Articol publicat în data de: lun, 27 Feb 2012



Ziua Protecției Civile deschide porțile Detașamentului de Pompieri

Marți, 28 februarie, se împlinesc 79 de ani de la înființarea, prin Înaltul Decret Regal 468 din 28 februarie 1933, a Protecției Civile din România, denumită și „Arma Vieții”. Pentru a marca acest moment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț organizează Ziua Porților Deschise.

 

 

Organizăm o serie de manifestări dedicate acestei aniversări, menite să reamintească concetățenilor principalele riscuri prezente în comunitate, modul în care putem preveni manifestarea acestora  și regulile de comportare în caz de dezastre. Copiii și elevii din județ au fost invitați, prin intermediul Inspectoratului școlar Județean, să viziteze subunitățile de intervenție unde, pe lîngă sfaturile cu caracter preventiv pe care le vor primi, le va fi prezentată tehnica de intervenție„, a afirmat căpitanul Iulian Jugan, purtător de cuvînt al ISU Neamț.

Premergător acestei aniversări, personalul Inspecției de Prevenire va desfășura acțiuni de informare preventivă în unități de învățămînt, prin desfășurarea de lecții cu tematică de prevenire și intervenție la dezastre.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Protecției Civile se vor organiza puncte de informare și documentare în municipiile Piatra Neamț și Roman. Activitățile de informare vor viza și șefii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, în cadrul convocărilor de specialitate organizate în această perioadă.

Invitația de a vizita subunitățile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț în ziua de 28 februarie se adresează nu doar elevilor, ci tuturor nemțenilor care vor să afle cîte ceva din tainele meseriei de salvator. Persoanele care vor să viziteze marți Detașamentul de Pompieri Roman trebuie să aibă asupra lor acte de identitate, dacă nu vin într-un grup organizat, în cadrul unei vizite anunțate în prealabil.

Protecția civilă este o componentă de bază a sistemului securității naționale, destinată prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora, precum și în scopul asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close