
Dragoș-Viorel Moroșanu
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Roman din data de 31 iulie se află un proiect de hotărâre vizând constatarea încetării de drept a unui mandat de consilier și vacantarea locului de consilier local. Este vorba despre consilierul local Dragoș-Viorel Moroșanu, ales pe listele Alianței pentru Roman 2020 / PPU-USL, la alegerile locale de acum patru ani.
„Prin adresa înregistrată cu nr. 54117/17.07.2024, domnul Moroșanu Dragoș-Viorel precizează faptul că demisionează din funcția de consilier local din partea Alianței pentru Roman 2020. În conformitate cu OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, demisia reprezintă una dintre cauzele încetării de drept a mandatului de consilier local înainte de expirarea duratei normale a mandatului”, se arată în referatul constatator al proiectului de hotărâre ce va fi discutat miercuri de consilierii locali.
Pentru ultimele două luni ale acestui mandat, următorii pe lista de supleanți ai Alianței pentru Roman 2020 pentru completarea locului vacant de consilier local sunt: Vlad Octavian Rădăuceanu, Ilie Boloca și Daniel Laurențiu Vasiliu. Va fi a șaptea modificare a executivului local, după alegerile locale de acum patru ani.
Primarii și consilieri locali aleși în urma alegerilor locale din iunie 2024 își vor prelua mandatele abia în toamnă, cel mai probabil în luna octombrie, după expirarea mandatelor de patru ani ale aleșilor în funcție, având în vedere că alegerile locale din 2020 s-au desfășurat în luna septembrie.
Comentarii