21 de fete între 14 şi 16 ani au devenit mame anul acesta

HomeActualitate

21 de fete între 14 şi 16 ani au devenit mame anul acesta

 

nasteri copil maternitateO analiză a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Neamţ readuce în discuţie un subiect delicat, cel al abandonului copiilor sau al tinerelor care abia au împlinit 14 ani şi au adus pe lume deja un copil. Numai în primul semestru din acest an, spitalele din judeţ au atras atenţia asupra a 34 de cazuri de copii abandonaţi, 24 provenind de la ţară şi zece de la oraş. O veste şi bună, şi rea este că, în primul semestru, 64 de mame minore au adus pe lume copii, dar, în aceste cazuri, toate se îngrijesc de nou-născuţi.

Copii părăsiţi de mame din Roman, Săbăoani şi Ion Creangă

Din fericire, autorităţile şi-au dat mâna şi, din cei 34 de copii, 22 au fost integraţi înapoi în familie sau la rudele apropiate. Un copil a fost plasat într-o familie, iar alţi doi au fost plasaţi la un asistent maternal profesionist. Din păcate, un alt copil a ajuns la Complexul de Servicii Romaniţa din Roman. Pe ceilalţi opt copii, specialiştii DGASPC încă mai încearcă să-i redea în familiile lor.

Din totalul celor 34 de copii părăsiţi în secţiile de neonatologie sau pediatrie, 24 au fost abandonaţi la Spitalul Judeţean, şase la Spitalul Roman, trei la Spitalul Tîrgu Neamţ şi unul a fost lăsat la Spitalul Cuza Vodă din Iaşi.

Șase mame erau din Piatra Neamţ, câte patru sunt din Vânători şi Piatra Șoimului, trei sunt din Girov, câte două din judeţul Bacău şi comuna Ștefan cel Mare, dar aria acoperă întreg judeţul, de la Roman, Gîrcina, Războieni, Ion Creangă, Alexandru cel Bun, Răuceşti, Săvineşti, Săbăoani, Borca sau Dochia.

Mame minore, dar responsabile

Acelaşi raport arată că Spitalul Judeţean şi Spitalul Roman au sesizat DGASPC cu privire la 64 de cazuri de mame minore. Dintre acestea, aproape o treime, adică 21 de mame, au vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani. „Toate mamele beneficiază de consiliere psihologică individuală. Toate mamele minore sunt responsabile şi îşi asumă rolul parental, ocupându-se corespunzător de creşterea şi educarea copiilor, cu sprijinul membrilor familiei lărgite şi al partenerilor de uniune consensuală”, se mai arată în raport.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0