Prima paginăSanatate

1 Decembrie – Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA

Dimensiune text

Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA este marcată în fiecare an la data de 1 decembrie, începând din 1988, ca oportunitate a oamenilor de pretutindeni să se unească în lupta împotriva maladiei, să fie solidari cu cei care trăiesc cu boala şi să-i comemoreze pe cei care au decedat în urma acesteia.

În perioada 2011 – 2015, mesajul campaniei mondiale de luptă împotriva HIV/SIDA este: „Ţinta Zero: Zero Infecţii noi cu HIV. Zero Discriminări. Zero Decese prin SIDA”.

În 2014, pe plan mondial, aproximativ 36,9 milioane de persoane au fost infectate cu HIV şi 2,6 milioane dintre acestea au fost copii. Aproximativ 150 de milioane de copii şi adulţi, din 129 de ţări cu venituri mici şi mijlocii, au primit servicii de testare HIV. 14,9 milioane de persoane care trăiesc cu HIV au primit tratament antiretroviral (ART) la nivel global, dintre care 13,5 milioane au fost primit ART în ţările cu venituri mici şi medii. Se estimează că aproximativ 2 milioane de persoane au fost infectate cu virusul în 2014, iar 34 de milioane de oameni au murit din cauze legate de SIDA până în prezent, inclusiv 1,2 milioane în 2014.

În România, situaţia HIV/SIDA se prezintă astfel: conform Raportului Naţional al Departamentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea HIV/SIDA din România al Institutului de Boli Infecţioase „Profesor Doctor Matei Balş”, Compartimentul pentru Monitorizarea şi  Evaluarea infecţiei HIV/SIDA în România, la 30 iunie 2015, 13.277 persoane infectate cu HIV/SIDA erau în viaţă, (20.646 total cumulativ 1985 – 2015).

Anul trecut, în judeţul Neamţ, şapte persoane au murit, infectate fiind cu virusul HIV şi ajunse în stadiul terminal al bolii – SIDA. În evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ sunt, în acest moment, peste 420 de persoane infectate cu HIV/SIDA.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0