E.ON a sprijinit cu 1,8 milioane de euro proiecte pentru siguranță, educație și protejarea mediului, în 2023

HomeEconomie

E.ON a sprijinit cu 1,8 milioane de euro proiecte pentru siguranță, educație și protejarea mediului, în 2023

70.000 de copii și adulți au fost beneficiarii direcți ai proiectelor E.ON și Delgaz Grid. În 2023 s-a stabilit un record: 6.100 de ore de voluntariat dedicate comunității de către angajații companiei, de aproape șase ori mai mult decât în anul 2022. Anual, peste 5 milioane de români sunt informați pe teme de siguranță, prin intermediul acțiunilor și campaniilor comune desfășurate de E.ON România, IGSU și DSU.

Grupul E.ON România a sprijinit, anul trecut, cu circa 1,8 milioane de euro proiecte dedicate comunității, ridicând la aproape 20 de milioane de euro valoarea totală a sumelor investite în astfel de inițiative în ultimii ani, potrivit Raportului de Sustenabilitate al E.ON pentru anul 2023, publicat recent, informează reprezentanții E.ON România.

Domeniile principale de implicare în comunitate au vizat îmbunătățirea culturii siguranței și pregătirea generațiilor viitoare, prin încurajarea inovației și susținerea de lecții, activități și concursuri școlare. Schimbările climatice și protecția mediului, prin proiecte şi campanii dedicate eficienței energetice, au fost de asemenea domenii prioritare în anul 2023.

Cele peste 6.000 de ore de voluntariat reprezintă o cifră record, fiind de aproape șase ori mai multe decât în 2022, datorită acțiunilor la care au participat 1.450 de voluntari, aproape un sfert din angajații Grupului E.ON România. Proiectele proprii au avut 70.000 de beneficiari direcți.

Campania #FacemBine a însemnat organizarea a zeci de acțiuni de voluntariat, pornind de la nevoile micro cu care se confruntă comunități mici, vulnerabile, identificate cu sprijinul asociațiilor și ONG-urilor de la nivel local. Peste 560 de angajați E.ON au participat la acțiuni de voluntariat, iar rezultatele au fost pe măsura implicării lor: cinci spații de joacă amenajate în curțile școlilor și grădinițelor și un spațiu de joacă pentru animale părăsite, 2.500 de copaci plantați, 1.000 de porții de mâncare gătite și distribuite persoanelor vulnerabile, 500 de pachete pregătite și distribuite pentru copii și persoane vârstnice vulnerabile, trei școli decorate cu desene și mesaje inspiraționale, două spații de lectură amenajate în școli, trei trasee turistice reamenajate și 20 de asociații locale sprijinite.

Dăruiește Lumină. Anul 2023 a însemnat 1.850.000 kWh energie donați către zece instituții educaționale, sociale sau de sănătate, în cadrul celor trei ediții pline de povești emoționante. În premieră, anul 2023 a însemnat și aducerea componentei de responsabilitate socială în cadrul Festivalului Electric Castle. Pentru fiecare participant care a vizitat și s-a implicat în activitățile de la standul E.ON Home Stage, compania a donat câte 50 kWh. În total, la finalul festivalului au fost dăruiți 250.000 kWh de energie Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca.

Parteneriatul dintre E.ON și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) – „Împreună pentru siguranță” a împlinit anul trecut 11 ani, timp în care au fost derulate acțiuni de informare și prevenire a situațiilor de risc care decurg din utilizarea surselor de energie. În fiecare an, aproximativ 5 milioane de oameni au fost beneficiarii campaniilor derulate prin toate canalele de informare.

E.ON derulează de peste zece ani proiectul „Energie în școlile copilăriei”, reușind să îmbunătățească condițiile de studiu pentru elevi și să eficientizeze consumul de energie în 83 de instituții de învățământ, investind până acum circa 4,36 milioane de euro. În 2023, au fost alese drept beneficiari cinci școli pentru copii cu nevoi speciale și două instituții care vin în sprijinul copiilor cu nevoi speciale.

Parteneriatul cu Asociația ZI de BINE. Fiecare lună a ultimilor trei ani a însemnat implicarea E.ON România în câte un proiect, alături de Asociația Zi de Bine și câte un ONG partener, în baza unui parteneriat menit să dezvolte soluții pentru provocări ce țin de educație, sănătate, incluziune socială, sărăcie sau mediu.

Mai multe informați despre proiectele și rezultatele Grupului E.ON România găsiți în Raportul de Sustenabilitate E.ON pentru anul 2023, la acest link.

Comentarii

WORDPRESS: 0