Cristina Gherghel
Nu știu de ce vrei să citești un asemenea material, dar bănuiesc că este doar să-mi sari la gât.
Treaba ta, eu îmi fac datoria de blogger. Scriu ce cred de cuviință pentru acei care sunt interesați.
Despre Covid și vaccinări vreau să scriu de la bun început. Dar n-am avut timp. Și-apoi, sincer îți spun, mi-a fost frică de reacțiile cititorilor.
Vezi tu, mulți dintre cei apropiați nu s-au vaccinat (toți) și cred cu ardoare în ceea ce ce crezi și tu (poate): că totul este o minciună gogonată, ca să trăim în teroare constantă.
Că guvernele vor să ne omoare, să ne extermine pe toți, așa cum ai extermina niște roditoare dăunătoare. Să ne șteargă total de pe fața pământului, dacă nu ne pot ține în casă tremurând de spaimă.
Și mai cred ei că vaccinul, pe lângă a te omorî, te lasă steril. Bine, repet, asta dacă nu te omoară. Intenționat.
Și câte și mai câte, că 1.000 de capete să am și tot n-aș avea atâtea fire de păr pe ele, câte teorii conspiraționiste am auzit, ascultat și citit.
Milioane (poate miliarde) de cărți au fost scrise cu și despre astfel de teorii de la începutul timpurilor.
Când eram copil, una dintre aceste cărți, mi-a făcut să-mi pierd credința-n Dumnezeu (temporar).
Și câtă suferință atunci… că să crezi în Dumnezeu nu este numai o piatră de temelie în viața unui om, ci pământul pe care-l calci, aerul pe care-l respiri, apa pe care o bei, lumina și căldura. Și dintr-odată, toate acestea au dispărut din cauza unor teorii conspiraționiste, care mi-au manipulat creierul de copil, fără experiență de viață.
Și m-am trezit fără suflare, fără un țel, fără un căpătâi. Uscată de sete, și tremurând de frig și de foame, luni în șir am mers în această beznă, lovindu-mă grozav de orice durere, orice neajuns… Și căzând de-atâtea ori, fără ceva de care să mă agăț – cum este speranța la o viață mai bună, cândva, undeva… – am ajuns pe marginea unei prăpăstii și eram gata-gata să m-arunc.
Dar am ezitat și m-am gândit: „Băi, nene, cine mă poate obliga să cred sau să nu cred în ceva? Eu nu am o minte atât de mare, nu le știu pe toate, nu înțeleg mai nimic din ce se-ntâmplă în jurul meu… de unde știe un simplu om adevărul despre creator și univers?
Eu aleg să cred sau să nu cred.
Nu-mi era mie mai bine când credeam?”
Și m-am întors… acasă. Am ales să cred în Dumnezeu, pentru că cu El prezent în viața mea, durerile scad în intensitate. Când mă rog, chiar dacă rugăciunile mele nu sunt ascultate, simt o pace interioară ce nu se poate egala cu nimic.
Bine, n-am luat niciodată droguri. Și n-am încercat nici ciuperci halucinogene.
Aberații pentru mulți, știu. Nu sunt preot și nici maică, nu este dreptul meu să-ți zic să crezi în ce nu poți să vezi. Decizia este a ta. Dar dacă crezi că ești mai deștept decât cel care crede și te lauzi cu asta, ei, bine, mă bucur că nu ești printre prietenii mei.
Și iar vrei să-mi sari la gât. Of, of, of.
Discursul ăsta despre Dumnezeu, ridicol pentru mulți, a fost făcut ca să ajung din nou la teoriile conspiraționiste legate de Covid, vaccinuri, regule și legi.
Când s-a-nceput frica asta de Covid, eu, ca mulți alții, am crezut că-i „abureală”. N-are cum să fie chiar așa.
„Du-te, bre, este o răceală mai puternică.”
Și nu-mi era frică – ori așa credeam. Fără să-mi dau seama, am început să mă feresc, să fiu mai atentă la cum îmi spăl mâinile, la cât de tare mă apropii de cineva.
În biserică fiind, cineva a strănutat și-am sărit ca arsă. Apoi altcineva a tușit și-am început să tremur. M-am uitat în jurul meu și mi s-a făcut frică. Foarte foarte frică.
Că „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în traistă.” Mă refer la măști, dezinfectante etc. Ca să te protejezi.
Ai înțeles ce vreau să spun.
Stai… stai calm la locul tău. Sunt prea departe ca s-ajungi la gâtul meu.
Și când preotul ne-a învățat să „dăm pacea” prin limbajul semnelor, eu am apreciat. Din nefericire, semnul ales de preot era destul de complicat și mulți nu l-au învățat (inclusiv eu – a trebuit să mă uit la video-uri educaționale și tot mi-a fost greu. L-am uitat de atunci, oricum). De consecință, mai toți ne-am strâns mâinile, cum am făcut toată viața. Surâzând printre dinți.
Duminica următoare, m-am așezat în colțul cel mai retras al bisericii și m-am rugat să nu dăm pacea. Și-atunci am înțeles că îmi era foarte frică.
Când au închis bisericile, mi-a părut și rău și bine.
Apoi s-a introdus vaccinul.
Am zis deodată că nu-l fac. Nici moartă!!
Și nu pentru că sunt împotriva vaccinurilor, dar pentru că sufăr de tripanofobie (frica de acele de seringă) – și-n cazul meu (precum în multe altele), fobia asta nu este irațională. Am toate motivele să-mi fie groază de injecții.
În fine.
La începutul pandemiei, când oamenii se fereau unii de alții, mi s-a părut exagerat și-am zis că o să ne sălbăticim cu totul.
Dar când se apropiau de mine, mă-nfuriam și îmi venea să țip. „Un pic de considerație. Fii responsabil!”
Încet-încet, am redus ieșirile. Nu m-a deranjat deloc, dimpotrivă. Eu nu sunt ca toți oamenii, iubesc să stau în casă. Nu ieșeam eu mult oricum. Cumpărăturile le fac pe net de zeci de ani, inclusiv alimente.
Pentru mine, să mă feresc de orice fel de contagiere este o obligație.
Vezi tu, când lucrezi cu oamenii, ai datoria să te protejezi. În Anglia, eu sunt îngrijitor de bătrâni și bolnavi (carer). Dacă mă îmbolnăvesc, îi îmbolnăvesc și pe ei. Și n-aș fi vrut niciodată să fac asta, așa că m-am protejat exact cum trebuie.
Și-am mers cu bătrânii „mei” la vaccin. Și dacă atunci când s-au introdus, am spus „Niciodată!”, pe zi ce a trecut, a început să-mi fie frică că n-o să-mi fie oferit (pentru că sunt româncă).
Că așa suntem noi, vedem discriminări peste tot.
Am început să mă rog în fiecare clipă să fiu invitată și eu. Că-n Anglia, sistemul e diferit. Te programează ei. Bine, acum s-a mai schimbat. Dar inițial, așa a fost. Nu erai invitat, nu primeai vaccin.
Și-ntr-o zi, compania pentru care lucrez, mi-a trimis un link special, pe care a trebuit să-l acces, ca să mă programez.
Eu, care transpir rece numai cât văd un ac de seringă la televizor.
Și l-am făcut. L-am făcut din considerație pentru cei pe care-i îngrijeam și pentru cei cu care intram în contact. Era datoria mea de îngrijitor. Să am grijă să nu mă-mbolnăvesc, ca să nu le transmit și eu.
Evident, că-l poți transmite că ești vaccinat sau nu. Ba chiar poți să fii și tu contagiat. Că nimic nu-i 100% sigur.
Ce este sigur, că decizia să mă vaccinez am luat-o singură – după mult timp de gândire –, din respect pentru semenii mei. Fie ei și de nație engleză.
Da. Am avut câteva efecte secundare și numai după ce am făcut al 2-lea vaccin „am auzit” că aș fi putut să mor la primul. Sau la al 2-lea. Sau aș putea muri la al 3-lea, ori al 4-lea. Ș.a.m.d. Că se pare că ăsta ne este viitorul. Covid-ul este blestemăția secolului.
Și m-am îngrozit să aflu câți au murit din cauza vaccinului. Și mi-a fost frică, recunosc. Însă am avut noroc. Se pare că nu a fost încă timpul să las această lume.
Și-atâtea teorii conspiraționiste… atâtea și-atâtea, și-atâtea, și-atâtea. Și ăștia de credem în faptul că guvernul vrea să ne omoare, băi, dar oare n-ar fi putut să pună câțiva saci de otravă-ntr-un avion și să ne ucidă pe toți cu 200 de lei și-n 5 minute?
Băi, ce interes are cineva să ne bage-n spitale unde să cheltuie o groază de bani cu noi?
Băi, de ce ne-ar obliga să stăm în case și să nu-intrăm în mall-uri, dacă nu suntem vaccinați? Ce au de câștigat?
Că economia-i praf. Era praf înainte de asta.
Ca să rămână doar bogații?
O, fi. Eu nu ajung cu mintea mea mică la o explicație logică la de ce credem noi că se întâmplă toate astea.
Am prieteni cărora le-au murit soți, soții, copii, rude fel de fel din cauza Covidului (în toată lumea, nu numai la noi. Că la noi îi trec pe listă și pe cei mușcați de câine – susțin mulți). Am văzut oameni în stare îngrozitoare. Tineri, sănătoși înainte, chinuindu-se să respire.
Mi-am injectat moartea-n sânge în mod voluntar?
Din cauza vaccinului, am sabia lui Damocles deasupra capului și este doar o chestiune de timp până-mi ia gâtul?
Sincer, o inepție mai mare… Am auzit. Am auzit chiar și mai mari ca acestea.
Dar eu aleg să-mi fac datoria de cetățean al lumii. Cu acest cost, dacă trebuie.
Că deseori mă-ntreb de ce ne încăpățânăm noi să trăim într-o lume unde cei de la conducere ne vor morți?
Dacă-i așa, niciunul din pleavă (ca mine) nu va avea scăpare. Că vor găsi ei metodele. Altele și altele până când rasa umană va fi fost o specie pe cale de dispariție.
Am experiență cu teoriile conspiraționiste.
Acum vreo 10 ani, am întâlnit un bărbat cu studii înalte care era obsedat de una dintre aceste teorii. Masonii sunt la putere și ne pregătesc fel de fel de capcane.
Inițial am râs. Dar ascultându-l vreo 2 ore, m-a cuprins o așa teroare, de-mi venea să mă arunc în apa aia lângă care luam prânzul. Menționez că nu știu să-not.
Am mers acasă împleticindu-mă de groază.
Și m-am pus pe căutat. Și-am citit sute de articole, ascultat mii de mărturii și vizionat video-uri fără număr pe YouTube. Dacă nu știi cum funcționează YouTube-ul (și orice motor de căutare), îți spun că, odată ce-ai căutat un anumit tip de video, în dreapta îți apare o listă cu video-uri cu aceeași temă (de același autor etc). Decenii să stai pe net și tot mai ai ce citi nou.
Și-ți zic cu mâna pe inimă că am pierdut vreme de 6 luni din viața mea cu această îndeletnicire total destructivă.
Totul este o capcană. Totul este minciună. Totul este menit să ne omoare, într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu.
Și nimic, dar absolut nimic nu este inocent. Nimeni nu ne vrea binele. Toți sunt corupți.
Numai noi. Pardon, numai „eu” vreau binele altora.
Numai „eu” sunt onest.
Doar „eu” lucrez cinstit.
Lumea e rea, numai noi – scuze – numai eu sunt bun.
Și cum este lumea asta rea, dacă fiecare dintre noi ne credem buni, sinceri și corecți?
Ai un răspuns la asta?
Am făcut intoxicație de tot feluri de zvonuri macabre. Și-ntr-o zi am zis „stop. Mai mult nu pot să aud. Aleg să trăiesc cu astfel de riscuri. Așa a fost de când cerul și pământul.”
Că alternativa era o moarte voită fulgerătoare. Să stau cu frica-n sân permanent însemna să-mi pierd mințile.
Și ce naiba faci când umbli goală pe stradă și vorbești cu arborii?
Vine Bill Gates să te omoare?
Nu! Are treburi serioase omul ăla. Importante. Care nu implică cum să-și omoare clienții. Cine naiba-i mai cumpără toate câte inventează?
Cei care cred și împrăștie teorii de acest gen, sunt convinși că fac bine. Că salvează populația.
Pe bune?
Pe bune asta vrei? Ca seamănul tău să trăiască fericit și sănătos? Ca să-i fie bine?
Atunci de ce-l furi? De ce-i iei mai mult decât face? De ce-l împingi, îi bagi cuțitul în spate și-l blestemi?
Scuza multora dintre adepții acestor teorii este că ei vor să-nvețe lumea să se ferească. O datorie morală (Ha, ha, ha. Morală! Ha, ha, ha!). Să nu se injecteze cu un ser care le aduce moartea. În acest caz.
Băi, nene, ție nu-ți pasă nici cât negru sub unghie de nimeni altcineva decât de tine. Și poate de iubita ta de moment. Hai, bine, poate și de copiii tăi. Dar de ceilalți? De întreaga lume?
Fugi, nene, de-aci!
Nici pietrele nu te cred.
Știi, am ajuns la concluzia că cei care împrăștie cu atâta agresivitate părerile lor despre Covid, vaccinuri, reguli etc. nu cred în nimic.
Că dacă ar crede, s-ar teme să respire.
Că aerul pe care-l inspirăm este mai toxic decât orice în lumea asta.
Apa pe care o bem, indiferent de unde o luăm, este otrăvită de atâta lipsă de grijă ce avem față de planetă.
Tot ce mâncăm este letal.
Că dacă aerul este ucigător, tot restul devine la fel. Și nu din reflex. Ci pentru că nu se poate altfel.
Personal, dacă aș crede în astfel de zvonuri de moarte sigură, n-aș mai putea funcționa. M-aș strânge gem într-un colț și-aș tremura până aș muri de spaimă.
Aerul pe care-l expirăm este otravă concentrată.
Dacă ne-ar păsa de ceilalți, și nu de dragul de a fi considerați „știuți”, deștepți, cultivați am sta cuminți în banca noastră. Am citi și pro și contro și ne-am forma opiniile singuri. Am lua deciziile singuri, pentru binele nostru și al celor dragi.
Nimănui nu-i pasă de nimeni. Dacă oamenii au avut vreodată umanitate-n masă, aceea s-a extins de mult.
Dacă am fi cinstiți cu noi înșine, am admite că așa cum pe noi ne doare fix în paișpe de vecinul cu casa mare care a murit subit la 40 de ani, așa îi doare-n paișpe pe cei care țin morțiș să ne convingă că vom muri într-o zi.
Da.
Vom muri când ne vine rândul. Cum ne este scris. Vaccin sau nu.
Și, hai, sări, la gâtul meu. Insultă-mă. Ofensează-mă. Fă-mă una cu pământul. Sunt obișnuită.
Adu argumente.
Ai miliarde, știu.
Calcă-mă-n picioare.
Dar cum demonstrezi că-ți pasă de oameni?
Ce faci în-afară de a insulta pe cei care se vaccinează, pe cei care poartă mască, pe cei care-s atenți la sănătatea lor și a celor dragi, pe cei care ne impun să ne protejăm?
Ca blogger cu experiență, respect toate opiniile, dar am dreptul să nu fiu de acord cu ele.
Eu nu-ți spun, nu te îndemn să te vaccinezi, dar… fratele meu, trezește-te! Ăla care-ți sare cu picioarele în cap și-ți bagă forțat pe gât tot felul de supoziții ucigătoare te iubește la fel cum te iubește guvernul.
Ioc.
O ora 3 dimineața. Plec din țară – după o vacanță de coșmar, pe care nu i-o doresc nimănui – am inima ca de plumb.
Orice comentariu vei lăsa la acest material se va lovi de granit.
Nu-ți irosi energia.
Nu fă din mine noua ta țintă.
N-ai să câștigi nimic. Mai mult nu poate să mă doară.
Vrei să arăți că ești mai deștept?
„Be my guest.”
Fii om. Gândește cu capul tău și ia deciziile care crezi de cuviință. Asumă-ți responsabilitatea acțiunilor.
Că ce decizi azi, te va afecta mâine și tot restul zilelor tale.
P.S.
În engleză, medicamentele se numesc droguri (drugs).
Droguri dintr-astea am mai luat (din orice supermarket, cum ai lua sare). Paracetamol și Ibuprofen. Câte două odată. Așa-i „moda” acolo.
Să nu te pună păcatul să iei două când medicul ți-a zis una. Gramajele sunt diferite.
Credit fotografie: Pixabay
Comentarii