Indemnizații majorate pentru veteranii de război

HomeSocial

Indemnizații majorate pentru veteranii de război

 

 

Casa Județeană de Pensii Neamț informează că, urmare a aprobării și publicării Ordonanței de Urgență nr. 103/2018, de la 1 ianuarie 2019, valoarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 49/1991 pentru invalizi, veterani și văduve de război se majorează.

Documentul prevede creșterea indemnizațiilor pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate de la 259 la 1.500 lei lunar, pentru invalizii de război încadraţi în gradul II de invaliditate, de la 231 la 1.000 lei lunar și pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate, de la 196 lei la 900 lei lunar. În cazul veteranilor de război și văduvelor de război, dacă acestea din urmă nu s-au recăsătorit, majorarea este de la 161 la 600 lei lunar.

„Fiind avute în vedere dispozițiile articolului 11 din Legea nr. 44/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia soţul supravieţuitor al veteranului de război, care nu s-a recăsătorit, beneficiază de 50% din indemnizaţia de veteran de război sau de 100% din indemnizaţia de veteran de război (funcție de decorarea sau nu a soţilor, care au avut calitatea de veteran de război), se constată că pentru aceste categorii de urmașe cuantumul indemnizațiilor lunare acordate cu data de 1 ianuarie 2019 va varia de la suma de 300 lei (în cazul urmașei a cărui soț, veteran de război, a fost decorat înaintea decesului) la 1500 lei (în cazul urmașei a cărui soț a avut calitatea de veteran, de mare mutilat şi încadrat în gradul I de invaliditate)”, precizează reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț.

În prezent, în județul Neamț sunt șase văduve de război, 2.623 văduve de veteran de război și 462 veterani de război, din care opt sunt invalizi de război.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0