Articol publicat în data de: lun, 20 Feb 2012



Bonavii sînt nemulțumiți că sînt puși pe liste de așteptare

În fiecare marți, între orele 9-11, jurist Valerică Frățilă, președintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț, are program de audiențe cu publicul.

 

 

Șeful CAS Neamț spune că principala problemă a celor care vin în audiență este lipsa de informare. De asemenea, sînt foarte mulți nemulțumiți de comportamentul cadrelor medicale sau persoane care, pur și simplu, vin să ceară bani.
Într-un procent de 80%, cei care vin la mine în audiență sînt nemulțumiți de faptul că solicită dispozitive medicale sau medicamente și sînt puși pe o listă de aștepare. Aceasta este procedura la nivel național, iar Casa Națională de Asigurări ne stabilește un buget la acest capitol, astfel că timpul de așteptare este de un an de zile. În tot acest timp, boala se poata agrava, iar pacienții sînt nemulțumiți. Apoi, sînt foarte multe persoane care reclamă atitudinea cadrelor medicale sau a medicilor, care nu se poartă întotdeauna politicos cu ei. Avem, însă, și cereri pe care chiar nu le putem satisface. Unii vin, pur și simplu, să ne ceară bani pentru că nu se mai pot descurca cu pensia, ori au un singur venit, dar noi nu sîntem instituție de binefacere„, a declarat jurist Valerică Frățilă.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>