O apariţie editorială a acestor zile: „Capriciul doamnei M”, de Laurian Ante. O nouă imagine a societăţii româneşti şi a omului contemporan, surprinse amîndouă în acel timp al unor multiple tranziţii petrecute în anii de după ultimul război mondial, unele ale complexului „a fi” pluralo-istoric, iar altele ale acelui „a super fi”, pe care îl trăieşte adolescenţa primilor fiori, ambele fiind gravitate, spontan şi realist, dialogant şi psihologic, de prezenţa unui personaj central, pornit de la cristalitatea pură a tinereţii şi ajuns, apoi, la conglomeratul incert al acelor întrebări, ce nu-şi au limpezime niciodată.
Shakesperiana „Doamnă brună din… roman” se întîlneşte aici, epico-liric, cu „destinul brun” al acelor ani de „vieţuire” socialistă, amîndouă purtînd cu ele neîmplinirile contradictorii ale unor stări de provizorat. De evidenţiat extrapolarea complexităţii existenţiale de la bărbat la feminin, la primul predominînd exteriorul social, în vreme ce „Eva” se ascunde, tot mai mult, în penumbra impenetrabilă a adîncimilor sufleteşti.
Autorul excelează în a reda, deopotrivă, ambele universuri, cînd apelînd la subtile creionări de analiză psihologică, sau cînd declanşînd, spontan, interferenţe dialogale între personaje.
În arhitectura romanului, alcătuit mai mult din alternări singularo-duale, se detaşează, concret, două „campanile” descriptive, zămislite dintr-un acelaşi material epic, una redînd înfiorarea adolescentină a primei apropieri erotice, iar cealaltă prefigurînd acela poem diafan, al unei nopţi, fără pereche, de dragoste.
Pe mai departe, însă, totul e proliferat de diversitatea secundară, fără nuanţe sau absolutizări, a cîtorva „iubiri” conjuncturale care, departe de a repeta binomul clasic al lui „Tristan şi Isolda”, ele se desfăşoară banal, numindu-le astfel – ca să reluăm titlul filmului lui Lelouche – „Un bărbat şi multe alte femei”, partenere ce ascund în spatele lor, obsedant, pe „capricioasa M”.
Romanul, ca, de altfel, toată creaţia literară a lui Laurian Ante, se desfăşoară după partitura discretă a unei polifonii solistico-orchestrale, în care lirismul celor două personaje principale se interferează cu dramele sociale ale amintitului timp istoric, iar demersul critic al lucrării se lasă împletit, uneori, cu „oftatul” profund al unui sincer patriotism. Sînt rezonanţe amare, ce alternează cu puritatea de azur a iubirii şi care conduc la conturarea ideii că, în esenţă, proliferarea umană porneşte de la un amalgam întîmplător de confruntări cotidiene.
Un „capriciu” de conţinut, devenit, pe parcurs şi în perspectivă, un „necunoscut” în progresie crescîndă, din aleatorismul căruia, însă, scriitorul Ante distilează un tot literar, echilibrat şi concentric, însumat în marea devenire a existenţei.
***
Nu de mult timp autorul acestui roman a plecat dintre noi. „De acum mă mai opresc din scris şi o bucată bună de vreme vreau să mă odihnesc”. Și „s-a oprit”, pentru totdeauna, dar nu mai înainte de a încredinţa tiparului – la Editura Crigarux din Piatra Neamţ, unde se simţea „ca la el acasă” – cele două ultime creaţii ale sale: romanul de faţă şi o lucrare dramatică. Iar acasă, pe masa de scris, avea adusă pînă la „Sumar” şi însoţită de o dischetă, creaţia sa de sinteză literară istoriografică, un mic „Larousse” al tuturor mînuitorilor de condei, de „ieri” şi de „azi”, din zona actualului judeţ Neamţ. Impresionează mult acest opus, care cuprinde în el aproape două sute de condeieri, toţi expuşi pe „ecran lat” – biografie, imagine, creaţiile, un fragment din aceste creaţii, comentarii critice – opus pe care autorul l-a realizat într-un timp record: două luni şi jumătate, constituindu-se, parcă, într-un avertisment, dat indirect destinului său. Îl aşteptăm, cît mai repede, în librării.
În cultura naţională şi universală, puţine sînt cazurile în care un creator de artă să-şi fi dus, pînă la „punct”, o „ultimă” a sa zămislire de frumos şi să-şi spună apoi, că de acum încolo, pentru cîtva timp, îşi ia o „parcare”. Pentru scriitorul, criticul, esteticianul, scenaristul, plasticianul sau omul de teatru pînă mai ieri printre noi, această „parcare” i-a fost „plecare”. Iar cei care l-am cunoscut şi i-am trăit creaţiile, nu mai avem nici măcar speranţa pentru o „aşteptare”. Demiurgul poliestet, Laurian Ante, nu mai există…
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna martie 2005
Comentarii