Coxartroza (artroza șoldului)

HomeSanatate

Coxartroza (artroza șoldului)

Dr. George Enescu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, Arcadia

Coxartroza este o afecțiune degenerativă a articulației șoldului, ce cauzează uzura progresivă a cartilajului capului femural și al acetabulului. Incidența acestei afecțiuni este de aproximativ 88/100000 loc/an, de 3 ori mai mică comparativ cu cea a gonartrozei (artroza genunchiului).

Coxartroza: factori de risc

Factorii de risc în apariția coxartrozei se împart în factori variabili și nonvariabili.

Factorii variabili:

  • traumatisme;

  • disfuncții musculare;

  • activitate fizică intensă;

  • activități sportive cu impact mare asupra articulației.

Factorii nonvariabili:

  • sex (incidență crescută în cazul sexului feminin);

  • vârstă;

  • factori genetici;

  • diverse diformități dobândite sau congenitale (displazie, boala Perthes).

Coxartroza: simptome și diagnostic

Din punct de vedere clinic, pacienții prezintă dureri la nivelul șoldului afectat, limitare funcțională a articulației, dureri ce pot apărea în timpul nopții sau a repausului, instabilitate sau blocaj articular.

Diagnosticul paraclinic este stabilit în urma radiografiilor simple de bazin și șold (incidență față și profil). Opțional, poate fi efectuată incidența de „fals profil” în cazul displaziei șoldului.

În urma investigației imagistice se poate observa îngustarea spațiului articular, apariția osteofitelor, apariția sclerozei subcondrale și a chisturilor subcondrale.

Coxartroza: metode de tratament

Tratamentul poate fi conservator, în cazurile incipiente ale afecțiunii, sau operator, în cazurile avansate.

Dintre metodele conservatoare fac parte:

  • tratamentul antalgic și antiinflamator;

  • scăderea ponderală, modificarea activității fizice, fizioterapie și kinetoterapie;

  • infiltrațiile articulare cu corticosteroizi.

Tratamentul operator este reprezentat de artoplastia totală a șoldului în cazul pacienților vârstnici sau în cazul modificărilor structurale importante.

Indiferent de tratamentul ales, ortopedic sau chirurgical, acesta trebuie urmat de un tratament de recuperare medicală, care se realizează cu succes în Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia. Pentru programare unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Comentarii

WORDPRESS: 0