Vineri seară, compania județeană Apa Serv a anunțat că remedierea avariei la magistrala de aducțiune a apei în oraș nu va putea fi remediată în intervalul anunțat inițial, astfel că orașul nu va avea ...
După ultima ședință a Consiliului Local, care a avut loc joi, 25 noiembrie, se poate trage o concluzie clară, și anume aceea că fiecare face ce vrea. Pe ordinea de zi a ședinței au fost promovate 32 d ...
Florea Grup, companie cu capital integral românesc, a demarat construcția celei de a patra unități de producție a prefabricatelor de beton, Petra Pavaje. Lucrările au debutat în această toamnă, iar lo ...
Joi, 25 noiembrie, marele romașcan Alexandru Mihăilă a plecat dintre noi, probabil într-o lume mai bună, pentru că, toți cei care l-au cunoscut sau întâlnit, știu că a fost un om extraordinar. Persona ...
Acest sfârșit de toamnă aduce nu numai frunze pe trotuar, dar și zâmbete și amintiri prin proiectul „Dar din Dar se face Rai”, implementat de albinuțele organizației People to People International (PT ...
Până vineri, 26 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.773.845 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 10.234 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați p ...
UPDATE: Vineri, la ora 13.40, compania Apa Serv a făcut precizări despre avaria care a lăsat orașul fără apă: „Avaria care a cauzat întreruperea furnizării apei potabile în perioada 25.11.2021 - 26.11 ...
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a marcat joi, 25 noiembrie, Ziua pentru combaterea violenței împotriva femeilor. Conform polițiștilor, la nivelul IPJ Neamț, în primele nouă luni al anului au f ...
8 / 8 articole