Prima paginăSocial

Întârzieri la plata banilor pentru persoanele cu dizabilități

Întârzieri la plata banilor pentru persoanele cu dizabilități

Dimensiune text

 

bani lei 17Plata prestațiilor sociale cuvenite persoanelor cu dizabilități din județul Neamț se va face, luna aceasta, cu câteva zile întârziere, anunță Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, ca urmare a faptului că rectificarea bugetară a fost făcută de Guvern la sfârșitul lunii noiembrie.

„Persoanele cu dizabilități trebuie să știe că este vorba de 3-4 zile de întârziere, banii urmând să ajungă la beneficiari înainte de Crăciun. Astfel, DGASPC Neamț va efectua plata sumele aferente către băncile comerciale și către Poșta Română pe data de 15 decembrie (în lunile anterioare aceste plăți făcându-se pe data de 10). Beneficiarii care primesc indemnizațiile de handicap și alte drepturi bănești prin intermediul cardului bancar vor încasa banii a doua zi.

Plata prin mandat poștal va fi eșalonată de către Poșta Română, astfel încât banii să ajungă cât mai repede la beneficiari. În județul Neamț sunt aproximativ 20.000 de persoane cu handicap, dintre care peste 2.000 sunt copii”, precizează un comunicat al DGASPC Neamț.

Potrivit legii, persoanele cu dizabilități au dreptul la: indemnizație lunară, indiferent de venituri, în valoare de 234 de lei pentru adultul cu handicap grav și de 193 de lei, pentru adultul cu handicap accentuat; buget complementar lunar, indiferent de venituri, de: 106 lei pentru adultul cu handicap grav, 79 de lei pentru adultul cu handicap accentuat și de 39 de lei pentru adultul cu handicap mediu; indemnizație de însoțitor pentru persoanele cu handicap vizual de 969 de lei.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Bine că aţi avut BANI pentru plata cabinetului parlamentar al penalei elena udrea!