Drumul basarabenilor spre Europa trece prin Roman

Elevii de la „Danubiana” au participat la „Ora de Programare”
„O aniversare de suflet” la Colegiul Tehnic „Danubiana”
Afaceri cu pîine la „Danubiana”

La Colegiul Tehnic „Danubiana” învață zece elevi din Republica Moldova, bursieri ai statului român. Ei aleg să studieze în România pentru a avea o diplomă recunoscută în Europa. „Șocul” acomodării l-a reprezentat contactul cu stilul de viață al celor mai mulți dintre adolescenții pe care i-au cunoscut și gustul mîncării de la cantină. Cei mai mulți dintre elevii din Basarabia sînt premianți în clasele lor.

 

Îi recunoști de îndată ce deschid gura. Vocalele rotunjite și cuvintele care apar des în conversație, deși, conform dicționarului explicativ, ar fi trebuit puse de mult „la păstrare” – fiind trecute la capitolul „arhaisme” – îi recomandă cu siguranță ca fiind de pe celălalt mal al Prutului. Altfel nu s-ar deosebi prea mult de ceilalți elevi cu care te întîlnești pe holurile sau prin curtea Colegiului Tehnic „Danubiana”.

 

Zece dintre cei peste 1.000 de elevi ai colegiului romașcan sînt cetățeni ai Republicii Moldova, aflați la studiu ca bursieri ai statului român. N-au ținut neapărat să ajungă la Roman. Aici a intervenit soarta, prin intermediul instrumentului ei foarte omenesc, calculatorul, care i-a repartizat mai mult după medie decît după profil. Scopul lor suprem a fost să studieze în România, pentru a avea șansa la o diplomă cu care să deschidă, apoi, porțile oricărei țări din Europa. „Cu diploma obținută la oricare școală din Moldova nu poți ieși în Europa. Nimeni nu o recunoaște, indiferent de specializarea scrisă„, spune Bogdan. A venit tocmai din capitală, de la Chișinău. La Roman studiază turism și alimentație publică, dar recunoaște deschis că nu specializarea l-a atras și că nu are de gînd să o continue după liceu. Pentru el, Romanul și România nu reprezintă decît un popas, în drumul către o țară europeană dezvoltată sau chiar spre Canada, unde visează să lucreze în industria reclamelor sau jurnalism.

 

Tinerii din România își fac de cap

După cîteva zile de trăit în România, Bogdan a început să audă și să vadă ceea ce nu credea că ar putea exista într-o țară civilizată, europeană, în care își dorise să ajungă pentru a face un pas înainte. Nu era nici pe departe din cauza proastei comunicări. Intuise repede, la scurt timp după ce a ajuns, că în această privință avusese mare noroc să fie repartizat în Moldova și nu ajunsese pe la Pitești sau Oradea, cum se întîmplase cu alți basarabeni. Șocul mare l-a avut cînd a văzut cum colegii lui români nu vorbesc cu respectul cuvenit profesorilor, ca să nu mai spună și de felul în care aceștia se purtau cu părinții lor. „În imaginea mea despre România, așa ceva nu exista. Vocabularul pe care îl folosesc, lipsa de respect pentru părinți și pentru profesori, lipsa de interes pentru studiu – învață doar cît să treacă clasa – m-au șocat. Nu mă refer doar la colegii mei de școală, e valabil pentru cei mai mulți dintre tinerii din oraș pe care i-am cunoscut. Este un lucru cu care nu mă voi putea acomoda niciodată. Și la noi merg tinerii la discotecă, se distrează, dar nu își fac de cap, așa cum se întîmplă aici„, spune Bogdan Todirel.

La noi în sat este o excepție să răspunzi unui profesor, o mare rușine. Te știe, după aceea, tot satul. Noi venim dintr-un mediu mai tradiționalist„, spune Alexandru, care le găsește și o scuză colegilor români: valul migrației la muncă în străinătate a prins România mai devreme decît Moldova și colegii lor români n-au mai prins „cei șapte ani de-acasă”. Este în clasa a X-a și a venit la Roman din satul Borogani, raionul Leova. Dincolo de explicații, nu s-au acomodat cu stilul de viață al celor mai mulți dintre colegi. „Închid ochii și mă prefac doar că nu aud ce spun„, spune Bogdan.

 

Gustul mîncării de acasă și filme dublate în rusă

La scurt timp după ce a început semestrul al doilea, directoarea Colegiului Tehnic „Danubiana”, Cristina Avădănii, s-a trezit la ușa biroului cu grupul de basarabeni. Mai direct, mai pe ocolite, veniseră să reclame gustul mîncării. „Cînd i-am ascultat prima dată, aș fi crezut că cineva încearcă să-i otrăvească. Cînd am început să discutăm pe îndelete, am înțeles că e o problemă cu gusturile, care nu se potrivesc, la noi și la ei, chiar dacă mîncărurile au aceleași nume. I-am rugat să discute între ei și să facă o listă cu mîncărurile pe care le-ar dori. A doua zi s-au întors cu o listă scurtă, avea numai trei rînduri. Erau mîncărurile pe care nu le mai voiau cu nici un chip: ciulamaua, pe care o considerau prea dulce pentru gustul lor, mazărea și fasolea verde„, spune profesoara Cristina Avădănii.
Pe lista mîncărurilor cu care nu se împacă mai apare și plăcinta cu brînză, care în Moldova e sărată, are ceapă verde și mărar, nu stafide și zahăr vanilat. În rest, lucrurile mai pot fi corectate. „Mîncăm cam aceleași mîncăruri, doar că mai acru și mai sărat„, îmi explică pe scurt Daniela secretul acomodării gastronomice.

Tot în dorul vieții de acasă, basarabenii ascultă muzică și se uită la filme, neapărat dublate în limba rusă, deși toți vorbesc în familie românește și toți au învățat românește la școală, limba rusă fiind învățată doar ca limbă străină. Ce-i drept, obligatorie, alături de franceză sau engleză, asupra căreia au avut drept de opțiune. „Toate filmele care rulează la noi, indiferent dacă este vorba de cinematografe sau de filmele de la televizor, au avut dublare în limba rusă, încă de pe timpul cînd programele de televiziune au fost doar în rusește. A devenit o obișnuință„, spune Bogdan.

 

Premianți și șefi de promoție

An de an, elevii basarabeni se regăsesc pe lista premianților. Au fost chiar și ani cînd șeful de promoție de la „Danubiana” a fost de peste Prut. Iurie Cotruc este în clasa a X-a și are mari șanse să fie și el șef de promoție la absolvire. A trecut cu brio testul acomodării și a terminat clasa a IX-a cu cea mai mare medie din seria lui. „Chiar dacă unii colegi mai rîd de noi, din cauza accentului, profesorii au fost întotdeauna foarte atenți cu noi, ne-au sprijinit și ne-au încurajat. Am venit aici să învățăm„, spune Daniela.

Sînt copii cu care ne mîndrim. I-am sprijinit întotdeauna și am rugat și colegii să facă același lucru, pentru că nu e deloc ușor ca, la 14 ani, să pleci de lîngă părinți, să înveți într-o țară străină. Au fost și situații de copii care au abandonat și s-au întors în Moldova, nu au putut trece peste acest șoc care îl reprezintă despărțirea de familie. Noi ne străduim să le oferim condiții bune, toți stau la cămin. Poate nu e chiar așa de modern cum își imaginează ei la plecarea de acasă, dar am reușit să renovăm băile, să cumpărăm lenjerie nouă, le-am asigurat acces la internet, pentru a-i ajuta să depășească mai ușor despărțirea„, a spus directorul Colegiului Tehnic „Danubiana”, Cristina Avădănii.


COMENTARII

WORDPRESS: 0