HomeSocialEducatie

Cercetaşii din Pildeşti au vizitat biserica ortodoxă din Cordun

cercetasi 2Conducerea grupului de cercetaşi din Pildeşti face, în fiecare an,  gesturi de apropiere de credincioşii ortodocşi, acesta fiind unul dintre obiectivele mişcării scout, să lucreze pentru apropierea dintre oameni, fără să facă deosebire de limbă, cultură, religie sau etnie.

Continuând tradiţia, 70 cercetaşi pildeşteni, din Centrul Local „Adormirea Maicii Domnului”, membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, au fost duminică, 19 ianuarie, la Biserica Ortodoxă din Cordun. Această activitate a avut loc în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru unitatea creştinilor, promovată de Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Tema săptămânii din acest an este luată din cartea apostolului Pavel: „Oare a fost Cristos împărţit?”.

cercetasi 4

Pe parcursul anilor trecuţi, cercetaşii din Pildeşti au vizitat şi parohiile ortodoxe din Gherăeşti şi Simioneşti. Părintele paroh, Constantin Tiron, şi părintele Mihai Bordei, de la biserica din Cordun, i-au introdus pe cercetaşi în atmosfera ecumenismului, printr-o prezentare a bisericii. Activitatea a continuat cu o rugăciune în comun, multe cântece şi s-a încheiat cu un moment de destindere ce a avut loc în curtea bisericii, în care scoutiştii i-au animat pe copiii din Cordun cu diverse jocuri.

„Activitatea spirituală ce a avut loc în Cordun ne-a încălzit inimile, deschizându-le pentru o cât mai strânsă comuniune între cele două confesiuni: Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Cercetaşii din Pildeşti au poposit aici într-un număr mare. Ne-am împărtăşit cuvinte frumoase, alese şi ne-am bucurat de cântecele care au adus publicului spiritul comuniunii, al fraternităţii şi al dragostei. Sperăm ca cei din generaţia de acum să fie viitorii înfăptuitori a ceea ce se aşteaptă dintotdeauna, adică unirea bisericilor”, a spus părintele Constantin Tiron. „Prin intermediul Ziarului de Roman, vrem să mulţumim comunităţii parohiale din Cordun – preoţiilor, copiilor şi enoriaşiilor -, pentru primirea frăţească şi pentru generozitatea de care au dat dovadă cu ocazia vizitei noastre la frumoasa biserică ortodoxă cu hramul Sfântul Gheorghe din Cordun”, a precizat Camelia Hazi, liderul cercetaşilor din Pildeşti.

Comentarii

WORDPRESS: 0