Cristian Andriesei
Pandemia generată de virusul SARS-CoV-2, cunoscut drept COVID-19, este un eveniment unic în istoria modernă a României, care ne-a făcut martori la un conglomerat de decizii și situații contextuale greu de imaginat cu măcar doi ani în urmă ca făcând parte din ceea ce asociem de regulă cuvântului „viitor”. Foarte probabil nu așa ne imaginam viitorul în 2019 și în niciun caz nu coincide cu viitorul luminos și optimist promis de clasa politică românească, deși, trebuie să recunosc, unele filme americane chiar au întrecut cu mult anvergura evenimentelor actuale, cum sunt filmele (deja învechite) cu zombi, extratereștri urâcioși ostili oamenilor, scenarii apocaliptice ori cu politicieni și polițiști corupți.
Uitându-mă în jur, constat cu stupefacție că, dincolo de izolare, distanțare fizică și chiar statul mai mult pe rețelele de socializare ori site-urile marilor retaileri (pentru a practica cel mai la modă sport național, adică shopping-ul), lumea nu mai are reperul viitorului, pur și simplu nu se mai gândește la viitor, peste tot persistă o incertitudine creată de efectele acestei pandemii COVID care și-a lăsat amprenta și pe piața locurilor de muncă. În toate discuțiile avute în ultimul an cu cei apropiați, întotdeauna am sesizat doar prezentul ca obiect al discuției. Nu sună a fi noutate când spun că, pe durata pandemiei, firme profitabile au intrat în faliment din cauza stării de urgență și alertă care le-a oprit producția și/sau blocat alte servicii (mai ales cele din domeniul HoReCa), unii angajați și chiar manageri au decedat, stadioanele au fost goale, creând pierderi globale de miliarde de euro celor mai puternice cluburi de fotbal din lume, ceea ce a cauzat renunțarea la unele contracte cu jucători buni ori scăderea drastică a salariilor acestora, alte firme au putut fi cumpărate la prețuri de nimic pe Bursă din cauza scăderii drastice a prețului acțiunilor și, ca o veritabilă cireașă de pe tort, statele s-au împrumutat masiv atât pentru cumpărarea vaccinurilor, cât și pentru acoperirea colapsului economic (o dovadă concretă că băncile prosperă pe timp de criză, la fel ca pe timp de război).
Toate acestea și, mai ales, incertitudinea locului de muncă în perioada pandemiei au distrus realmente noțiunea viitorului, ceea ce mă face să concluzionez că viitorul le-a fost răpit oamenilor de această pandemie, despre care, la mai bine de un an și jumătate, încă nu s-a confirmat oficial dacă a pornit dintr-un laborator de cercetare chinez ori altul, dacă a fost dintr-o eroare sau intenționat, de unde și tot felul de teorii adiacente. Insesizabil, am ajuns să nu mai îndrăznim nici măcar să întrebăm ce planuri au alții pentru ziua de mâine sau următorul an calendaristic, și asta mai ales din cauză că, așa cum realitatea a demonstrat-o deja, unii s-ar putea nici să nu mai trăiască peste un an (fie din cauza nevaccinării, fie din chiar cauza vaccinării, o contradicție cam greu de explicat din perspectiva Logicii, matematice și nu numai [1]).
De altfel, nu trebuie să trecem cu vederea că știrile zilnice despre evoluția zilnică a pandemiei au un efect negativ asupra psihicului uman, oamenii ajungând să fie robotizați de această situație care este centrată exclusiv pe timpul prezent, pe ceea ce se întâmplă azi și cu statistici despre câți bolnavi sau decedați au fost ieri și mai ales că ATI-urile sunt iar pline. Totuși, nu auzim despre ce planuri nemaivăzute avem pentru relansarea economică într-un an de zile (foarte probabil din cauză că nici nu există așa ceva la decidenții politici) ori, de ce nu, despre cum vor fi modernizate spitalele și alte servicii conexe pentru a suporta mai bine viitoarele pandemii (despre care unele voci din Vest spun nu numai că sigur vor mai exista, dar vor fi chiar mai dure!).
Însă, dincolo de aceste efecte nefaste ale pandemiei, tind să cred că, în realitate, nu pandemia este adevărata cauză, ci chiar clasa politică românească, aceea care, prin ceea ce nu a construit timp de 30 de ani pentru societatea românească (favorizând cu măsurile economice doar clienții direcți ai partidelor politice proprii ori sponsorii campaniilor electorale), am ajuns la acest colaps medical. Acum se aruncă mâța moartă în ograda celor care nu se vaccinează pentru a masca faptul că, timp de 30 de ani, sectorul medical, alături de cel educațional și, chiar, Armata, au fost toate subfinanțate cu o precizie de chirurg, și asta, surprinzător, în ciuda faptului că profesori, atât din preuniversitar, cât și universitar, au fost mai mereu în Parlament, iar acum și la Președinție, respectiv că Sistemul sanitar a fost condus de specialiști din domeniul Medical, care ar fi trebuit să ceară nu numai majorarea salariilor, dar și modernizarea mediului de lucru. Pentru a demonstra cât de departe de lumea civilizată ne-a prins pandemia (similar offside-ului din fotbal), am făcut o documentare care, prin referințele identificate nu neapărat exhaustiv, atestă că:
-
despre e-learning și predarea online [2-10] se vorbea încă din 2003 (!), dar până în 2019 nu s-a implementat nimic pe parte de e-learning, nu s-a inclus în procedurile interne ale universităților și nici nu s-a legiferat la nivel de Lege a Educației Naționale, în ciuda faptului că unii profesori au mai publicat la răstimpuri articole focalizate pe predarea online (unii și în timpul pandemiei [11]), adevărul goluț fiind acela că pandemia a fost cea care a forțat factorii de decizie din România să includă în procedurile interne soluții online pentru predare și evaluare;
-
soluții pentru e-Health și monitorizare de la distanță a pacienților [12-17] erau deja discutate și aflate în plină dezvoltare încă din 2002, ceea ce înseamnă că, dacă ar fi fost implementate pe bune în România până în 2019, sigur nu mai aveam acum ATI-uri pline cu forme ușoare de îmbolnăviri COVID ori chiar îmbolnăviri false semnalate în valul 3, ci puteam monitoriza, de la distanță, posibilii pacienți (fiind iarăși un exemplu despre cum se abate atenția publicului de la adevărata problema din Sănătate către alte subiecte centrale precum necesitatea vaccinării sau supraîncărcarea ATI-urilor);
-
soluții pentru e-Government [18-24] le-am identificat încă din 2003, an în care România avea desigur alte probleme existențialiste în ringul politic, încât a vorbi despre era digitală la acel moment părea de-a dreptul SF, ceea ce, dacă ar fi fost implementat, ar fi ușurat descentralizarea deciziilor pe timp de pandemie dar și o comunicare mai rapidă.
Cu această introducere pe tema modelării pandemice, discutată detaliat și susținută cu referințe pertinente în partea a doua, doar am dorit să punctez faptul că, în ciuda cercetării științifice derulate în ultimele două deceni în România, dar și rezultatelor deja existente la nivel mondial, ceea ce înseamnă automat o grămadă de bani deja cheltuiți pentru finanțarea multor proiecte de cercetare, dar și structurilor de management pe care le identificăm acum că nu au construit nimic pe parte de digitalizare, mai nimic nu s-a translat practic în adoptarea noilor tehnologii spre a crește gradul de digitalizare a României și a deveni noi înșine mai buni utilizatori de tehnologie, asta înainte de a cerceta propriu zis în domeniul tehnologiilor inovative.
Mai rău, în multe locuri din țară încă se confundă informatizarea cu digitalizarea, după cum, surprinzător sau nu, marii poli IT din țară nu sunt poli în antreprenoriat românesc, ci doar locuri de dezvoltare a diviziilor IT ale corporațiilor străine. Până la acest moment, brandurile românești din IT încă se numără pe degete, soluțiile IT românești vandabile pe piața externă sunt aproape inexistente, întrucât majoritatea companiilor românești fac dezvoltare tot pentru companii străine, iar acestea în condițiile în care facultățile de profil livrează mii de absolvenți care se angajează în IT, ceea ce se traduce mai departe prin faptul că un imens potențial antreprenorial a fost și rămâne încă neexploatat și care, în alte condiții, ar fi putut oferi soluții mai ieftine pentru digitalizarea României (deosebit de utilă în aceste vremuri pandemice). Cu alte cuvinte, dintr-o perspectivă pur strategică, România a pierdut și încă pierde de cel puțin trei ori față de scenariul în care lucrurile ar fi fost mai coerent așezate procesual.
Dincolo de această stare de lucruri, totuși, soluția de rezolvare a pandemiei o consider că ține de modelul pandemic dezvoltat și utilizat de factorii de decizie, model care însă nu a fost prezentat public, iar faptul că asistăm la creșterea numărului de cazuri, și nu la ameliorarea situației, mă face să am dubii legat de coerența acestuia. Dar discuția despre modelare o las pentru partea a doua. (Va urma)
____________
Cristian Andriesei este membru Senior IEEE, lector universitar și consultant în management strategic
* * *
Referințe:
[1] Concurs de admitere INM și Registratură 2018: Proba 2: Verificarea raționamentului logic, Mihail-Valentin Cernea, Sorin Costreie, Alexandru Dragomir, Ed. C. H. Beck, 2018
[2] E-training and Development, Collin Barrow, Capstone Publishing, 2003
[3] Integrated e-learning : implications for pedagogy, technology and organization, Wim Jochems, Jeroen van Merriënboer, Rob Koper, Taylor & Francis e-Library, 2004
[4] Supporting E-Learning with Technologies for Electronic Documents, Alistair Mclean & Leila Alem, International Journal on E-Learning, vol. 4, nr. 1, Special Issue, 2005
[5] Neue Trends im E-Learning. Aspekte der Betriebswirtschaftslehre und Informatik, Michael H. Breitner, Beate Bruns, Franz Lehner, Physica-Verlag Heidelberg (Springer.de), 2007
[6] Rethinking pedagogy for a digital age: designing and delivering e-learning, Helen Beetham, Rhona Sharpe, Taylor & Francis e-Library, 2007
[7] Applied E-Learning and E-Teaching in Higher Education, Roisin Donnelly, Fiona McSweeney, Information Science Reference, 2009
[8] Delivering e-learning : a complete strategy for design, application, and assessment, Kenneth Fee, Kogan Page Limited, 2009
[9] Professional education using e-simulations: benefits of blended learning design, Dale Holt, Stephen Segrave, Jacob L. Cybulski, Information Science Reference, 2012
[10] Remote Instrumentation for eScience and Related Aspects, Franco Davoli et al., Springer Science+Business Media, LLC, 2012
[11] Correlations Determined by Remote Experiment Used for Knowledge Transfer, Cornel Samoila, Doru Ursutiu, IEEE Transactions on Education, vol. 64, nr. 1, Feb. 2021, https://ieeexplore.ieee.org/document/9130911
[12] e-Clinical Governance. A guide for primary care, Louise Simpson, Paul Robinson, Radcliffe Medical Press Ltd, 2002
[13] E-health systems diffusion and use: the innovation, the user and the UseIT model, Ton A.M. Spil, Roel W. Schuring, Idea Group Inc, 2006
[14] Handbook of Research on Distributed Medical Informatics and E-Health, Athina A. Lazakidou, Konstantinos M. Siassiakos, Medical Information Science Reference, 2009
[15] Patient-Centered E-Health, E. Vance Wilson, Medical Information Science Reference, 2009
[16] e-Health across borders without boundaries, Laško, Slovenia, Lăcrămioara Stoicu-Tivadar, Bernd Blobel, Tomaž Marčun, Andrej Orel, Proceedings of the EFMI Special Topic Conference, Slovenia, European Federation for Medical Informatics, 2011
[17] E-Health, Assistive Technologies and Applications for Assisted Living: Challenges and Solutions, Carsten Röcker, Martina Ziefle, Medical Information Science Reference, 2011
[18] The E-Government Imperative, OECD E-Government Studies, 2003
[19] E-Government for Better Government, OECD E-Government Studies, 2005
[20] From E-government to E-inclusion, UN Global E-government Readiness Report, United Nations, 2005
[21] Practicing E-government: A Global Perspective, Mehdi Khosrow-Pour, IDEA Group Publishing, 2005
[22] E-Governance in Africa, from theory to action: a handbook on ICTs for local
governance, Gianluca Misuraca, Africa World Press, 2007
[23] E-government interoperability and information resource integration: frameworks for aligned development, Petter Gottschalk, Hans Solli-Sæther, Information Science Reference, 2009
[24] Stakeholder Adoption of E-Government Services: Driving and Resisting Factors, Mahmud Akhter Shareef, Information Science Reference, 2011
Comentarii