Au fost publicate primele rezultate la Evaluarea Naţională. Nicio medie de 10 în județul Neamț

HomeSocial

Au fost publicate primele rezultate la Evaluarea Naţională. Nicio medie de 10 în județul Neamț

Miercuri, 3 iulie, au fost afişate primele rezultate la Evaluarea Naţională din acest an, înainte de contestaţii. Acestea arătau că 2.683 dintre cei 3.924 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Neamţ prezenţi la examenul de Evaluare Naţională, adică 68,37%, au reuşit să obţină note peste 5. Promovabilitatea din Neamţ de anul acesta a fost mai mică decât cea de anul trecut, atunci când procentul de promovabilitate înregistrat în judeţ înainte de contestații a fost de 71,27%. Și în acest an, Ministerul Educației a afișat rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui, conform Regulamentului general privind protecția datelor.

Dintre cei 3.972 de elevi din judeţ înscrişi pentru examen, 3.924 au participat efectiv, 48 de elevi absentând la una sau ambele probe. În Neamț nu au fost elevi eliminați pentru tentative de fraudă.

În acest an, niciun elev din județul Neamț nu a reușit să obțină media 10 înainte de contestații. 11 elevi din județ reușiseră această performanță anul trecut. Cea mai mare medie din Neamț în acest an a fost de 9,95, obținută de un elev al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Tîrgu Neamț. Cea mai mare medie din municipiul Roman a fost obținută de un elev al Colegiul Național „Roman-Vodă” – 9,92, iar cea mai mare medie obținută la o școală din mediul rural a fost 9,82, de un elev al Școlii Adjudeni din comuna Tamășeni.

La nivel de judeţ s-au înregistrat 392 de medii între 9 şi 9,99, 614 de elevi au primit între 8 şi 8,99, 577 – între 7 şi 7,99, 537 de elevi au fost notaţi între 6 şi 6,99, iar 563 de absolvenţi au obţinut între 5 şi 5,99. 1.241 de elevi au obținut medii sub 5.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Situația la nivel național

Conform Ministerului Educației, la Evaluarea Națională din acest an s-a înregistrat o rată de participare de 95,3%: au fost prezenți 152.903 absolvenți ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscriși pentru a susține examenul. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 95,3% în sesiunea 2023 și 95,5% în sesiunea 2022. Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).

Dintre cei 152.903 elevi prezenți, 113.708 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4% (rezultate în ultimii trei ani: 76,2% în anul 2023, 82,3% în anul 2022, respective 76,8% în anul 2021). 25,6% dintre elevi (39.195) au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022 și 23,8% în anul 2023. 65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022).

La proba de Limba și literatura română, 119.088 de elevi (77,6% – procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 407 elevi au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 105.122 de elevi (68,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (procente anterioare: (75,4% – 2023 și 77,5% – 2022). Numărul notelor de 10 (zece): 1.060. La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (rezultate în anii precedenți: 90,1% – 2023 și 96,1% – 2022), iar 68 de elevi au obţinut nota 10 (zece).