Duminică seară, 15 august, pe DN 2 – E 85, în zona intersecției cu drumurile comunale care duc spre localitățile Gherăești (DC 52), respectiv Iugani – din județul Iași (DC 86), a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, din care unul a fost o autospecială de poliție. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite.
Conform IPJ Neamț, duminică, în jurul orei 22.30, o autospecială din cadrul IPJ Iași, ce se afla în misiune pe DC 86, la intersecția cu DN 2 – E 85 a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din Săbăoani.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 42 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani, și a altor două persoane, în vârstă de 45, respectiv 28 de ani, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, ce se aflau în autospeciala de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Conform reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, cadrele medicale ale ambulanței au transportat la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman o victimă de sex feminin, 43 de ani, cu diagnostic traumatism stern prin accident rutier, și o victimă de sex masculin, 46 de ani, cu diagnosticul traumatism cot stâng și plagă coapsă dreaptă. Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, cei doi polițiști nu au avut nevoie de internare.
Foto: facebook
Comentarii