Profesoara de matematică Daniela Suman reprezintă a treia generaţie a familiei la catedră. Familia sa a simţit pe propria-i piele modificările pe care le-a suferit statutul de dascăl. Daniela Suman a predat un an şi în Statele Unite.
Daniela Suman, profesoară de matematică şi fost director al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, a „furat” de la mama şi de la bunica ei o brăţară de aur.
Și nu una oricare, ci brăţara de aur a meseriei.
Daniela Suman (foto dreapta – sus) reprezintă cea de-a treia generaţie dintr-o familie care a adunat, de-a lungul timpului, aproape 100 de ani la catedră. Privind în urmă, realizează că i-ar fi fost aproape cu neputinţă să aleagă alt drum, în condiţiile în care reuniunile de familie reprezentau, încă din timpul copilăriei sale, un „consiliu profesoral lărgit”, iar discuţiile alunecau inevitabil către tot ceea ce ţinea de şcoală.
Deşi fiica ei, Cezara Suman, a ales să fie studentă la Academia de Studii Economice Bucureşti, la Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, punînd punct frumoasei tradiţii, nu a scăpat neatinsă de „microbul” familiei: cochetează cu gîndul că, vreodată, va avea oportunitatea de a ţine cursuri. Dacă nu în calitate de profesor, măcar ca formator.
„Bunica mea de pe tată, Ermina Moisei (n.r. – foto stînga), se trăgea dintr-o familie de boiernaşi din zona Bacăului. O familie care avea un nivel de trai bun şi standarde ridicate în ceea ce priveşte educaţia. Conform regulilor acelor vremuri, băieţii din astfel de familii făceau studii superioare, iar fetele măcar studii medii şi erau bine înzestrate la căsătorie. Aşa se face că bunica mea şi toate surorile ei au ajuns învăţătoare. Unul dintre fraţi a fost profesor de biologie, iar celălalt a fost absolvent de Belle Arte. În mod firesc, surorile bunicii s-au căsătorit cu învăţători sau profesori. Mama mea a fost învăţătoare şi are numeroşi veri primari profesori sau învăţători. Prin căsătorie, am intrat într-o familie care îşi avea tradiţia ei în ceea ce priveşte munca la catedră, soacra mea fiind şi ea profesoară„, a spus profesoara romaşcană.
Chiar dacă tatăl său nu s-a înscris oficial în „linia” de familie, ocupaţia sa neavînd nimic în comun cu cea de la catedră, nu a rămas deoparte. A exploatat orice prilej de a se asigura că fetele nu risipesc nimic din ceea ce învaţă la şcoală.
„Tatăl meu a început studiile la Facultatea de Istorie-Geografie, de unde a fost exmatriculat din motive politice. Fiind bun la discipline exacte şi foarte talentat la desen, a urmat o şcoală postliceală de topometrie. Pasiunea pentru istorie şi pentru geografie a rămas şi s-a concretizat, cu ajutorul caracterului său didactic, în nenumărate lecţii de care am avut parte în copilărie, şi eu, şi sora mea. Atunci, ne făceau să ne simţim şi acasă ca la şcoală, niciodată nu ştiam cînd trebuie să răspundem la o întrebare legată de căderea Constantinopolului sau să facem transformări ale unităţilor de măsură, dar ştiu că lucrurile acestea mi-au folosit. Asta explică, probabil, de ce am fost foarte vehementă atunci cînd am militat pentru cauzele şcolii, iar vehemenţa mea nu a fost întotdeauna bine înţeleasă şi acceptată de persoane, mai ales din afara şcolii. Aceasta este lumea în care am trăit dintotdeauna şi cred cu tărie că educaţia este o sursă de creştere pentru orice naţie„, a spus profesoara Daniela Suman.
Modelele de care aceasta a avut parte în familie şi discuţiile care s-au învîrtit, în mod inevitabil, în jurul subiectului educaţie au ajutat-o să „fure” secrete care nu se învaţă în nici o şcoală. „Și mama, şi bunica au fost persoane foarte verticale şi reuşeau să abordeze cu mult curaj probleme delicate pentru epoca în care şi-au desfăşurat activitatea şi asta s-a văzut în relaţia lor directă cu elevii. Bunica mea, de exemplu, a fost repartizată într-un sat din nordul Bucovinei şi a avut iniţiativa de a-i învăţa româneşte pe toţi copiii din şcoală, lucru care nu era bine văzut de autorităţi. De asemenea, am învăţat de la ele abordarea deontologică a meseriei. Mi-au transmis un tip de etică, de permanentă grijă şi responsabilitate faţă de dezvoltarea completă a unui copil, a tinerilor, în general„, a mărturisit Daniela Suman.
Foto dreapta: Învăţătoarea Leontina Moisei, mama Danielei Suman
În aproape un secol de activitate la catedră, familia Danielei Suman a foast martoră la prefacerile pe care le-a suferit, de-a lungul generaţiilor, imaginea dascălului. Din păcate, nu numai în sens favorabil.
„Pe timpul bunicii mele, învăţătorul şi preotul – care, în cazul lor, în mod fericit, alcătuiau o familie – aveau un rol aparte. Pînă la sfîrşitul vieţii lor, am văzut în ei nişte patrioţi deosebiţi şi nişte oameni extrem de dedicaţi rolului lor social, rol pe care şi-l asumaseră de bunăvoie. De-a lungul timpului, statutul dascălului s-a modificat dramatic, şi nu în sens favorabil. Cel mai mare regret pe care îl am în acest moment este că, în ultimii 20 de ani, decidenţii au manifestat în mod continuu lipsă de viziune în ceea ce priveşte statutul dascălilor. Cred că incoerenţa în acest domeniu este deja plătită foarte scump, iar scăderea dramatică a nivelului de educaţie din acest moment este consecinţa unor decizii luate cu ani în urmă. Dincolo de asta, transformările prin care trece societatea şi schimbarea statutului meseriilor sînt obiective şi nu pot fi evitate, dar avem nevoie de restaurarea unui statut, acel al meseriei de dascăl„, a spus Daniela Suman.
La catedră în Statele Unite
Timp de un an, Daniela Suman a predat în Statele Unite, la o şcoală din Carolina de Sud. Experienţa i-a permis să facă diferenţa între cele două sisteme educaţionale. A admirat caracterul aplicativ al americanilor şi grija lor pentru ca toţi elevii să aibă condiţii bune pentru învăţătură, dar le-a găsit şi hibe.
„Experienţa din Statele Unite m-a ajutat să văd părţile foarte bune ale învăţămîntului românesc, care nu a renunţat la dezvoltarea gîndirii critice, a capacităţii de abstractizare a copiilor. În acelaşi timp, adaptarea curriculum-ului la problemele practice rămîne un obiectiv important, care trebuie urmărit, pentru că, cel puţin la anumite specialităţi, legătura dintre materia studiată şi viaţa reală ar trebui să fie mai vizibilă pentru copii. Interdisciplinaritatea lasă iarăşi mult de dorit în învăţămîntul românesc. Elevii nu conştientizează că ceea ce învaţă la matematică trebuie folosit şi la fizică, şi la chimie de exemplu. M-a marcat, în Statele Unite, investiţia extraordinară a statului în domeniul educaţiei, în special în zonele mai sărace, astfel încît toţi copiii să aibă şanse egale la educaţie. Mi-aş dori să văd şi în România acelaşi lucru„, a spus Daniela Suman.
Comentarii