Articol publicat în data de: joi, 08 Sep 2016




Ziua Porţilor Deschise la pompieri

 

pompieriCu ocazia sărbătoririi zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ organizează miercuri, 14 septembrie, începând cu ora 9, Ziua Porţilor Deschise în subunităţile din Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ, Poiana Teiului şi Poienari.

În cadrul manifestărilor, vor fi prezentate tehnica de intervenţie, cu posibilitatea utilizării unor accesorii de către participanţi, măsuri de prim ajutor de bază de către personalul care deserveşte echipajele SMURD, utilizarea mijloacelor de protecţie individuală de către personalul de intervenţie, precum şi campaniile naţionale de informare preventivă „Vreau să fiu voluntar”, „RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale” şi „Nu tremur la cutremur”.

„Pe această cale, invităm preşcolarii, elevii şi cadrele didactice din unităţile şcolare din judeţul Neamţ pentru a participa la activităţile de informare a cetăţenilor asupra riscurilor prezente în comunitate, a măsurilor specifice de prevenire a manifestării acestora şi a regulilor de comportare în caz de dezastre”, precizează un comunicat al ISU Neamţ.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close