HomeEconomie

POLITICĂ + AFACERI = LOVE

Fostul primar Dan Ioan Cărpușor vrea să furnizeze sistemului energetic național energie verde produsă de el în Roman. Fabrica de biogaz pe care o proiectează în fosta fabrică Theta are sprijinul contracandidatului său din 2008 la fotoliul de primar, Dorin Ursărescu. Energia regenerabilă este soluția de viitor, susține președintele PNL Neamț, Dorin Ursărescu, noul șef al Agenției Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale. Implicarea Consiliului Județean Neamț în realizarea parcurilor eoliene ar putea aduce venituri de 4-5 milioane de euro pe an pentru 20-30 de ani, crede Ursărescu.

 

Foto: Fabrica de biogaz va funcționa în fosta fabrică Theta

 

Fosta fabrică de alcool Theta poate prelucra deșeurile menajere astfel ca biogazul rezultat să fie sursă curată de curent electric, energia regenerabilă nefiind doar la mare modă, ci și sursă de mari venituri, atîta vreme cît sistemul energetic național are mare nevoie de furnizori și plătește foarte bine producătorii din surse alternative. Soluția, ca afacere, a fost gîndită de fostul primar al Romanului, Dan Ioan Cărpușor, împreună cu ingineri ancorați în sistemul ultramodern și ultrarapid de valorificare a resurselor. „Energia murdară, cea care provine din termocentralele pe cărbune, dar și sursa clasică, hidroenergetică, au limite cantitative și în creșteri valorice, altfel spus vom produce tot mai puțin și la prețuri tot mai mari. Legea 220/2009 este în vigoare, se aplică și stipulează dreptul la subvenții, prin certificatele verzi, al producătorilor de energie curată, energie care se preia și se distribuie în sistem cu prioritate. De aceea, acest proiect, ca și cel al Agrana, unde vor putea folosi borhotul ca biomasă, se vor bucura de tot sprijinul meu și al colegilor de la Agenția Națională de Reglementare Energetică„, a declarat Dorin Ursărescu, lider al PNL Neamț, noul șef al Agenției Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale.

Pentru cei care stau mai departe de politică poate fi surprinzător că fostul candidat la funcția de primar al Romanului – adversar politic activ în termeni la fel de duri ca și fostul primar Cărpușor -, invită la colaborare, armonie, comuniune și diplomație, calități puse în slujba marii familii romașcane, pentru a include și actuala administrație, implicată prin primarul Laurențiu Dan Leoreanu în proiecte de natură a scoate economia locală din impas și a crea locuri de muncă. În noua sa calitate, obținută ca urmare a alianței cu foștii adversari politici din PSD, actuala USL, liderul liberalilor nemțeni poate aplica politici de dezvoltare a infrastructurii comunitare care să genereze locuri de muncă și venituri. „O prioritate pe agenda mea și a colegilor de guvernare este tocmai acest domeniu, al gestionării certificatelor de emisie gaze CO2 și punerea în mișcare a mecanismelor financiare de investiții din domeniu. Domeniul energiilor regenerabile este unul de extremă importanță și urgență, schema de suport a certificatelor verzi pentru energiile regenerabile fiind aplicabilă doar pînă în 2014. Este unul dintre motivele pentru care investițiile în parcuri eoliene, în panouri fotovoltaice, în fabrici de biogaz trebuie susținute și urgentate„, spune Dorin Ursărescu.

Semne că se va adînci criza energetică primește fiecare dintre noi, dar primii interesați sînt cei care au și pîrghiile politice, administrative și financiare necesare lansării unei afaceri în domeniu. „Energia fosilă, numită energia murdară, este limitată, în timp ce noi producem deșeuri peste media europeană, iar hărțile de vînt și soare arată mari șanse de investiții pe termen lung în domeniu. Sper ca declarațiile de bune intenții ale domnului președinte al Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, să fie sincere și să putem colabora pentru ca cel puțin un parc fotovoltaic construit în sistem public-privat să funcționeze în scurt timp la noi în județ și să putem vorbi de venituri de circa 4-5 milioane de euro pe an pentru următorii 20-30 de ani„, susține liderul liberalilor nemțeni, aflat într-o permanentă dispută în CJ cu noul președinte, după alegerile locale din 10 iunie.

Punctul de vedere al inițiatorului afacerii, Dan Ioan Cărpușor, cel care se ocupă de atragerea unui finanțator privat australian sau american, după ce a trasat proiectul fabricii de biogaz, nu a putut fi consemnat, politețea extremă de care a beneficiat Ziarul de Roman fiind amînarea întîlnirii pînă la încheierea unei discuții foarte importante, poate tocmai despre investiție, finanțator și susținători. Date fiind circumstanțele, amabilitatea fostului primar fiind în afara oricărei îndoieli, vom reveni cu detalii.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • E normal sa fie LOVE atat timp cat „pretenia”se plateste din banii prostilor vasali monopolului EON.