Prima paginăReligie

[VIDEO] Biserica „Sf. Gheorghe” din Roman a fost resfințită, după lucrări de reabilitare de peste 5 milioane de lei

[VIDEO] Biserica „Sf. Gheorghe” din Roman a fost resfințită, după lucrări de reabilitare de peste 5 milioane de lei

Dimensiune text

Duminică, 12 septembrie, în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, odată cu finalizarea lucrărilor de consolidare, restaurare, înfrumusețare și înnoire a bisericii parohiale cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Duminica Tuturor Sfinților din Roman, IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a resfințit lăcașul de cult.

Alături de ierarh au fost prezenți la slujba de binecuvântare părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, părintele Alexandru Daniel Zamfir, consilier administrativ, părintele arhimandrit Nicodim Bițic – exarh, părintele Dan-Alexandru Antoce, protopop al Protoieriei Roman, părinți consilieri și inspectori eparhiali, un sobor de preoți și diaconi, reprezentanţi ai autorităţilor județene și locale, primarul Leonard Achiriloaei, precum şi mulţi credincioși din urbea romașcană.

IPS Ioachim a vorbit celor prezenți despre importanța sfințirii unei biserici: „În această zi frumoasă și senină, ca o primăvară, în care așteptăm Paștele, iată am săvârșit Paștele personal al acestei sfinte biserici. Acum către sfârșitul acestei frumoase ceremonii de târnosire a bisericii am aprins de pe candela altarului pe care l-am pecetluit cu sigiliul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și în felul acesta am considerat că am pecetluit mormântul Domnului Iisus Hristos la plinirea vremii. Ei bine de acolo am aprins lumânările acestei zile de Înviere și le ținem aprinse ca niște candele care s-au aprins ca atunci în biserică am fost botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”.

Preotul paroh Bogdan Gherasimescu a mulțumit Ierarhului pentru prezență și binecuvântare, vorbind despre finalizarea restaurării acestui chivot din municipiul Roman: „Cu aprobarea părintelui arhiepiscop Ioachim și sub coordonarea părintelui Ioan Gherasimescu, preot paroh la acea vreme, biserica a renăscut printr-un proiect cu fonduri europene, prin Agenția de Dezvoltare Regională N-E Piatra-Neamț. În anul 2018 au început lucrările de renovare și de reabilitare a bisericii prin Programul Operational Regional, Axa prioritară 5 – Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Investiția a fost de peste 5 milioane de lei, cu o contribuție la cheltuielile eligibile de 98% din partea Comisiei Europene și a Guvernului României, iar procentul de 2%, la care s-au adăugat cheltuielile neeligibile de aproximativ 700.000 Lei, fiind în sarcina parohiei. Lucrările de restaurare, consolidarea zidurilor, refacerea acoperișului, construirea clădirii anexă, împrejmuiri, instalația de încălzire, iluminatul arhitectural și de siguranță, au fost întocmite de domnul arhitect Ovidiu Dorin Alexievici din Iași. Pentru restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentului istoric s-au făcut următoarele lucrări: consolidarea zidăriei portante în zonele cu degradări, refacerea punctuală a zonelor deplanate și degradate evident, chituiri și injectări ale fisurilor, injectări în masă a zidăriei și refaceri de zidărie; reabilitarea unor componente ale șarpantei și refacerea integrală a învelitorii și accesoriilor din tablă de zinc, instalații de încălzire, instalații de protecție; refacerea cofinărilor la turle; reabilitarea picturii la iconostas”, a declarat preotul paroh Bogdan Gherasimescu.

La finalul slujbei, Chiriarhul a oferit părintelui Ioan Gherasimescu distincția Crucea Moldavă, iar preoții Bogdan Gherasimescu și Vlad Samoilă au primit disticția onorifică de iconom stavrofor. De asemenea, toți ctitiorii au primit distincții de vrednicie.

Proiectul „Reabilitarea și integrarea turistică a monumentului istoric biserica «Sfântul Gheorghe»” a însemnat și includerea bisericii în categoria edificiilor religioase promotoare ale valorilor culturale românești, arată reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. A fost acordată o atenție deosebită refacerii și punerii în valoare a mediului natural înconjurător, acesta reprezentând o componentă importantă în acțiunea de creștere a atractivității monumentului istoric. „De asemenea, un rol important pentru sfântul lăcaș îl constituie implementarea Planului de marketing și implicit a activităților de promovare turistică inclusiv digitizarea monumentului restaurat. Proiectul Reabilitarea și integrarea turistică a monumentului istoric biserica «Sfântul Gheorghe» a însemnat și includerea bisericii în categoria edificiilor religioase promotoare ale valorilor culturale românești”, au mai precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

 

 

Foto, video: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, TrinitasTV

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • no Name 4 zile

    Ba, baiatule, cu 1 million de euro o faceau de la zero! Au mai bagat unii in ban in buzunare, se stiu ei. „Cuviosii”…

  • Mihai 2 zile

    D-le no Name, e greu sa furi fonduri de la ARDE, astfel ca nu cred ca s-a luat ceva. Insa indreapta-ti atenția spre lucrările finanțate din fonduri publice:guvern, primarii, CJ-uri. Vei vedea ca se construiește la preturi duble fata de lucrările finanțate de biserica sau finanțate din fonduri private.

  • Leonard 14 ore

    Uitati-va ce masini conduc preotii care slujesc in aceasta biserica! Putina decenta s-ar impune!