii sunt doar o parte a Congresului, nu înseamnă Congresul în ansamblu. Această inadvertență ne conduce într-un alt scenariu interesant: fostul președinte Trump a fost republican și este și singurul președinte american care s-a văzut la începutul acestui an cu contul de Twitter șters și cu cel de Facebook blocat pe termen nedefinit. O asemenea audiere a celor trei, la doar câteva luni de la evenimente, pare incoerentă pentru că, în ciuda faptului că managerii celor două rețele au luat aproape instantaneu atitudine față de comportamentul neadecvat al fostului Președinte vis-à-vis de protestele de la Capitoliu, prin blocarea conturilor social media, tocmai ei sunt „premiați” acum cu astfel de audieri care păreau a încerca să le contabilizeze lor vina pentru faptul că unii utilizatori postează pe Facebook sau Twitter comentarii cu caracter extremist, conspiraționist ori manipulator.
De altfel, CEO-ul Facebook și-a manifestat convingerea că, așa cum fostul Președinte trebuie să răspundă pentru mesajele (inflamatorii) pe care le-a postat cu ocazia alegerilor, tot astfel și ceilalți utilizatori trebuie să răspundă pentru mesajele pe care le lansează în social media.
Și eu agreez această responsabilizare a utilizatorilor, care trebuie să înțeleagă că orice postare care se face cu scopul de a transmite informații false (în scop manipulativ) sau luare de atitudine care dăunează imaginii unui individ sau corporații poate genera o chemare în instanță a utilizatorului cu pricina de către partea lezată. Aceeași atitudine a manifestat-o și Adam Kovacevich (fost prim Director pe Public Policy la Google) prin fraza „Want people to take responsibility for online speech” menționată într-un scurt interviu luat de Bloomberg după audierea celor trei.
Acest tablou al audierilor a fost încheiat de interviul acordat de Bloomberg unui profesor emerit în economie la Harvard Business School, care a confirmat că acea zi a audierilor va rămâne o zi mare (istorică) pentru faptul că acești manageri generali ne-au confirmat că puterea acestor rețele este dată de algoritmii matematici care monitorizează comportamentul social al utilizatorilor și ulterior îl prezic, ajutând diverse anunțuri plătite să ajungă la utilizatorii care contează într-o strategie de marketing particulară. Cu alte cuvinte, cu cât utilizatorii sunt ajutați să interacționeze și să se manifeste mai mult pe aceste rețele (inclusiv în asemenea situații negative) grație uneltelor digitale disponibile în cont, cu atât avem la dispoziție un volum mai mare de date despre utilizatori care, într-un final, se transformă în profit pentru rețeaua de socializare. Această model de afaceri, revoluționar la prima vedere, se încadrează la conceptul de surveillance capitalism, pe care același economist declara că nu-l agreează și că trebuie oprit.
Totuși, ceea ce lipsește din această luare de atitudine, sărăcind iarăși contextul global, este faptul că rețelele sociale nu sunt singurele care fac uz de date și a le blama doar pe ele sună partinic. Spre exemplu, se știe de peste două decenii că acele carduri de fidelitate eliberate de unele farmacii și care oferă discount au în spate statistici pe parte de vânzări care sunt vândute companiilor din domeniul farmaceutic. Cu alte cuvinte, cumpărăm ceva mai ieftin pe baza cardului de fidelitate și agreăm, astfel, implicit, să oferim pentru acel discount datele despre achiziția noastră producătorului produsului cumpărat, acesta căpătând informații despre cumpărătorii proprii, în ideea de a-și dezvolta produsele pentru a satisface mai bine unele categorii de clienți. Managerii din domeniul farmaceutic de ce nu sunt chemați la audieri așa cum sunt acești trei CEO?
Concluzia încă neformulată de comisia Congresului, dar deja lansată de diverși invitați Bloomberg, este că sunt șanse mari ca, ulterior, Congresul să legifereze altfel activitatea acestor rețele de socializare, cu alte cuvinte să le facă mai restrictive. Și cum acești giganți online au sediul operativ în SUA, efectele viitoarelor condiții de utilizare a acestor rețele se vor răsfrânge și asupra celorlalți utilizatori din lume, inclusiv România.
Am insistat pe aceste două repere pentru că le consider reprezentative din perspectiva utilizatorului rețelelor de utilizare. Ceea ce nu înțeleg mulți utilizatori ai acestor rețele este că există condiții de utilizare agreate la crearea contului și care menționează în clar ce se întâmplă cu datele colectate. Tocmai din cauza acestor condiții de utilizare au și fost blocate conturile fostului Președinte american. Statistic, toți își creează cont pe asemenea rețele de socializare și agreează condiții, dar nimeni nu le citește. În plus, cine nu agreează condițiile de utilizare este liber să nu mai folosească rețeaua de socializare respectivă ori să nu adere – la o adică, serviciul online este oferit gratuit, dar, similar cardurilor de fidelizare, folosim gratuit platforma în schimbul statisticilor care ni se fac nouă despre activitatea desfășurată în rețea.
Încercând să evităm căderea pe panta teoriilor conspiraționiste, oare această îmbunătățire a algoritmilor matematici nu înseamnă un progres al Științei? Nu cred să existe universitate pe această planetă care să învețe studenții procesare statistică și aplicarea unor algoritmi matematici la un nivel atât de avansat pe cât implică dezvoltarea și mentenanța unor asemenea servere care întrețin serviciile de socializare. Dacă ar fi un lucru simplu, atunci aș mai fi văzut noi competitori pentru acești giganți IT, dar, până acum, n-au apărut alții. Eu unul cred că trebuie să fim recunoscători acestor giganți IT pentru că există și fac ceea ce fac, acestor antreprenori care au avut o viziune și, cu bani proprii și efort deosebit, au reconstruit lumea veche, rece și ostilă, ieșită din era războiului rece impusă de guverne naționale, într-una nouă, mai interconectată și prietenoasă, care a contribuit masiv la accelerarea dezvoltării economiilor, scăderea ciclurilor de fabricație a produselor și, desigur, la mai multă inovare.
Aceste audieri, ca și altele precedente care l-au avut ca subiect doar pe CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, demonstrează încă o dată că, de fapt, sunt șanse mari ca factorii de decizie guvernamentali și liderii partidelor, cei care reprezintă națiunea în Parlament, Congres sau alte foruri decizionale, să nu înțeleagă chiar ei tehnologia și lumea digitală, România nefiind o excepție în acest sens. Poate din acest motiv alegerea liderilor în era digitală trebuie să aibă ca reper principal cunoașterea lumii digitale în care trăim, cu oportunități și provocări, nicidecum culoarea politică.
Retrospectiv, cel mai ilogic lucru pe care l-am sesizat a fost să văd că oameni de succes, cu averi de sute de milioane de dolari, abia de aveau sute și rareori câteva mii de like-uri la o postare cu sfaturi despre succes (Linkedin și Instagram), în timp ce personaje feminine care promovează energizante – pe contracte plătite, desigur – au zeci de mii și, chiar, sute de mii like-uri, iar unele din ele au peste 1 milion de followers, ceea ce le încadrează cu succes la categoria influencers, deși nu fac decât să promoveze un produs pe Instagram, concurând astfel actori celebri de la Hollywood care au creat și, chiar, lăsat ceva în urmă. Mi-a fost dat să văd inclusiv profile de fotomodele care nu aveau absolut nicio descriere personală pe Instagram, dar cu 300 de mii de followers, în timp ce o antreprenoare de succes din SUA, inclusă în topul Forbes 30 under 30, cu doar câteva zeci de mii de followers.
Această disparitate în distribuția aprecierii valorii, pentru că tot veni vorba de statistici, date și informații, oferă o informație extrem de importantă cu privire la cât de căutători de succes sunt utilizatorii care socializează online și, de ce nu, cam care va fi viitorul omenirii în următorul deceniu. Și asta pentru că acești utilizatori necăutători de succes vor ajunge poate în funcții de conducere locale, regionale sau statale, iar ei, de fapt, nu știu pe ce lume trăiesc și nici atât să prețuiască valoarea. Poate că a venit momentul să luăm în calcul ca indicator activitatea proprie desfășurată în mediul online, calitatea discursului public și, de ce nu, chiar prezența online.
Cristian Andriesei este antreprenor, membru Senior IEEE și lector universitar
Comentarii