Prima paginăActualitate

Zeci de sancțiuni acordate pietonilor de polițiști

Zeci de sancțiuni acordate pietonilor de polițiști

Dimensiune text

 

În zilele de 18 și 19 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamţ au acționat pentru combaterea nerespectării dispozițiilor legale privind acordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor care au acest drept și nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 63 de sancțiuni pentru indisciplina pietonilor și au fost reținute 19 permise de conducere, zece pentru neacordare prioritate pietonilor și nouă pentru neacordare de prioritate vehiculelor.

„În primele șase luni ale anului 2017, din totalul de 128 de accidente grave, indisciplina pietonilor a generat 14 accidente soldate cu două persoane decedate și 12 rănite grav, iar pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor s-au înregistrat 15 accidente, soldate cu două persoane decedate și 15 rănite grav”, informează IPJ Neamț.

Polițiștii continuă acțiunile, miercuri, pentru combaterea abaterilor în rândul bicicliștilor, cea de-a două cauză în producerea accidentelor la nivelul județului Neamț.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0