Cristian Andriesei
Pe la începutul lunii februarie găseam în presă o știre incluzând următoarea afirmație (chiar și în titlu): „Ca să ajungem la nivelul modelului finlandez de învățământ ar trebui să aducem în țară 20 de milioane de finlandezi.” [1]. Pentru un necunoscător în materie ori fără cultură pe linie de educație, o asemenea afirmație este luată ca adevăr absolut și foarte probabil că unii chiar au așteptări în a vedea asemenea formulări considerate ca adevărate cugetări reformiste, dacă nu chiar noi repere în reformarea Educației.
Pentru mine afirmația a sunat cu totul invers. Și asta pentru că am experiență didactică, am văzut de atâția ani ce probleme sunt la nivel de curriculum la noi în țară, cât de critic este ca unele discipline să fie actualizate la noile trenduri, altele chiar să fie scoase din planul de învățământ pentru că sunt perimate pentru aceste timpuri și, mai ales, cât de important este să fie introduse noi discipline care să corespundă erei digitale în care ne aflăm. Eu însumi a trebuit să-mi actualizez anual conținutul cursului pe care-l țin, pentru că mereu apar rezultate noi, idei și soluții noi, se identifică timid noi trenduri în timp ce altele deja și-au atins gradul de maturitate și încep să nu mai fie de interes. Nu este un lucru simplu, dar trebuie să recunosc că niciodată nu m-am ocupat de lucruri simple.
Legat de învățământul finlandez, la sfârșitul anului trecut s-a întâmplat să citesc o carte scrisă de chiar un profesor finlandez. Mă consider norocos că am găsit-o întâmplător în librărie și mai ales că am cumpărat-o. Mai mult, această carte este și tradusă, existentă deci pe piața românească. Această temă a evaluării PISA, care a demonstrat ultima dată cât de codașă este România, este cât se poate de importantă și un reper esențial al brandului de țară. În orice caz, ideea fundamentală transmisă de profesorul finlandez era că, de fapt, Finlanda NU a inovat cu nimic sistemul educațional. Singurul lucru făcut de Finlanda a fost să adopte rezultatele studiilor de cercetare publicate în jurnale americane pe linie de educație.
Mai mult, în ultimii 30 de ani, Finlanda a depus eforturi de eficientizare a acestui proces, rafinând implementarea acelor soluții în scopul obținerii unor rezultate mai bune. În plus, deși sunt publicate în jurnale americane și de multe ori realizate de chiar cercetători americani, acele rezultate de cercetare nu au fost adoptate de chiar instituțiile de învățământ americane.
Și asociația profesională IEEE a inginerilor electroniști, la care sunt și eu afiliat, are o societate distinctă pe educație, IEEE Education Society, având conferințe și jurnal științific distinct față de celelalte societăți IEEE. Chiar și eu sunt membru la această societate și pot confirma că rezultatele experimentale publicate sunt soluții interesante menite a facilita asimilarea cunoștințelor tehnice, deprinderea unor competențe practice și chiar învățarea diverselor limbaje de programare, toate pentru a ajuta studenții de pe filiera STEM.
Dar câți dintre decidenții din Educație au cunoștință de asemenea studii? Câți decidenți au citit cărți dedicate pe tehnici de predare? Eu unul am identificat până la 1.000 de cărți pe orice ține de științele educației, publicate mai ales în ultimul deceniu. Dacă le-am avea pe masă și ne-am ajusta procesul didactic după asemenea cărți, probabil că am depăși Finlanda pentru că, de ce nu, potențial uman avem la toate nivelurile.
Deci ceea ce a pierdut din vedere o asemenea frază a unui fost ministru este vederea de ansamblu, viziunea sistemică. Nu trebuie importați finlandezi, acolo în Finlanda deja s-a construit un sistem de gândire, totul este fluid și nu există reformă a Educației la venirea altui ministru a Educației. Din această perspectivă, singura reformă coerentă acum ar trebui să aibă ca punct de plecare ideea de a ne propune să aplicăm soluțiile deja existente în jurnalele specifice Științei Educației.
Cristian Andriesei este consultant în management strategic, membru Senior IEEE și lector universitar
Comentarii