Prima paginăSocial

Ziua internaţională a iei, la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

Ziua internaţională a iei, la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

Dimensiune text

 

 

În perioada 22 – 24 iunie, la Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman a fost implementat un proiect educaţional cu participare internaţională pentru a marca Centenarul Marii Uniri, dar şi Ziua internaţională a Iei şi Sânzienele. Intitulat „Dulce RomânIe”, proiectul a reunit elevi şi cadre didactice din raionul Ştefan-Vodă, Republica Moldova, şi elevi, părinţi şi cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” Roman.

Delegaţia de peste Prut, de la Liceul Teoretic „Ştefan-Vodă”, a fost condusă de directorul adjunct Natalia Ştefan şi a avut parte de trei zile pline de activităţi, organizate în parteneriat cu mai multe instituţii: Primăria municipiului Roman, Biblioteca municipală „G.R. Melidon”, Şcoala de Artă „Sergiu Celibidache” Roman, Clubul Copiilor Roman, Ansamblul „Plai Moldovenesc”, Liceul Teologic Ortodox „Melchisedec Ștefănescu”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani, Kult Hub și Asociația cultural-artistică Gong.

În prima zi a proiectului, după tradiționala primire cu pâine și sare, participanţii au fost antrenaţi în activităţi ale Cercului de lectură Buchiniştii, în vizite de documentare şi ateliere de lucru la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, la Biblioteca municipală, la Muzeul de Ştiinţe Naturale, iar seara s-au bucurat de o reprezentaţie inedită susţinută de trupa de teatru Gong, în sala de festivităţi a Primăriei municipiului Roman.

„Şezătoarea cu ii, organizată sâmbătă, 23.06, la Colegiul Tehnic «Miron Costin» Roman, a propus tuturor participanţilor, elevi, profesori, părinţi, colaboratori un veritabil atelier de cusături, dansuri şi cântece populare româneşti. Muzica populară corală şi instrumentală, hora, Ciuleandra, Sânzienele, împletiturile şi cusăturile, cântecele patriotice şi plăcintele, expoziţii de lucrări plastice au reînviat tradiţii de altădată, au adus împreună oameni care au cinstit istoria şi identitatea românească. Şezătoarea a fost bun prilej de a celebra expresia vie a spiritualității noastre, așa cum s-a imprimat în portul popular, cu alesături și înflorituri, cu altițe bătute în mărgele și fluturi, cu revărsări de râuri în arnici pe fața imaculată a Iei. Elevii din Basarabia şi din Roman au realizat împreună o ie, purtată cu mândrie de o elevă, pe ritmuri populare”, a afirmat directorul Colegiului Tehnic „Miron Costin”, profesor Ana-Maria Zăloagă.

„Plaiuri de rai cu Sânziene” a fost activitatea de duminică, derulată la Miclăuşeni, sub forma unui atelier de împletituri. După slujba religioasă de la mănăstire, participanţii au confecţionat coroniţe şi au onorat obiceiuri străbune. Festivitatea de încheiere a mobilităţii a subliniat frumuseţea portului popular, necesitatea păstrării semnelor identitare româneşti şi a valorilor umane, bucuria întâlnirii pe plaiuri muşatine şi schimbul de practici pedagogice realizat cu această ocazie.

„Activităţile acestui proiect au fost susţinute de către Primăria municipiului Roman, prin efortul domnului primar Lucian Micu, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, reprezentat de doamna inspector Maria Ghiniţă, de către domnul George Biciuşcă, ddomnul Florin Harabagiu (Kadata Prest), domnul Vasile Balcan (Marsat SA) și domnul Ştefan Sescioreanu (Point Architects). Proiectul «Dulce RomânIe» va continua cu mobilitatea elevilor romaşcani în raionul Ştefan-Vodă în anul şcolar următor, dar și cu alte activități educaționale”, a mai precizat directorul Ana-Maria Zăloagă.

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0