Dr. ing. Cristian Andriesei: „Registrul COR, brandul de țară și tehnologiile viitorului”

HomeEditorial

Dr. ing. Cristian Andriesei: „Registrul COR, brandul de țară și tehnologiile viitorului”

Cristian Andriesei

Cu vreo doi ani în urmă, aflam, impus de situație și nu fără oarecare șoc, că funcția didactică de Șef de lucrări (echivalentă Lector la universitățile non-tehnice) nu exista în registrul ocupațiilor din România (COR). Cu alte cuvinte păream a fi ilegalist (culmea, tocmai la Stat!). La acel moment, pe când verificam registrul ocupațiilor, mai aflam o noutate hilară: chiar prima ocupație din COR, asta pe fondul ordonării alfabetice a acestora, era și încă este… aburitor plută! (a se verifica la acest link).  

Nu știu ce face acel aburitor plută și nici unde se găsește un asemenea job, dar primul gând a fost că, dacă aburitorul există în COR și încă primul, cu certitudine țara asta are o problemă. Aburitor plută sună a ocupație industrială, de producție adică. Nu e rău, dar nici bine nu-i, iar hilar – cu siguranță e (a se vedea un alt articol care atinge această problemă).

Iar asta pentru că știm prea bine că, după revoluția din 1989, țara asta s-a transformat dintr-una producătoare (și încă nu de mâna a doua, ci chiar un competitor redutabil pe piețele externe), într-una consumatoare de branduri străine și exportatoare de capital intelectual (inteligență) – cel mai de valoare activ (asset) al unui stat în era digitală (!), un activ de care, desigur, țara asta și-a bătut joc (de fapt nu țara, ci clasa politică post-decembristă, care nu a făcut absolut nimic să stopeze exodul tinerilor spre Vest, unii părăsind definitiv România!).

Asta înseamnă că ceva dă cu virgulă la acest COR! Și asta nu-i de bine, pentru că, în contextul accelerării procesului de digitalizare și dezvoltare a inteligenței artificiale la nivel mondial, specificul joburilor de la noi ar trebui să fie altul, asta dacă, într-adevăr, ne armonizăm cu noile tehnologii din Vest. Așa se face că vorbim de digitalizare, mai peste tot se menționează cuvântul digitalizare în vreun discurs, mesaj sau strategie, desigur că dă bine și arată că suntem în trend, dar realitatea faptică – demonstrată de COR – este cu totul alta. Iar ca un argument pentru această idee, lansez următoarea întrebare: Oare aburitorul de plută există ca job și în Elveția!? Ori Austria? Ori Singapore? Ori… Dubai, de ce nu!? Răspunsul ar fi, foarte probabil, negativ. Aceste țări/locații sunt puternic dezvoltate economic, mai ales din perspectiva industriei financiare. În plus, o țară care are multe afaceri dezvoltate la nivel mondial nu prea face producție la ea acasă, face doar dezvoltare și/sau inovare, ceea ce înseamnă că profilul joburilor este cu totul altul. Poate că acel job de aburitor nu ar trebui să existe la noi dacă ne respectăm pe bune brandul de țară (asta dacă există vreunul).

Închei menționând o situație pe care am întâlnit-o la un eveniment. Este vorba de o întâlnire Privat – elevi de clasă terminală de liceu, pentru care am fost moderator, undeva la începutul acestui an. Surpriza mea era dublă: o parte din elevi nu știau la ce facultate vor candida, deși se apropia bac-ul, mai toți nu cunoșteau despre Cybersecurity (măcar că există). Cybersecurity este, pe bune, un domeniu cu joburi specifice erei digitale. Problema aici este, într-adevăr, că preuniversitarul nu oferă nicio informație relevantă pe acest topic și, mai rău, nu este nici măcar disciplină fundamentală la ciclul de licență pentru universitățile tehnice și/sau cele cu facultăți de informatică sau de profil Economic.

Alte joburi ale viitorului vor fi cele care țin de mentenanța inteligenței artificiale. Cu siguranță partea de IT va rămâne, adică administrarea rețelelor de calculatoare, la fel ca și joburile de programatori! Vor fi la căutare joburile care țin de printarea 3D! Și, cu siguranță, joburile cu complexitate scăzută, poate chiar și cele specifice activității de Secretariat, vor fi înlocuite de aplicații software.

Desigur, componenta de inovare va fi foarte necesară! Din nefericire, încă nu avem ceva coerent la nivel educațional pe parte de inovare, creativitate și, eventual, inventică (la facultățile tehnice mai ales).

Ceea ce ar trebui să audă tinerii pe băncile școlii este că o societate cu aplicații mai complicate, așa cum avem acum, necesită skill-uri mai înalte și, eventual, mai multe!

Spre exemplu, am fost întrebat recent ce trebuie să știe cineva ca să aplice pentru un job pe Cybersecurity. Desigur că domeniul este vast, la fel de vast ca și domeniul Microundelor. Contextul meu a fost că m-am nimerit să intru pe ambele. Așa că, din experiența proprie, singurul răspuns pe care-l pot da la ambele domenii pentru o asemenea întrebare este unul foarte scurt, dar complex: Tot!

Sper ca tinerii să găsească utilă o asemenea recomandare. Vor exista joburi bine și chiar foarte bine plătite, chiar la noi în țară, dar și competențele trebuie să fie pe măsură.

Dr. ing. Cristian Andriesei
E-mail: cris@andriesei.com

_____________________________

Cristian Andriesei este romașcan, membru Senior IEEE, lector universitar și consultant în management strategic

Comentarii

WORDPRESS: 0