HomeSocial

24 de copii și-au găsit părinți adevărați, iubitori

De la începutul anului, 24 de copii din judeţul Neamţ au fost adoptaţi de familii cu suflet mare. Deşi procedura de adopţie este una greoaie şi se întinde pe o durată de peste un an, dorinţa părinţilor adoptivi de a avea un copil îi face să înfrunte orice obstacol.

Pe parcursul acestui an, 26 familii sau persoane din judeţul Neamţ au solicitat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ să fie evaluate în vederea eliberării unui atestat de familie sau persoană adoptatoare. Până în prezent, doar 19 dintre acestea au primit un astfel de atestat.

Un lucru pozitiv este că 24 de copii au primit, anul acesta, o nouă şansa de a se dezvolta normal, în sânul unei familii iubitoare, şi au fost adoptaţi. Alţi 26 de copii au devenit adoptabili şi 16 copii au fost încredinţaţi, în vederea adopţiei, unor familii cu care s-a constatat că se potriveau perfect.

O familie trebuie să aştepte mai mult timp din momentul în care solicită eliberarea atestatului, până când poate lua acasă un copil, în termenele stabilite de legislaţie (Legea 273/2004, republicată, privind procedura adopţiei). Perioada de evaluare pentru eliberarea atestatului de persoană sau familie aptă pentru adopţie este de 120 de zile, iar perioada de încredinţare în vederea adopţiei este de 90 zile. Apoi, procedura depinde de cum copilul acceptă familia, de cum familia reuşeşte să-şi apropie copilul şi de termene stabilite de tribunal.

Conform legislaţiei actuale, după obţinerea atestatului, familia adoptatoare este anunţată (dacă are noroc, pe perioada primului an, cât este valabil atestatul) cu privire la copilul pentru care a fost selectată ca fiind cea mai potrivită. Totodată, i se prezintă nevoile şi caracteristicile copilului, precum şi fotografii recente ale acestuia. Dacă familia adoptatoare acceptă continuarea potrivirii practice, se stabileşte data primei întâlniri cu copilul, care va avea loc în mediul lui de viaţă, fără a i se spune şi scopul acesteia. Odată ce a văzut copilul, familia nu are prea mult timp la dispoziţie pentru a sta pe gânduri. În cel mult trei zile de la data primei întâlniri cu copilul, familia adoptatoare trebuie să se decidă şi să îşi exprime în scris opinia cu privire la continuarea procedurii de potrivire practică. Întâlnirile următoare (minimum patru) au drept scop acomodarea treptată cu familia adoptatoare şi pot avea loc atât în mediul de viaţă al copilului, cât şi în afara acestuia.

„La finalul potrivirii practice, reprezentanţii DGASPC întocmesc raportul de potrivire, iar dacă se constată acomodarea copilului cu familia adoptatoare, direcţia de la domiciliul copilului sesizează instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei”, a precizat Otilia Boureanu, inspector superior la Compartimentul adopţii din cadrul DGASPC Neamţ.

Comentarii

WORDPRESS: 0