Prima paginăSport

Gheorghe Poenaru s-a înțeles cu SCM Petrotub pentru postul de antrenor

Dimensiune text

La stadionul Moldova din Roman a fost prezent, miercuri dimineață, și tehnicianul băcăuan Gheorghe Poenaru (foto), cel care va prelua prerogativele de antrenor la divizionara C Sport Club Municipal.

 

„În maximum două zile, vom parafa și înțelegerea cu Gheorghe Poenaru. În mare, discuțiile purtate au dus către o colaborare și mai este nevoie de un pic de timp pentru punerea la punct a anumitor lucruri, după care, dacă lucrurile vor rămîne așa cum ne-am înțeles, va urma și semnarea contractului în momentul în care domnul primar Leoreanu va fi disponibil. Eu spun că, în maximum două zile, acest lucru se va întîmpla și de acolo vom vedea ce este de făcut, vom stabili care sînt prioritățile de moment și apoi vom aborda și perspectiva„, a spus Maricel Benchea, președintele clubului romașcan.

Gheorghe Poenaru a supervizat antrenamentul de miercuri, 19 septembrie 2012, al SCM Petrotub Roman și, cu alte cuvinte, a început – neoficial, încă – treaba la echipa romașcană, formele contractuale nefiind definitivate. Poenaru este născut în 1 noiembrie 1956 în Bacău și a mai fost antrenor la echipa romașcană, numită Laminorul la acea vreme, în perioada octombrie 2003 – iunie 2005. A pregătit aproape toate echipele cunoscute din județul Bacău, de la Liga a treia pînă la Liga I, dar și formații din alte județe, așa cum reiese din cele ce urmează. Astfel, cariera de antrenor a lui Gheorghe Poenaru a început în 1990, la Aripile Bacău. Au urmat: Petrolul Moinești (1992-1999), FCM Bacău (1999-2001), Petrolul Moinești (2001), FCM Bacău (2002), Ceahlăul Piatra Neamț (2002-2003), FC Onești (2003), Laminorul Roman (2003-2005), CFR Pașcani (2005-2006), Jiul Petroșani (2007-2008), Aerostar Bacău (2008), FCM Bacău (2009-2012, cu intermitențe). Așadar, ultima oară, Poenaru a fost antrenor, pînă în aprilie 2012, la divizionara B FCM Bacău, iar la începutul acestui sezon a fost consilier tehnic la Petrolul Moinești. Va prelua echipa romașcană la fel cum a făcut-o și în urmă cu nouă ani, de pe o poziție precară în clasament, acum cu un singur punct după trei etape, cu două meciuri acasă, ambele pierdute.

 

„Aștept mobilizare generală din partea jucătorilor”

Acum șapte ani am plecat de la Laminorul, echipă pe care am preluat-o în octombrie 2003, cînd era în coada seriei. Finalul sezonului 2003-2004 ne-a găsit, antrenor și echipă, pe locul al treilea. În mare, la echipă sînt aceiași oameni cu care am lucrat și atunci, lotul fiind, bineînțeles, schimbat. Încă nu am semnat contractul, dar discuțiile pe care le-am avut cu conducerea clubului conduc spre o iminență a producerii acestei formalități. Dorința mea este de a readuce Romanul în liga secundă. Am primit asigurări din partea domnului primar că vom beneficia de sprijin, astfel că semnele sînt de bun augur. Condițiile, de pregătire, masă și altele, la clubul romașcan sînt peste ale multora care au echipe în Liga a treia. Ca prioritate și urgență este preocuparea mea de a scoate cît mai multe puncte pînă la finalul turului. În iarnă vom analiza stadiul în care am ajuns și vom stabili obiectivul echipei. Sper ca venirea mea aici să constituie un plus sub toate aspectele. Am aceeași deviză pe care o are și primarul Romanului: «Nu accept mediocritatea!». Jucătorii să nu se aștepte la favoruri, ci la efort susținut și intens, mai ales că sînt datori față de acest club. Aștept mobilizare generală din partea lor. Dacă se vor ține de treabă, vor apărea și rezultatele„, a declarat Gheorghe Poenaru.

COMENTARII

WORDPRESS: 0