1 2 3 10 20 / 189 articole
Până joi, 30 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.233.668 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 1.575 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozi ...
Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman derulează, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2022, proiectul Erasmus+ „Healthy body, healthy mind”, în care colegiul romașcan are ca partenere școlile: I ...
Joi, 30 septembrie, în jurul orei 14.30, pompierii au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Roman, de pe strada Vasile A ...
Primăria municipiului Roman informează că, la data de 7 octombrie, la ora 17, organizează licitație pentru locuri în parcările de reședință, în mai multe zone ale orașului.Înscrierile se pot face pâ ...
Etapa pe companie a ediţiei 2021 a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, desfășurată la Piatra Neamț, s-a încheiat miercuri, 29 septembrie, după trei zile în care peste 120 de electricien ...
Prefectura Neamț a anunțat miercuri, 29 septembrie, adoptarea în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Neamț a unei hotărâri referitoare la impunerea unor noi restricții în mai ...
Joi, 30 septembrie, papa Francisc l‑a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi pe Mons. Petru Sescu, până acum paroh la Parohia „Sfântul Nicolae” Bacău şi decan al Decanatului de Bacău Centru, di ...
Miercuri, 29 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale și asigurarea resp ...
UPDATE: Miercuri, 29 septembrie, în urma activităților de căutare desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, a fost depistată minora de 14 ani, dispărută la data de 27 se ...
În anul 2020, pe drumurile publice din România s-au produs 6.273 de accidente rutiere grave, evenimente care au cauzat decesul a 1.646 de persoane, rănirea gravă a 5.484 de persoane și rănirea ușoară ...
Până miercuri, 29 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.221.636 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 1.388 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați ...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț informează că începând de marți, 28 septembrie, a demarat vaccinarea împotriva COVID-19 cu doza a 3-a pentru toate persoanele care au mai mult de șase luni de ...
De la începutul anului, jandarmii nemțeni au intervenit la 24 de sesizări făcute prin apel la 112 care semnalau prezența urșilor, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, în apropierea gospodăriil ...
Pentru cele șase posturi de ajutor șef de post din zona Roman, prin încadrare directă, din sursă externă, s-au înscris la concurs 126 de candidați, informează IPJ Neamț. Cele șase posturi vacante sunt ...
Până luni, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați poziti ...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați duminică, 26 septembrie, de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat fizic de mai ...
În perioada 1 ianuarie - 26 septembrie, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului (ISU) Neamţ au participat la 266 de intervenţii pentru stingerea şi limitarea efectelor neg ...
Marți dimineață, 28 septembrie, în jurul orei 7:35, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară pe DN 2 - E 85, în zona localității Bașta, din co ...
Primăria municipiului Roman a anunțat luni că, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie, pe strada Ștefan cel Mare, porțiunea de la intersecția cu bulevardul Republicii (sediul ApaServ) și sensul girat ...
Luni, 27 septembrie, în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul județean 207D, în localit ...
1 2 3 10 20 / 189 articole