Europarlamentarul PSD Sorin Moisă, fost șef de cabinet adjunct al lui Dacian Cioloș, este membru în Comisia de Comerţ Internaţional, în Comisia de Cercetare, Industrie şi Energie, respectiv Comisia pentru Afaceri Constituţionale.
Are 38 de ani, un CV impresionat şi o responsabilitate pe care şi-a asumat-o cu multă maturitate. Mai puţin cunoscut în România, nemţeanul Sorin Moisă deschide cu mare uşurinţă uşi importante în Uniunea Europeană, datorită profesionalismului de care a dat dovadă în carieră. Sorin Moisă, născut la Piatra Neamţ, este acum vocea nemţenilor şi a tuturor românilor în Parlamentul European (PE).
Ziarul de Roman prezintă primul interviu cu eurodeputatul PSD Sorin Moisă, cel care a impresionat nu doar în România prin patriotismul sincer, exprimat în scrisoarea deschisă către colegul său din PE, britanicul Sajjad Karim.
Reporter: Cum aţi ajuns să lucraţi în cadrul Comisiei Europene?
Sorin Moisă: Ca multe lucruri în viaţă, totul a început cu o întâmplare, pentru care mă „pregătisem”, însă, fără să-mi dau seama. Câştigasem, în anul 2000, premiul II într-un concurs de studii organizat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, cu o lucrare intitulată „Un concept românesc privind viitorul Uniunii Europene”. Lucrare un pic naivă, de tinereţe, dar, pentru momentul respectiv, apreciată de juriul concursului. Cândva, la începutul lui 2001, fusesem la o dezbatere pe marginea lucrărilor câştigătoare la „Babeş-Bolyai”, la Cluj, cu Smaranda Enache, Ovidiu Pecican, Adrian Severin şi Gabriel Andreescu. Acolo, Smaranda Enache a avut ideea să mă invite la o altă dezbatere, la Bucureşti, la UNITER, pe o temă politică, nu mai ţin minte care. Știu că avea un iz plăcut şi benign conspirativ. La dezbaterea de la UNITER a venit şi un personaj important de la Delegaţia Comisiei Europene, care mi-a spus că tocmai se eliberase postul de consilier politic la Delegaţie. Am aplicat, a fost un concurs şi, în ciuda opoziţiei din interior – pe motive, unele mai simpatice decât altele, a două persoane şi ele importante acolo -, am fost angajat.
Ani după, am aflat că un stat membru foarte activ la Bucureşti organizase o mini-investigaţie să vadă cum de era angajat un român pe un post aşa sensibil. Mă întâlneam cu oameni importanţi, în numele Delegaţiei, şi asta îi nedumerea. Am rămas consilierul politic al Delegaţiei până în august 2006, când mi-am dat demisia, contrar sfaturilor tuturor prietenilor: „Ești nebun, ieşi din sistem?”. Am plecat la doctorat, la Oxford. În 2006-2007 am câştigat un concurs de funcţionar „plin” la Comisie, care mi-a dat posibilitatea să mă angajez, de la 1 aprilie 2009, la Bruxelles, în Direcţia Generală Transporturi. În aceeaşi perioadă (2009) am lucrat foarte aproape cu Dacian Cioloş, pe care îl cunoscusem la Delegaţie în 2002-2003, în încercarea, în care nu credea mai nimeni, de a aduce României portofoliul agriculturii. Am reuşit şi am făcut împreună mandatul Cioloş, ca şef de cabinet adjunct.
R.: Care au fost cele mai importante atribuţii pe care le-aţi avut de-a lungul celor 12 ani?
S.M.: La Delegaţie am fost în miezul relaţiei politice România-UE. La Cabinetul Cioloş am coordonat toate dosarele politice mari şi am urmărit compatibilitatea reformei politicii agricole cu interesele româneşti. În limitele, formale şi informale, impuse de regulile şi cutumele Comisiei Europene şi Bruxelles-ului, în general.
R.: Aţi lucrat la Politica Agrară Comună (PAC) a UE, împreună cu domnul comisar Dacian Cioloş. Care au fost principalele argumente care i-au determinat pe reprezentanţii ţărilor membre să accepte PAC, în condiţiile în care, la început, a existat o reticenţă cu privire la acest proiect?
S.M.: PAC există de la începuturile Comunităţii Economice Europene, este o politică fondatoare, menită, iniţial, să închidă rănile de după război, să stabilizeze şi să pacifice lumea rurală europeană, care fusese bază sociologică a extremismelor din anii ’30 şi ’40. Deci, nu e o politică nouă. Politica a evoluat enorm în timp, dinspre o situaţie în care, grosso modo, decizia de producţie şi de preţ era luată la Bruxelles, înspre o situaţie în care fermierii decid singuri, pe bază de semnal de piaţă şi asumare de risc, iar PAC asigură ajutoare financiare nelegate de felul sau volumul producţiei, respectiv garantează reguli comune. Mai pe româneşte, nu spune Bruxelles-ul: „pune grâu, că îţi dau atât pe tonă”, ci pui ce vrei, şi de la UE primeşti o sumă care nu îţi condiţionează decizia de producţie. Este imposibil ca o mână de birocraţi să anticipeze mai bine realitatea decât milioane de decizii individuale. Pe acest context, geniul lui Cioloş a fost să adauge un nou mecanism în PAC: condiţionarea banilor PAC de un bine public larg: rotaţia culturilor – care evită epuizarea solului, păstrarea biodiversităţii. Astfel a relegitimat, sper, PAC în ochii unei generaţii de europeni care începea să nu mai priceapă pentru ce plăteşte la bugetul PAC. Entuziasmul nu a fost total, dar a fost un proiect în care statele au cedat în faţa cererii sociale.
R.: Care sunt principalele avantaje ale aplicării PAC la nivelul UE?
S.M.: Ne păstrăm producţia pe terenuri care, altfel, ar ieşi din agricultură. Nu distrugem solul pe cât am fi în stare cu metode super-intensive, solul fiind o comoară greu sau imposibil de regenerat odată ce l-am distrus. Rămânem capabili să producem să ne hrănim singuri, în Europa, în caz de criză mondială sau dacă ar cădea pieţele, ar fi embargouri etc, şi nu am mai avea de unde să importăm hrană. Și, toate astea, mai ales după reforma Cioloş, cu mai multă grijă faţă de mediu, domolind instinctul de prădător al celor care caută doar profitul imediat, ca să-l parafrazez pe Dacian.
R.: Cum ne va influenţa pe noi, românii, aplicarea PAC?
S.M.: Vor fi mai mulţi bani din plăţi directe la hectar. Funcționează un program sectorial pentru sprijinul pomiculturii, la a cărui naştere am contribuit nemijlocit. Proiectele de dezvoltare rurală vor beneficia de măsurile de standardizare şi simplificare adoptate odată cu reforma. Procesarea producţiei primare şi întărirea puterii de negociere a fermierilor care vor beneficia de silozuri, depozite etc, finanţate din banii de dezvoltare rurală, ar trebui să ţină mai multă valoare adăugată în România. România va deveni tot mai mult o putere în domeniul vinului şi, sper eu, în producţia de zahăr şi produse din zahăr, unde Romanul are o tradiţie frumoasă, de care am beneficiat şi eu în copilărie. Omul, însă, sfinţeşte locul, şi nu Bruxelles-ul: PAC e un meniu inteligent, dar nu şi o reţetă automată de succes. Avem încă mari probleme cu organizarea filierelor, mai ales în legumicultură şi pomicultură. Oamenii nu au încredere unii în alţii, nu cooperează şi, pe ansamblu, toată lumea pierde, mâncăm prea mult din import.
R.: Care au fost motivele pentru care aţi decis să candidaţi în PE?
S.M.: Nevoia de mai multă libertate, de a face lucruri pe cont propriu, respectiv de a-mi fructifica experienţa destul de lungă în afaceri europene.
R.: Aproximativ 70% din legislaţia unei ţări se conformează normelor UE, adică ne influenţează viaţa în mod direct. În aceste condiţii, cum trebuie promovate legile Uniunii pentru a fi înţelese uşor de toţi cetăţenii, iar interesul pentru activitatea PE să crească?
S.M.: Da, bună şi grea întrebare. Adevărul este că lumea în care trăim este extrem de complexă, este greu de condus şi greu de explicat. De multe ori, decizia politică trebuie să se bazeze pe intuiţie şi implică risc, necunoscute. Cine a condus o echipă, o firmă, un oraş, orice, ştie despre ce vorbesc. De obicei, reţetele cele mai „sigure” se găsesc la cei care stau pe margine. Strict răspuns la întrebare: politicienii, de la Bruxelles şi din statele membre, trebuie pur şi simplu să încerce să fie mai empatici cu europenii şi să explice, cu răbdare, complexitatea asta de care vorbeam. Dar nu există soluţie de-a gata: fiecare cu talentul lui de a explica, respectiv cu răbdarea lui de a asculta. Riscând o generalizare, elita politică europeană este, colectiv, într-un fel de criză de imaginaţie.
R.: Aţi avut o intervenţie admirabilă faţă de domnul Sajjad Karim, iar scrisoarea dumneavoastră a fost apreciată de români, indiferent de afinităţi politice. Din păcate, gestul dumneavoastră este unul singular, eurodeputaţii dezbătând, în general, în presa centrală românească, lucruri care nu au de-a face cu activitatea din PE. Ce putem face pentru a schimba această situaţie?
S.M.: Nu cred că e chiar aşa: mulţi dintre colegii mei eurodeputaţi au avut intervenţii în legătură cu discriminările la care sunt supuşi românii. Poate stilul să difere, momentul, dar un contrast între mine şi ei nu e tocmai just. Gestul meu a fost, de alfel, spontan, n-a fost o operaţiune de imagine şi nu m-am aşteptat la o reacţie atât de importantă. N-am acceptat niciuna din cererile de interviu pe marginea lui, n-am vrut să speculez emoţia oamenilor, să-mi construiesc un fel de glorie iluzorie dintr-un gest autentic, l-aş fi pătat.
R.: Oamenii care vă cunosc şi cu care aţi colaborat în timp apreciază mandatul dumneavoastră ca pe un câştig foarte mare al României în PE. Care sunt proiectele dumneavoastră pentru acest mandat?
S.M.: În privinţa câştigului României, vorba bunicii, o ţărancă deşteaptă şi înţeleaptă foc: „urma alege”. Vom vedea. Sigur că mă voi strădui ca, într-adevăr, câştigul să fie mare. Sunt membru în Comisia de Comerţ Internaţional, în Comisia de Cercetare, Industrie şi Energie, respectiv Comisia pentru Afaceri Constituţionale. Proiecte: agricultura îmi rămâne aproape de suflet. Vreau să susţin formarea unor asociaţii şi cooperative agricole, la întărirea filierei bio în România, respectiv la protejarea câtorva produse specifice româneşti la nivel european. Pe industrie, vreau să-mi leg numele de cel puţin o investiţie în România, respectiv să cresc nivelul de conştientizare şi exprimare a intereselor industriale româneşti în marile negocieri comerciale ale UE (cu SUA, China, Japonia, etc). Adică, chiar să dau o voce industriei româneşti. Pe energie am câteva idei pe care prefer să le fac publice când se maturizează. Echipa pe care o voi face în România va sprijini comunităţile locale în materie de fonduri europene. La Bruxelles, unde sunt unul dintre românii cu multă experienţă, voi sprijini România în toate negocierile pe dosarele de interes pentru noi. Voi încerca să fiu o voce demnă şi necomplexată a României în Europa.
Comentarii