Colegiul Tehnic „Danubiana” Roman a fost, în perioada 23 – 27 mai, gazda celei de a doua mobilități a proiectului Erasmus+ „Green energy = Green life”, la care au participat delegații de profesori și elevi de la școlile partenere: Eyüpsultan Kiz Anadolu Imam Hatip Lisesi – Istanbul, Turcia, DSU RCSOO „Kiro Burnaz” – Kumanovo, Macedonia de Nord, Professional School of Ecology and Biotechology „Prof. Dr. Asen Zlatarov”- Sofia, Bulgaria și IPSSAR „Principi Grimaldi”, Modica – RG, Italia.
Finanţarea proiectului este asigurată prin programul Erasmus+, promovat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. România este coordonatorul european al acestui proiect, ce se derulează în perioada 2020-2023, coordonarea proiectului fiind asigurată de către profesor Nadia Cîrcu.
„Protejarea mediului este un subiect de maximă importanță în zilele noastre. Ecologia, cu evidențierea energiei regenerabile, trebuie abordată într-un mod atractiv și inovator. Scopul principal al proiectului Erasmus +KA2 «Green Energy = Green Life» este de a face elevii conștienți de importanța adoptării unor surse alternative de energie, cum ar fi vântul, apa sau energia solară, care nu compromit mediul natural, precum și stimularea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a celor de baterii și acumulatori. Astfel, prin acest parteneriat internațional, se urmărește abordarea acestei problematici într-un mod proactiv de către elevi și profesori din cele cinci țări partenere în proiect”, a afirmat profesor Gabriela Aioanei, din cadrul Colegiului Tehnic „Danubiana”.
Tematica întâlnirii de proiect de la Roman s-a referit la „Diferite tipuri de energii regenerabile”. Obiectivul principal al întâlnirii a fost atragerea interesului elevilor din școlile partenere spre activități teoretice și practice despre obținerea energiilor regenerabile și conștientizarea impactului utilizării energiei asupra mediului înconjurător.
Activitățile cuprinse în programul mobilității au fost diversificate și au condus la atingerea obiectivelor proiectului. A fost vizitată școala-gazdă a întâlnirii, unde elevii au prezentat instituţia, programul de activitate, precum şi alte proiecte și activități în care şcoala este implicată, după care s-a desfășurat un spectacol susținut de elevi talentați ai liceului. Elevii au prezentat materiale despre energiile regenerabile din fiecare țară, respectiv zonă, și a fost organizat un workshop, kiturile educaționale achiziționate pentru aceste atelier având ca tematică energia verde – precum energia solară, energia eoliană și energia produsă prin folosirea energiei chimice a hidrogenului. O vizită de documentare a avut loc la Barajul Bicaz, cu scopul cunoașterii avantajelor folosirii forței apei ca sursă alternativă de producere a energiei electrice.
În același context, elevii au prezentat materiale pe tema modalităților inovative de a produce energie în fiecare țară participantă în proiect, și s-a desfășurat și workshop-ul despre „Cum putem genera electricitatea”, pentru a lumina un led sau a face să funcționeze un ceas electronic prin folosirea legumelor și fructelor ca baterie care generează energie electrică.
Participanții au participat și la un tur ghidat al Universității de Științe ale Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași, unde au putut asista la prezentarea cu tema „Energii regenerabile. Utilizarea biomasei în producerea de energie”, susținută de către conferențiar doctor Vlad Nicolae Arsenoaia, apoi au efectuat o excursie educațională în orașul Iași, cu vizitarea principalelor sale obiective culturale.
Mobilitatea a mai inclus o vizită tematică la Stația de Epurare a Apelor Uzate Roman – cu prezentarea procesului de epurare a apelor uzate menajere, unde, prin intermediul procesului de cogenerare, se poate obține o producție de biogaz 866 mc/zi și o producție de energie electrică de 1826 kWh/zi -, apoi o vizită la Primăria Municipiului Roman, la o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților locale, precum și o activitate interactivă despre „Cum să lucrăm în spațiul eTwinning”.
La finalul activităţilor, s-a organizat o ceremonie festivă în cadrul căreia s-au înmânat certificatele de participare. Materialele realizate în cadrul activităţilor desfăşurate și rezultatele lor vor fi postate pe website-ul și pe spațiul eTwinning al proiectului.
„Astăzi, a beneficia de energia verde este încă considerată o problemă destul de vagă; se vorbește tot mai mult despre aceste noi surse regenerabile, dar ele nu sunt exploatate decât într-o mică măsură. Prin activitățile teoretice și practice desfășurate în cadrul acestei mobilități a proiectului Erasmus+ KA2 «Green Energy = Green Life», elevii au avut posibilitatea să cunoască, într-un mod practic și interactiv, importanța folosirii alternative a acestor surse de energii regenerabile, putând astfel ajuta la economisirea resurselor limitate ale Pământului. De asemenea, ei și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare în limba engleză și de a lucra în echipă”, a afirmat profesor Nadia Cîrcu, coordonatorul proiectului.
Următoarea întâlnire de proiect va avea loc în luna octombrie 2022, la școala parteneră din Macedonia de Nord.
Comentarii