Duminică, 11 iunie, au loc alegerile parțiale anticipate pentru funcția de primar al municipiului Roman. Este pentru a 12-a oară după Revoluție când romașcanii sunt chemați la urne pentru a-și vota primarul – alegerile având două tururi de scrutin până în 2012 – și pentru prima dată în cadrul unor alegeri anticipate. După 1989, nu mai puțin de 71 de candidați au cerut votul romașcanilor pentru funcția de primar, care au avut în total de ales, de-a lungul timpului, între 93 de candidaturi – 13 în 1992, 19 în 1996, 23 în 2000, câte zece în 2004 și 2008, câte șapte în 2012 și 2016 și patru în 2017.
Ziarul de Roman vă prezintă, în cele ce urmează, istoricul alegerilor locale de la Roman de după Revoluție. Rezultatele au fost preluate din arhiva Autorității Electorale Permanente (pentru perioada 1996 – 2016) și din presa locală a anului 1992, la care am avut acces prin amabilitatea reprezentanților Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon” din Roman.
Statistica alegerilor locale din Roman
– Cel mai mare număr de romașcani prezenți la vot – 37.913, la turul întâi al alegerilor locale din 1992
– Cel mai mic număr de romașcani prezenți la vot – 22.989, la cel de-al doilea tur al alegerilor locale din 2000
– Cea mai mare prezență la vot – 69,48%, la turul întâi al alegerilor locale din 1992
– Cea mai mică prezență la vot – 35,85%, la cel de-al doilea tur al alegerilor locale din 2000
– Victoria cea mai clară – Laurenţiu-Dan Leoreanu, 2016 – 76,94%
– Victoria cu cel mai mare număr de voturi – Ion Vlad, 1996, turul 2 – 18.669
– Cel mai mic număr de voturi obținut și cel mai mic procent – Ion Moise, anul 2000, turul întâi – 71 de voturi, 0,24%.
– Total candidaturi – 93
– Total candidați – 71
– Prima femeie care a candidat pentru postul de primar – Mariana Huțanu, 1996
– Numărul femeilor care au candidat pentru funcția de primar la Roman – 6.
– Cele mai multe candidaturi – Sergiu Porumb – 5, între 1992 și 2008
– Cele mai multe victorii – Laurențiu Dan Leoreanu – 3, între 2008 și 2016
1992, primele alegeri libere
Primele alegeri locale din România de după Revoluția din 1989 au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 (primul tur de scrutin) și 23 februarie (al doilea tur de scrutin), fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol.
La turul întâi, 37.913 de romașcani s-au prezentat la urne, prezența la vot fiind de 69,48%. Rezultatele au fost:
- Otto Helmut Mayerhoffer (Convenția Democrată) – 39,11%
- Vasile Adăscăliței (Frontul Salvării Naționale) – 35,56%
- Constantin Rugină (Partidul Național Ecologist) – 5,31%
- Mircea Săvinescu (Partidul Democrat Agrar) – 4,07%
- Vasile Leoreanu (independent) – 3,93%
- Vasile Murărescu (Partidul România Mare) – 2,30%
- Sergiu Porumb (Mișcarea Ecologistă din România) – 1,97%
- Constantin Tudose (independent) – 1,71%
- Dan Neculai Furduescu (independent) – 1,70%
- Dumitru Samachiș (Partidul Ecologist Umanist fondat la Arad) – 1,28%
- Gheorghe Gârbea (Partidul Liber Republican) – 1,24%
- Mihai Ungureanu (independent) – 1,23%
- Liviu Ciubotaru (Partidul Republican) – 0,87%
În turul al doilea, pe 23 februarie, s-au prezentat la urne 31.107 de romașcani, prezența la vot fiind de 57,00%. În turul doi, Otto Helmut Mayerhoffer a câștigat alegerile în fața lui Vasile Adăscăliței, obținând 55,70% din voturi.
19 candidați în primul tur la alegerile locale din 1996
19 candidați au fost pe buletinele de vot în primul tur al alegerilor locale din 1996, de pe data de 2 iunie. 34.666 de romașcani s-au prezentat la urne, prezența la vot fiind de 57,65%. Rezultatele au fost:
- Ion Vlad (Partidul Democrației Sociale din România) – 43,87%
- Vasile Adăscăliței – (Uniunea Social Democrată PD/FSN – PSDR) – 11,80%
- Neculai Pălămidă (Convenția Democratică din România) – 8,60%
- Petru Sandu (independent) – 6,41%
- Constantin Damaschin (Partidul Socialist al Muncii) -4,33%
- Mariana Huțanu (Partidul Unității Nationale Române) – 3,48%
- Ilie Onu (Partidul Renașterii Județelor Abuziv Desființate) – 3,23%
- Matei Cârlig (Partidul Liberal Creștin) – 3,05%
- Gheorghe Ciutea (Partidul România Mare) – 2,97%
- Otto Helmut Mayerhoffer (independent) – 2,74%
- Vasile Leoreanu (Partidul Alianței Civice) – 2,15%
- Neculai Spiridon (Partidul Socialist) – 1,57%
- Mihai Vărzaru (Partidul Liberal – 1993) – 1,29%
- Sergiu Porumb (Mișcarea Ecologistă din România) – 1,28%
- Doru Mihai Alexandru (Alternativa României) – 1.10%
- Ioan Zăbavă (Partidul Național al Automobiliștilor din România) – 0,89%
- Tit Tihon (Partidul Republican) – 0,45%
- Constantin Traciuc (independent) – 0,41%
- Mihai Ungureanu (independent) – 0,29%.
În turul al doilea al alegerilor locale, desfășurat pe 16 iunie, au votat 31.987 de cetățeni, prezenţa la vot fiind de 53,63%. Rezultatele au fost:
- Ion Vlad (Partidul Democrației Sociale din România) – 59,91%
- Vasile Adăscăliței – (Uniunea Social Democrată PD/FSN – PSDR) – 40,08%.
Alegeri locale 2000: record de candidați
În primul tur al alegerilor locale din 2000, desfășurat pe 4 iunie, s-au înscris nu mai puțin de 23 de candidați. 29.885 de romașcani au votat, prezența la urne fiind de 46,28%. Rezultatele au fost:
- Dan Ioan Cărpușor (Partidul Democrației Sociale din România) – 41,84%
- Vasile Constantin Damaschin (Alianța pentru România) – 13,56%
- Mihail Florea (Partidul Democrat) – 9,81%
- Vasile Cojocariu (Partidul România Mare) – 6,25%
- Petru Sandu (independent) – 4,50%
- Virgil Vieru (Partidul Renașterii Județelor Abuziv Desființate) – 4,16%
- Constantin Sârghe (Convenția Democrată Română) – 3,74%
- Mihai Macrinici (Partidul Național Liberal) – 2,71%
- Laurențiu Dan Leoreanu (Partidul Social Democrat Român) – 2,20%
- Albin Nemecec (Partidul Socialist) – 1,83%
- Toma Țurcanu (Partidul Socialist al Muncii) – 1,70%
- Ioan Uleanu (Partidul Național Român) – 1,21%
- Elena Murărescu (Partidul Reconcilierii Naționale) -0,85%
- Lucian Ghiocel Bogos (Uniunea Forțelor de Dreapta)- 0,81%
- Ionel Feraru (Partidul Moldovenilor din România) – 0,80%
- Mihai Crețu (Partidul Convenția Ecologista din România) – 0,62%
- Sergiu Porumb – Federația Ecologistă din România – 0,60%
- Paul Costea (independent) – 0,60%
- Neculai Spiridon (Partidul Popular din România) – 0,51%
- Maria Ioniță (Partidul Național Democrat Creștin) – 0,51%
- Gheorghe Ciutea (Partidul Vieții Românești) – 0,47%
- Tit Tihon (Partidul Național Liberal – Câmpeanu) – 0,36%
- Ion Moise (Alianța Națională Creștin Democrată) – 0,24%.
Cel de-al doilea tur al alegerilor locale din 2000 a avut loc pe 18 iunie. 22.989 de romașcani s-au prezentat la urne, prezența la vot fiind de 35,85%. Rezultatele au fost:
- Dan Ioan Cărpușor (Partidul Democrației Sociale din România) – 64,74%
- Vasile Constantin Damaschin (Alianța pentru România) – 35,25%
Alegeri locale 2004
În primul tur al alegerilor locale din 2004, desfășurat pe 6 iunie, s-au înscris zece candidați. 27.746 de romașcani au votat, prezența la urne fiind de 43,16.%. Rezultatele au fost:
- Dan Ioan Cărpușor (Partidul Social Democrat) – 57,89%
- Neculai Stan (Partidul Național Liberal) – 12,37%
- Sorin Dumitru Cazan (Partidul Umanist din România -Social Liberal) – 9,51%
- Vasile Dumitrache (Partidul Democrat) – 8,91%
- Traian Dimitriu (Partidul România Mare) – 4,29%
- Mihai Prisacă (Partidul Unității Națiunii Române) – 1,72%
- Aneta Horhogea (Partidul Noua Generație) – 1,55%
- Leonard Achiriloaiei (Partidul Forța Democrată din România) – 1,48%
- Sergiu Porumb (Partidul Ecologist Român) – 1,14%
- Florin Jurcău (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat) – 1,09%.
Câștigătorul alegerilor locale din 2004 de la Roman a fost desemnat din primul tur.
Alegeri locale 2008
În primul tur al alegerilor locale din 2008, desfășurat pe 1 iunie, s-au înscris zece candidați. 26.382 de romașcani au votat, prezența la urne fiind de 41,35.%. Rezultatele au fost:
- Laurențiu Dan Leoreanu (Partidul Democrat Liberal) – 30,29%
- Dan-Ioan Cărpușor (Partidul Social Democrat) – 29,17%
- Dorinel Ursărescu (Partidul Național Liberal) – 24,76%
- Sorin-Dumitru Cazan (Partidul Național Democrat Creștin) – 6,06%
- Mihail Florea (Partidul Inițiativa Națională) – 4,05%
- Petru Sandu (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat) – 3,10%
- Aurelia Teodoru (Partidul România Mare) – 0,87%
- Eusebiu Lupu (Partidul Conservator) – 0,63%
- Sergiu Porumb (Partidul Verde) – 0,58%
- Miluță Scutaru (Partidul Noua Generație – Creștin Democrat) – 0,44%.
Cel de-al doilea tur al alegerilor locale din 2008 a avut loc pe 15 iunie. 25.839 de romașcani s-au prezentat la urne, prezența la vot fiind de 40,49%. Rezultatele au fost:
- Laurențiu Dan Leoreanu (Partidul Democrat Liberal) – 68,83%
- Dan-Ioan Cărpușor (Partidul Social Democrat) – 34,16%.
Alegeri locale 2012
În premieră, conform unei legi votate în 2011, alegerile locale pentru alegerea primarilor de pe 10 iunie s-au disputat într-un singur tur de scrutin. La Roman, în cursa pentru funcția de primar s-au înscris șapte candidați. 28.433 de romașcani au votat, prezența la urne fiind de 45,82%. Rezultatele au fost:
- Laurenţiu-Dan Leoreanu (Alianţa Electorală Populară Progresistă Europeană Liberală) – 67,45%
- Leonard Vacaru (Uniunea Social Liberală) – 22,41%
- Gabriel Andrici (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) – 5,61%
- Constantin Ghica (Partidul Ecologist Român) – 1,77%
- Vasile-Daniel Enache (Partidul România Mare) – 1,17%
- Vasile Deniss Mereuţă (Partidul Poporului) – 1,09%
- Ion Păun (Partidul Verde) – 0,47%
Alegeri locale 2016
Alegerile locale din 2016 s-au disputat pe 5 iunie. La Roman, în cursa pentru funcția de primar s-au înscris șapte candidați. 23.640 de romașcani au votat, prezența la urne fiind de 40,13%. Rezultatele au fost:
- Laurenţiu-Dan Leoreanu (Partidul Național Liberal) – 76,94%
- Gheorghe Oprea (Alianţa Electorală PSD + UNPR) – 15,45%
- Sorin-Dumitru Cazan (Partidul România Unită) – 2,53%
- Camelia Duca (Partidul Social Românesc) – 1,83%
- Aurelian-Constantin Iancu (Partidul Mișcarea Populară) – 1,38
- Dorel Chelaru (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților) – 1,20%
- George-Norocel Harabagiu (independent) – 0,63%.
Alegeri locale 2017
Pe 11 iunie va fi pentru prima dată când la Roman sunt organizate alegeri parțiale pentru funcția de primar. În cursă s-au înscris patru candidați: Lucian Ovidiu Micu (Partidul Național Liberal), Marius Neculai (Partidul Social Democrat), Radu Samson (Uniunea Salvați România) și Elena Chelmuș (Partidul Mișcarea Populară).
Comentarii
DINTR-UN PROF ANONIM A AJUNS MODELUL DICTATORULUI CU RANJET DE BUZE SI CU ALAIU DE MEDIOCRI DUPA EL – DEMOCRATIA NASTE MONSTRI DLL SI CLICA DE APLAUDACI SEMIDOCTI SI INCOMPETENTI