Cercetașii din Pildești, în vizită la Biserica Ortodoxă din Cordun

HomeSocial

Cercetașii din Pildești, în vizită la Biserica Ortodoxă din Cordun

După o pauză de doi ani, impusă de circumstanțele provocate de apariția virusului SARS-CoV-2, un grup de adolescenți și tineri cercetași din Centrul Local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești a vizitat duminică, 23 ianuarie, Biserica Ortodoxă „Sf. Gheorghe” din Cordun. Activitatea a avut loc în cadrul celebrării organizate de Comisia „Credință și Constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, cu ocazia „Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, care în fiecare an are loc între 18-25 ianuarie.

„Cercetașul este un prieten pentru toți și frate cu orice cercetaș”. Fiind fideli acestui principiu, reprezentanții mișcării Scout promovează acțiuni care contribuie la o mai bună relație între oameni, fără deosebire de rasă, națiune și credință.

„Gazda vizitei a fost preotul ortodox Mihai Bordei. Sfinția sa ne-a prezentat minunățiile acestui lăcaș de cult al comunității ortodoxe din Cordun, dându-i oportunitatea de a răspunde, cu mare amabilitate și înțelepciune, la mai multe întrebări prezentate de tinerii vizitatori. Activitatea s-a încheiat cu un moment de rugăciune în comun, prezidată de părintele Mihai și părintele Gabriel Cocianga, vicar din parohia catolică «Adormirea Maicii Domnului» din Pildești și ghidată de fr. Jose Maria Barcos, lider șef al Cercetașilor din Pildești. Punctul culminant al acestui moment a fost reprezentat de recitarea rugăciunii «Tatăl nostru», când preoții, apropiindu-și lumânările pe care le aveau în mâini, au format o singură flacără, simbol al unirii în credință și iubire la care Isus Cristos ne îndeamnă când ne spune ca «Toți să fie una» (In . 17,21). Mulțumim conducerii Parohiei Ortodoxe «Sf. Gheorghe» din Cordun pentru timpul pe care ni l-a acordat și prietenia și generozitatea de care a dat dovadă”, au transmis cu acest prilej liderii cercetașilor din Pildești.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0