CJ Neamț: Încep lucrările de eliberare a albiei râului Siret. Termenul lucrărilor, trei luni. Expertiză tehnică pentru construcția unui nou pod

HomeSocial

CJ Neamț: Încep lucrările de eliberare a albiei râului Siret. Termenul lucrărilor, trei luni. Expertiză tehnică pentru construcția unui nou pod

Luni, 25 septembrie, încep lucrările de eliberare a albiei râului Siret, la obiectivul de investiții „Pod de pe DJ 207A, km 6+591, peste râul Siret“, informează Consiliul Județean (CJ) Neamț.

CJ Neamț arată că, în data de 15 septembrie, a fost încheiat contractul de lucrări cu asocierea SC Kipper Trans SRL – lider asociere, SC Andrei Construct SRL – Asociat 1 și SC Claudiu Demolări SRL – Asociat 2, în vederea eliberării albiei râului Siret, la obiectivul de investiții „Pod de pe DJ207A, km 6+591, peste râul Siret“. Prețul convenit pentru executarea contractului este de 7.815.941,24 lei (inclusiv TVA), cu un termen de finalizare a lucrărilor de trei luni. După constituirea garanției de bună execuție, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, cu data de 25 septembrie 2023.

„În perioada următoare, se va lucra la capacitate maximă, pentru eliberarea albiei râului Siret. Concomitent cu aceste lucrări, se demarează la nivelul Consiliului Județean Neamț procedura pentru expertiza tehnică, ce precedă studiul de fezabilitate, care va însemna construcția noului pod peste Siret. Albia râului ar trebui eliberată într-un termen de trei luni, însă există deja semnale că lucrările ar putea fi încheiate mai devreme. Ulterior, va putea începe construcția propriu-zisă a podului nou“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.

„Astăzi marcăm un nou început pentru locuitorii de peste Siret. A fost o procedură de lungă durată, cu respectarea întru totul a legislației în vigoare și cu parcurgerea tuturor pașilor necesari demarării lucrărilor de eliberare a albiei râului Siret. Mă bazez pe seriozitatea și implicarea prestatorului, pentru finalizarea în bune condiții și într-un timp cât mai scurt a dezafectării vechiului pod, pentru a ne putea concentra pe construcția celui nou“, a completat Răducu Adrian Păduraru, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.

 

Podul de peste râul Siret din comuna Sagna, de pe drumul județean DJ 207A, dintre localitățile Luțca și Sagna, s-a prăbușit în cursul zilei de 9 iunie 2022. Două autovehicule care treceau pe pod au fost prinse în incident, unul dintre șoferi fiind rănit. Podul a fost reabilitat în 2021 de Consiliul Județean Neamț, care a transmis la momentul incidentului că recepția podului încă nu a fost finalizată și că răspunderea pentru starea podului o au constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice. Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz, în vederea stabilirii modalității de realizare a reabilitării podului (detalii aici).

În același context, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a precizat atunci că, din punctul de vedere al instituției, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor (detalii aici), iar premierul de la acea vreme, Nicolae Ciucă, a cerut tragerea la răspundere a celor responsabili de surparea podului și a solicitat MApN să intervină în zona afectată (detalii aici). Totodată, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că a deschis un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat și consolidat podul, precum și împrejurările în care s-a redeschis circulația rutieră pe podul de la Luțca, județul Neamț, de peste râul Siret, fiind începută urmărirea penală in rem (față de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracțiuni asimilate celor de corupție (detalii aici).

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Dorel 12 luni ago

    Podul de piatră
    Cj la dărâmat
    Cu șpaga la Arsenie
    Faceți altul mai frumos
    Că județul are buget
    Mai bogat și mai gros…