HomeReligie

Născuți pentru a-l sluji pe Dumnezeu

În familiile catolice din zona Romanului există doi, trei sau patru frați care au devenit preoți. Printre aceștia se numără Pavel Chelaru, cel mai mare dintre frați, și fratele său cel mai mic, Petre. Părintele Pavel Chelaru a fost și formator de preoți. În cinci ani de activitate a format peste 200 de preoți, printre care și episcopul de Chișinău.

 

 

Se spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așa se face că Dumnezeu nu are chip, dar își face simțită prezența în oameni. Iar cînd acel om are harul preoției și își dedică viața slujirii lui Dumnezeu, lucrarea acestuia e împlinită. Așa cum pentru alții lucrarea împlinită este familia. Pentru preoții romano-catolici, Joia Sfîntă, pe lîngă celebrarea Cinei Domnului, are o semnificație deosebită: în această zi ei își reînnoiesc jurămintele făcute la hirotonire. Este binecunoscut faptul că zona Romanului a fost o adevărată pepinieră de preoți pentru Dieceza de Iași. În satele catolice se întîlnesc frecvent familii care au doi, trei sau chiar patru frați care și-au dedicat viața lui Dumnzeu. Dintr-o astfel de familie provine părintele Pavel Chelaru, cel mai mare din cei patru frați, care a luat drumul preoției. Ulterior, și cel mai mic frate al său a luat drumul slujirii lui Dumnezeu.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Copilărie în apropierea lui Dumnezeu

 

Pavel Chelaru, originar din Pildești, este actualmente parohul bisericii „Sfînta Tereza a Pruncului Isus” din Roman. De-a lungul timpului, a fost profesor de muzică la Seminarul din Iași și formator de viitori preoți. El spune că de mic copil a fost atras de biserică, însă nu știe ce l-a determinat și pe fratele său să se facă preot. „În familia noastră au fost șapte copii, din care trei au murit. Am rămas doar trei frați și o soră. Eu eram cel mai mare dintre frați, iar Dumnezeu a vrut ca și fratele cel mai mic să ajungă preot. De cînd mă știu am avut dragoste față de Dumnezeu și m-am simțit atras de biserică. Duminica, după ce părinții plecau la slujba mare, iar noi rămîneam singuri acasă, improvizam din scaune un fel de amvon pe care mă suiam și predicam fraților mei. Uneori, chiar o căsătoream pe sora mea cu fratele meu”, își aduce aminte, rîzînd, părintele Pavel.

Născut în 1958, prelatul spune că întotdeauna Dumnezeu a fost busola întregii familii. „Dragostea față de Domnul mi-a fost insuflată și de mama mea, care spunea că, dacă ar fi fost băiat, s-ar fi făcut preot. Bunica mea a stat în mănăstire patru ani și eram nepotul ei preferat cu care se ruga”, își aduce aminte părintele Pavel Chelaru.

 

Preot pentru viitorii preoți

 

Deși nu a făcut studii de specialitate, a fost numit profesor de muzică la Seminarul din Iași. Apoi, o perioadă de cinci ani a fost numit formator (sau prefect) al viitorilor preoți din seminar. „Tatăl meu a fost lăutar și de la el am pasiunea pentru muzică. Am fost numit profesor de muzică pentru că toată lumea a considerat că am calități native pentru acest lucru. În cei cinci ani ani în care am fost prefect, cred că am format peste 100 de preoți. Formarea implică trei aspecte: mai întîi formăm oameni, apoi creștini și, în cele din urmă, intelectuali. În această perioadă am avut bucuria de a fi formatorul actualului episcop de Chișinău, Anton Coșa, care a fost și vicar la Roman”, a mai povestit părintele Pavel Chelaru.

Cît despre direcția în care se îndreaptă tinerii sau dacă mai există în tineri harul preoției? „Există vocație la fel de multă cît există dorința de a întemeia o familie. Din păcate, lipsește curajul de a se implica, disponibilitatea. Oamenii au devenit instabili, nu reușesc să ducă lucrurile pînă la capăt. Au nevoie de exemple pozitive”, concluzionează părintele Pavel Chelaru.

Comentarii

WORDPRESS: 0