Miercuri, 16 octombrie, reprezentanții administrației publice locale și ai operatorului de salubritate au invitat presa locală din Roman în vizită de lucru la Stația de Sortare și Transfer a deșeurilor de la Cordun, pentru ca romașcanii să înțeleagă cum se ridică în mode corect deșeurile reziduale și reciclabile din oraș. În acest moment, gradul de colectare a deșeurilor reciclabile este unul scăzut, nu doar în Roman, ci la nivel național. Pe lângă vizita de la Stație, jurnaliștii au fost invitați la două platforme gospodărești din două zone diferite, unde un exemplu era negativ, iar în cealaltă zonă cetățenii au înțeles corect cum se face colectarea selectivă a deșeurilor.
Operatorul de salubritate Rossal a câștigat, anul trecut, licitația pentru colectarea deșeurilor din zona 2 a județului, parte din proiectul european sistem de management al deșeurilor, prin care și județul Neamț beneficiază de un depozit ecologic – în care ar trebui să se ducă doar gunoiul rezidual.
Cum se colectează deșeurile
Pentru municipiul Roman, operatorul de salubritate are pe trasee o flotă de aproximativ 15 mașini ce zilnic ridică deșeurile reziduale de la case, asociații și punctele de gospodărire din piețe și parcuri. Cetățenii de la case au primit un container pentru deșeuri reziduale și unul pentru deșeuri biodegradabile/vegetale. În prima și în a treia sâmbătă din lună se ridică deșeurile reciclabile. Fiecare cetățean ce locuiește la case are stipulat în contractul cu Rossal ziua în care se ridică deșeurile reciclabile, în ziua următoare ridicându-se deșeurile vegetale/biodegradabile.
În cazul asociațiilor de proprietari, fiecare asociație, la fel ca cei care locuiesc la case, are un contract cu operatorul de salubritate în care este stabilit graficul de ridicare a gunoiului, funcție de timpul cât se estimează ca pubelele să se umple. La fiecare platformă de gunoi din asociații, există containere pentru deșeurile reziduale (pubelele metalice) și trei containere din plastic pentru deșeurile reciclabile (hârtie și carton, plastic și metal, sticlă).
Ce se întâmplă cu deșeurile după ce sunt ridicate de operator
Operatorul de salubritate ridică gunoiul rezidual într-o mașină, iar pe cel din containerele de deșeurile reciclabile în altă mașină. La intrarea în stațiile de sortare, fiecare mașină este cântărită. Mașinile cu deșeuri reziduale se descarcă automat în containere care, mai apoi, ajung direct la depozitul ecologic de la Girov, chiar dacă, din păcate, în multe din aceste containere se regăsesc și PET-uri, hârtii sau sticle. Toate acestea, ce ar putea fi valorificate, sunt transportate la Girov, deci se plătește taxă de depozitare pentru o cantitate mai mare. Mașinile care au fost încărcate cu ceea ce au aruncat cetățenii în containerele colorate sunt singurele care ajung în stația de sortare. Practic, mașina descarcă toată cantitatea și unul-doi muncitori o încarcă pe o bandă mobilă. Alți opt angajați culeg de pe bandă hârtia, sticla, plasticul, cartonul și metalul și le „aruncă” într-o boxă, de unde mai apoi sunt compactate și intră în economia circulară. De pe banda respectivă, din păcate doar o mică proporție, sub 50%, o reprezintă deșeurile reciclabile, pentru că cetățenii au aruncat în pubele și altfel de deșeuri.
În mod normal, pentru ca OTR-urile (Organizațiile de Transfer de Responsabilitate) să preia deșeurile reciclabile compactate și să le reintroducă în economia circulară, hârtia nu trebuie să fie umedă, PET-ul trebuie să fie curat și de preferat „mototolit” (pentru a nu ocupa mult volum), iar recipientele din sticlă nu trebuie să fie spartă.
Cum e realitatea din teren
Nu există pădure fără uscături, iar municipiul Roman nu face excepție de la această zicală. Dacă mulți dintre cetățeni colectează corect deșeurile, cei care nu o fac îngreunează selecția din stația de sortare. Mai grav este că unele deșeuri reciclabile ajung direct în containerele cu deșeuri menajere, deci, automat, la depozitul de la Girov. Reprezentanții operatorului spun că, în momentul în care într-o pubelă colorată este mai mult deșeu rezidual decât reciclabil, acesta este clasat ca deșeu rezidual în totalitate.
Presa și autoritățile au mers la o platformă din Aleea Revoluției, unde deșeurile din toate containerele erau amestecate, deci ele automat vor fi preluate, spune operatorul, de mașinile de deșeuri reziduale, chiar dacă înăuntru ar mai fi 2-3 PET-uri sau două cutii de carton. La o altă platformă, din zona Abator, cetățenii dau dovadă constant de mai multă preocupare, spun autoritățile, în containere regăsindu-se deșeuri reciclabile. În drum spre cele două platforme, pe una dintre străzile cu case, un cetățean a aruncat în stradă deșeuri vegetale, reciclabile, dar și boasca în aceeași grămadă, deși nu era zi de ridicare pentru niciun fel de tip de deșeuri, iar până venea mașina de gunoi zona ar fi mirosit îngrozitor. A fost chemată Poliția Locală, pentru a-l identifica pe cetățeanul „responsabil”.
Concluzia autorităților
Proiectul european de management al deșeurilor a fost gândit în 2005 și a fost implementat abia în 2017, când deja estimările și viziunea de atunci nu se mai potrivesc întocmai cu realitatea din teren de acum. Primarul municipiului Roman a declarat că a studiat și în alte localități din țară sau străinătate modul în care se colectează deșeurile. Acesta a afirmat că, de exemplu, platformele subterane nu sunt o soluție atât timp cât în ele se aruncă și deșeuri reziduale, care anulează tot procesul de reciclare. În schimb, acesta spune că o soluție identificată și pusă în aplicare de autoritățile franceze a fost simplificarea sistemului, în sensul ca cetățenii să aibă un „sac” pentru deșeuri reziduale și doar unul pentru deșeuri reciclabile.
Reprezentanții operatorului spun că, atât timp cât cei care coordonează acest proiect european la nivel județean – ADI ECO Neamț – aprobă o astfel de modificare a procedurii de colectare, ei o pot pune în aplicare. Dar, la fel de important în acest moment este ca cetățenii să înțeleagă că deșeul rezidual se pune într-un container, iar cel reciclabil în altul, fără a le mai amesteca.
Comentarii