Articol publicat în data de: sâm, 14 Apr 2012



Muzeul de Științele Naturii este închis de Paște

Romașcanii pot vizita Muzeul de Științele Naturii din Roman pînă sîmbătă, 14 aprilie, inclusiv. În prima și a doua zi de Paște, muzeul va fi închis publicului.

 

 

În zilele pascale, duminică și luni, muzeul nostru va fi închis vizitatorilor. Ne vom reîntîlni cu vizitatorii marți, începînd cu orele 9.00, pe care îi aștepăm să vadă noua expoziție temporară. Expoziția «Aripi și petale» a fost deschisă la începutul acestei luni și ne-a adus pînă acum peste 2.000 de vizitatori„, a precizat muzeografa Ramona Bulai.

Muzeografa spune că noua expoziție a stîrnit curiozitatea nu doar a preșcolarilor și elevilor din Roman, ci și a celor din zona limitrofă a orașului. „Am avut copii și din zona rurală a a Romanului, din comunele Cordun, Horia, Doljești (satul Rotunda), Săbăoani, dar și din Mircești (satul Iugani), județul Iași. Așteptăm în continuare publicul dornic să vadă o expoziție inedită prin culoare și tematică, de fluturi exotici și plante„, a mai spus muzeografa.

Expoziția temporară va rămîne în cadrul muzeului pînă la 31 mai. Programul de vizitare este de luni pînă duminică, între 9.00 și 17.00. Prețul unui bilet de intrare este de 2 lei pentru copii, elevi și studenți, precum și pentru grupuri organizate, și de 3 lei pentru adulți.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close