Cursuri de "ținut clasa în mînă"


Școli din județul Neamț sînt implicate într-un proiect ce vizează managementul situațiilor de criză la nivelul unității școlare.  

 

 

Profesori din trei licee nemțene vor învăța, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, cum să gestioneze situațiile de criză în relația cu elevii, cu precădere cele generate de violență. Proiectul "Managementul situațiilor de criză la nivelul unității școlare" este implementat de Ministerul Educației, în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, Fundația "Alumni", Casa Corpului Didactic "Alexandru Gavra" Arad și "Warwick Centre for Learning Behaviour" din Marea Britanie, cofinanțat de Fondul Social European. La nivel național sînt implicate 120 de unități școlare, din județul Neamț fiind selectate Colegiul Național "Roman-Vodă", Colegiul Național "Petru Rareș" și Colegiul Național "Gheorghe Asachi".

"Am participat la două module ale proiectului, fiind evaluată la final pe baza prezentării unor planuri de intervenție la nivelul școlii, a unor proiecte privind reducerea sau prevenirea situațiilor de criză din instituție și realizarea unor proceduri de intervenție. De altfel, toate acestea sînt elemente fundamentale în asigurarea climatului instituțional propice asigurării unei educații de calitate. Ulterior, vor fi elaborate și aplicate un curriculum restructurat pentru consiliere și orientare (învățămînt preuniversitar, clasele V-XII) și un curriculum de formare în vederea abilitării grupului țintă în aplicarea procedurilor elaborate/adaptate. Există, din păcate, un nivel de indisciplină inerent în școli, ca rezultat al faptului că elevii sînt la o vîrstă la care sînt tentați să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent. Lipsa modelelor sociale, dar și mediatizarea excesivă a cazurilor de violență și indisciplină pot influența comportamentul elevilor, aceștia putînd fi tentați să imite acțiunile văzute la televizor. Societatea românească trece printr-o criză din punctul de vedere al valorilor sociale, tocmai de aceea consider programul ca fiind binevenit", a spus profesoara Mihaela Tanovici, director al Colegiului Național "Roman-Vodă".
Apasă pe imaginea de mai jos pentru a printa articolul.