Zilele trecute, am fost dojenită pentru că nu-l pomenesc pe Dumnezeu în lucrările mele.Nu m-am supărat, mi se reproșează multe și mărunte. N-am putut însă să nu mă într ...
 Elevii din școlile și liceele din Roman vor beneficia de demonstrații de prim ajutor calificat în situații de urgență, precum manevre de resuscitare și manevra de salvare ...
 Cea de-a XV-a ediţie a Galei Administraţie.ro – eveniment anual dedicat în exclusivitate administraţiei publice centrale şi locale din România, specialiştilor, autorităţi ...
 Vineri, 13 decembrie, circulația rutieră a fost îngreunată pe strada Ștefan cel Mare, la intrarea în Roman dinspre Iași, în urma unui accident rutier petrecut în jurul or ...
 Societatea Rossal SRL aduce la cunoştinţa locuitorilor din municipiul Roman și din comunele Cordun, Horia și Tămășeni câteva modificări în programul de ridicare a deșeuri ...
 Club Sportiv Municipal Roman - Secția Șah a organizat joi, 12 decembrie, concursul de șah „Turneul generațiilor”. La concurs au participat 24 de sportivi din cadrul Secți ...
 Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de ...
 Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc, senatorul PNL Neamț Eugen Țapu Nazare și vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu au susținut vineri, 13 decembrie, o conferință d ...
 50 de grame de cannabis au fost ridicate în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict și a cinci percheziții efectuate de polițiștii specializați în combaterea cri ...
 Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Ter ...
 Joi seară, 12 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au intervenit, în jurul orei 22, la un accident rutier produs pe strada Ștefan cel Mare, în zona Gară ...
 Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Neamț a lansat la nivel local joi, 12 decembrie, campania națională de prevenire a furturilor din locuințe intitulată „Hoții î ...
12 / 12 articole