Lirica infantilă cuprinde în ea surpriza primelor constatări ale existenţei, reduse la starea naturală, aproape statică, a cîtorva elemente materiale din jur, la care autorul reţine cele două relaţii fundamentale ale lumii: existarea şi apartenenţa. Un A care, faţă de B-ul de lîngă el, ori există sau nu, ori îl are, sau nu. De aici farmecul şi candoarea acestei poezii, asemeni unor picături de rouă, ce reflectă frunzişul de lîngă ele şi care sînt atîrnate, diafan, de această fărîmă delicată de realitate vegetală.
Cristiana Ilie e o astfel de boabă de rouă, care, cu spontaneitate şi direct, redă imaginea spaţiului apropiat ei, fiinţe dragi şi obiecte de lîngă ea, toate fiindu-i şi prietene şi fireşti. Ea „citeşte” relaţia imediată pe care o simte la toate acestea, crezînd în felul lor simplu de a fi aba, pentru totdeauna. Oare, tocmai această iluzie a lui „totdeauna” o impresionează pe autoare, crezînd în ea cu toată fiinţa şi dăruind-o şi nouă, ca pe ceva a ei. De altfel, chiar Cristiana separă, de la început, aceste două sensibilizări, numindu-şi grupajul: „Poezii pentru noi”.
Întotdeauna, versificaţia celor mici te opreşte, de la început, la candoarea construcţiilor. Totul e ordonat, solaric şi echilibrat. Nevoia de rimă nu e cerută estetic, ci comunicaţional, ca sonoritate apropiată, şi nu din intenţii metaforice. O repetabilitate de vocale, ce se apropie de frumuseţea odihnitoare a liniaturii caietului de matematică. De aici şi acea ordonare a ritmului, ce aminteşte de regularitatea „ostreţelor” de la cerdacul bunicii şi care duce, firesc şi nu metafizic, la exprimarea directă, imediată, a unor rime auditive.
Ca spaţialitate, totul porneşte de jos, cu „podeaua” prietenoasă şi intimă, iar deplasările în jur sînt mici, de la un obiect către un acelaşi obiect, de la o petală, înapoi la ea. Nimic din neiertătoarea devenire, din ceea ce a fost numai „ieri”, sau se aşteaptă a se întîmpla „mîine”. O cristalitate cuminte, apropiată şi de veşnicia unui „a fost”, ca şi de acea a unui „va fi”. O singură tresărire, doar, cu nuanţă de „diapozitiv”, atunci cînd, în poezia „Anotimpurile”, ea proiectează, pe un ecran imaginar, mai mult ca creionaj, şi nu ca înlănţuire, cele patru imagini „peisagistice” ale acestora.
Dacă spaţiul e doar o „cameră a copiilor”, ca idei, însă, Cristiana pleacă la drum, la primul ei drum, înspre cunoaştere. E un crescendo în „paşi mici”, care porneşte de la jucării şi desene, spre a se continua cu vieţuitoare, părinţi şi bunici şi a se opri, apoi, la fantezie şi sărbători. Un „eroism” al cunoaşterii, redat prin limbaj infantil şi desfăcut în evantaiul curiozităţii „Micului Prinţ”, un crescendo, firesc la această vîrstă, şi pentru ea, şi pentru fiinţa umană, în general.
Impresionează mult, şi tocmai acest lucru dă un farmec deosebit acestei suite lirice, nota de subiectivism ce însoţeşte strădania ei în a cunoaşte, în a se opri în faţa micului ei univers şi în a reda ceea ce o reţine mai mult. Poetizarea realităţii din jur nu e doar un „clişeu” în sine, surprins de retina oricărui privitor, fie el mare sau mic, ci, de la o strofă la alta, se conturează Cristiana şi numai ea, o Cristiana Ilie şi nu o alta. Aceasta ne dăruieşte bucuria de a crede în harul ei poetic şi de a aştepta, în perspectivă, conturarea propriului ei stil. Și atunci, „Poeziile pentru noi” vor evolua înspre cele pentru marea artă. Deja notele unui realism spontan transpar din portretizarea „Tatei”. Un realism care ne invită a crede că valenţele lirice ale Cristianei se vor simţi în largul lor, mai spre maturitate, atunci cînd sensibilitatea poetei va adînci şi feminin şi liric, profunzimile sufletului omenesc. Și atunci, primăvăratica floare din fereastră, care, nu de multă vreme, şi-a deschis primii boboci, îşi va trimite petalele ei poetice, purtate de vînturi, spre toate zările lumii.
Preţuire deosebită celor doi graficieni – Alexandru Atanasiu şi Iulian Niţă – care, prin ilustrările lor la fel de adolescentine, s-au apropiat, pînă la similitudine, de conţinutul, atît de pur, al versurilor. Și comentatoarea plachetei – Dana Smerea – a realizat o lectură, atentă asupra adîncimilor poetice ale autoarei, îmbinînd, de minune, sentimentul de dascăl, cu simţul de critic literar. Un volum „Crigarux”, binevenit în întîmpinarea acestui început de dăruire creatoare, dar şi de secol artistic.
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna august 2004
Comentarii