Articol publicat în data de: mie, 30 Noi 2016



Ziua Naţională a României, sărbătorită la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

 

Elevii de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman au participat marţi, 29 noiembrie, la o activitate extraşcolară intitulată „Mândru că sunt român”, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Activitatea a fost coordonată de profesor Alexandra Măndăşescu, alături de didactice Ana-Maria Zăloagă, directorul liceului, şi Cristinica Sava, director adjunct. La această activitate au fost implicaţi peste 60 de elevi de la clasele a XI-a A şi a XII-a C.

„1 Decembrie este Ziua Naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră. Totodată, această zi marchează un eveniment istoric foarte important: unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918. În această zi, românii de pretutindeni sărbătoresc pe stradă, la paradele militare din Alba Iulia sau Bucureşti, ori acasă alături de cei dragi. Alături de cadrele didactice de la Colegiul Tehnic «Miron Costin», am dorit să sărbătorim împreună cu elevii noştri această zi importantă în istoria poporului român. Elevii s-au implicat foarte mult în pregătirea acestei activităţi, am văzut în ochii lor o bucurie foarte mare în realizarea acestei activităţi şi suntem mândri că printre noi avem tineri cu sufletul curat care iubesc ţara şi ţin la tradiţii”, a precizat directorul Colegiul Tehnic „Miron Costin”, Ana-Maria Zăloagă.

„Ca în fiecare an, elevii noştri s-au implicat intens în pregătirea activităţii intitulată «Mândru că sunt român». Aceştia au pregătit prezentări power point despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie, România pe regiuni, au pus în scenă şi o piesă de teatru concepută de ei, intitulată «Floarea şi Gheorghe», au prezentat câteva lucruri inedite despre România. De asemenea, aceștia au realizat inimioare cu tricolorul, cu mesajul «Mândru că sunt roman – 1 Decembrie» și un tricolor din baloane. Manifestarea s-a încheiat cu un moment artistic – dans, la care au participat elevii ambelor clase şi cadrele didactice”, a precizat profesor Alexandra Măndăşescu.

colegiul-miron-costin-ziua-nationala-04

colegiul-miron-costin-ziua-nationala-01

colegiul-miron-costin-ziua-nationala-02

colegiul-miron-costin-ziua-nationala-03

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close