Prima paginăActualitate

Construcții doar cu avizul dirigintelui de şantier

Dimensiune text

Cele mai multe construcţii vor avea nevoie de girul unui diriginte de şantier. Legea privind calitatea în construcţii a fost modificată, iar noile prevederi se aplică începând de luni, 31 august.

Conform specialiştilor, principalele modificări se referă la chestiuni tehnice şi la alinierea anumitor reguli cu cele europene. Pentru cei care vor să construiască este important de ştiut că, la final, costurile vor mai mari, dacă nu au luat în calcul, până acum, un diriginte de şantier care să monitorizeze lucrările. „Noile reguli sunt bine-venite, mai ales că, în mediul rural, mulţi nici nu voiau să audă de specialişti în construcţii. Eu am văzut, până acum, suficiente construcţii care nu sunt sigure şi la un cutremur nu ar rezista. Acum va fi ca în străinătate: să nu poţi construi fără avize şi autorizaţii”, a spus Vasile Macovei, directorul firmei Contact Steel.

„Monitorizarea etapelor de construcţie din partea unui diriginte de şantier va deveni obligatorie pentru orice construcţie care va avea cel puţin parter şi un etaj. Aceasta este cea mai importantă modificare care îi afectează pe cei care vor să construiască”, a afirmat Ana-Maria Alexe, arhitectul-şef al Primăriei municipiului Roman.

De precizat că legea nu se aplică celor care deja au început o construcţie până la acest moment şi doar cazurile de reavizare şi reautorizare ar putea intra sub prevederile noului act normativ. Serviciile unui diriginte de şantier pot fi asigurate contra unei sume lunare sau efectuându-se o plată la fiecare vizită şi la fazele determinate ale construirii.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0