Zilele municipiului au costat mai puțin decât era estimat

Zilele municipiului au costat mai puțin decât era estimat

Dimensiune text

 

Conducerea administrației publice locale anunță că în următoarea perioadă, după centralizarea tuturor datelor la nivelul Primăriei, se vor comunica sumele care au fost cheltuite cu organizarea ediției din acest an a Zilelor municipiului Roman.

Consiliul Local Roman a aprobat suma totală de 130.000 de lei, însă autoritățile spun că toate costurile sunt sub această estimare inițială. „Marți vor fi demontate cele cinci bannere care au fost montate. În perioada următoare voi face o prezentare a cheltuielilor care s-au realizat cu ocazia Zilelor Municipiului Roman. Tot ce pot să vă spun la acest moment este că sumele sunt inferioare sumei aprobate, de 130.000 de lei”, a declarat primarul Lucian Micu în conferința săptămânală.

Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru premierea elevilor și cadrelor didactice, sume mult mai puțin semnificative s-au cheltuit pe printarea diplomelor, a flyerelor de popularizare a evenimentelor și a celor cinci bannere amplasate în oraș. Dacă spectacolele au fost suportate în integralitate de firma care a adus artiștii, târgul meșterilor populari și parcul de distracție, Primăria Roman a mai participat doar cu o parte din suma necesară aducerii la Roman a Andrei, care a concertat în ultima seară, pe 21 mai. Vom reveni cu informații legate de cheltuielile exacte atunci când reprezentanții administrației locale le vor anunța.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0